ochii blanzi

Cu ce se serveşte poezia?

Poezia se serveşte cu dragoste,
a şoptit fata aceea cu ochii mari şi umezi, de după colţ.

Poezia se serveşte cu o mângâiere pe frunte,
a rostit repede un copil şi a fugit intimidat.

Cu o cană de lapte cald şi biscuiţi,
a spus femeia cu capot verde, care întindea rufe pe sârmă.

Poezia se serveşte cu o cafea neagră şi în timp util,
a mustăcit din maşină, la semafor, un şofer grăbit.

Poezia se serveşte cu puţină tărie,
a mormăit un chefliu moleşit pe o bancă.

Noi servim doar epitafuri cu medicamente,
a zâmbit un medic cu cinismul unui salon de spital.

Ascult, merg mai departe şi iar întreb:
Voi ştiţi cu ce se serveşte poezia?

poezie de David Daniel Adam (22 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi convalescenţi

eram atunci doi convalescenţi
ne reveneam după lunga boală a dragostei,
norii treceu pe lângă noi
ca nişte draperii fantastice,
falduri de plumb
care cădeau
ca o cortină
peste despărţirea noastră.
vântul ne aducea miros de stropi irizaţi
şi ne amintea de miresmele depărtării
iar eu îţi priveam ochii,
acei ochi luminaţi de o aură
plină de tristeţe.
... şi ziua aceea de toamnă
când eu aveam în mână doi trandafiri
şi ne plimbam tăcuţi pe străzile oraşului
n-are să mai fie niciodată.
oraşul acela părea o corabie
care se pregătea să plece departe
şi tu mergeai alături de mine

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 august 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine să uiţi

- Ar fi bine s-o uiţi! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine...
- Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimănui a uita
focul în care piere arzând.

- Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun!
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Geo Dumitrescu din Nevoia de cercuri (1966)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis din viitor

Visez un timp mai bun şi mai frumos
Să îşi întindă peste noi mantia,
În care să domnească armonia-
Când împăcaţi vom fi şi sus şi jos!

Acesta-i Raiul lumii ne-ndoios,
Ce l-a văzut cu ochii săi, Maria;
Visez un timp mai bun şi mai frumos-
Să îşi întindă peste noi mantia!

Dar poate că atunci va fi Hristos,
Stăpânul peste tot, iar omenia,
Va fi din nou acasă-n România,
Când vremea va dospi un nou prinos-
Visez un timp mai bun şi mai frumos!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (17 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i dragostea?

Ce-i dragostea? Socot
Că e un ghiont, un ghimpe,-o-înţepătură
Ceva plăcut, plăcut de tot;
E foc încins, e o arsură,
O flacără ce intră-n or'ce crăpătură;
Şi după cum îmi şopteşte mintea, care multe face şi desface,
Dragostea-n ochii doamnelor ogeac îşi face,
De unde cu priviri tăioase ca săgeata
Cu mii de găuri ne-înfloreşte inimioara, biata;
Cum toţi recunosc, din palate până la cea mai mică stână
Dragostea este-o atotputernică şi aprigă stăpână;
Iar când încalecă-armăsari atât de mari
(Cu Venus doarme-n pat de nouri dalbi)
Să te mai miri că-i o zeiţă pe care nici cerurile n-o încap,
De vreme ce cu Marte şi-a făcut de cap?

poezie de George Peele, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grivan (mirat): Şi chiar nu trebuie să fac nimic?
Nerva: Nimic! V-am spus! Trebuie să staţi toată ziua tolănit pe covor. Să vă guduraţi, formal, când vine domnul senator. Să daţi puţin din coadă, când intră în birou un membru al coaliţiei de guvernare!
Grivan: Atât?
Nerva: Când nu e nimeni la birou, evident, faceţi de pază! Atunci trebuie să manifestaţi vigilenţă revoluţionară! Adică trebuie să dormiţi cu ochii deschişi! Să nu cumva să se strecoare înăuntru vreun duşman al poporului!
Grivan: Extraordinar!
Nerva: Mai e ceva! Trebuie să ieşiţi cu doamna la plimbare...
Grivan: De câte ori?
Nerva: Greu de spus! Doamna hotărăşte...
Grivan: Neverosimil!
Nerva: O să vă cumpăr o lesă mai mare, pe măsura dumneavoastră...

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dânsul îl căutau mai întâi după Prezident - a cărui urmă o aflaseră şi în goana căruia porniseră călăreţii - şi l-au şi găsit. Maiorul Gorjan, dând uşa de părete, intră cu zbirii săi în cancelarie. Poliţaiul horcăie cu capul pe masă. Maiorul face patru paşi mari şi trage o puternică lovitură cu palma pe masă. Stan Popescu tresare cu ochii cârpiţi.

– Cine te-a pus pe tine aici? răcneşte straşnic reacţionarul.

– Boborul! răspunde foarte răguşit republicanul.

Atâta i-a trebuit Reacţiunii! Când a auzit de bobor, a turbat: l-a şi-nhăţat pe Stan şi, valvârtej cu el, drept la hanul Călugărului!

Aşa s-a sfârşit cu Republica noastră! Aşa Reacţiunea a sfâşiat cea mai eroică pagină a liberalismului român!

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai să o vezi plutind deasupra apei,
Cu ochii închişi, braţele încremenite...
Ai să tresari pătruns de jale şi ai să vrei
Să fii tu îngerul fetei adormite..

S-o înalţi duios şi lent până la ceruri
Gândind că, poate, în trecut, ai fi putut
Să o iubeşti şi s-o păstrezi în mii de feluri
Pe fata care acum, de la drum, s-a abătut.

De vrei, acum, să fii al fetei înger
E prea târziu, tu n-ai ales în ea să crezi..
A fetei vieţi a fost lovită de un fulger
Atunci când ai ales să o abandonezi.

Sunt doar regrete-n jurul tău. E trist,
Dar, de vrei, timpul nu-l mai poţi întoarce
Spre clipele în care un pasionat artist
Iubea o fată care, acum, cerul de nori stoarce

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Paul Verlaine din Fêtes galantes (1869), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!