mita are trei pisoi

Traian: Diana, exagerezi! Nu urmăresc nimic: Nici să-l îndepărtez de tine, nici răzbunare, nici altceva de genul acesta! Nu sunt răzbunător din fire, chiar dacă tu consideri că aş avea motive. Să vedem: Aş avea?!
Diana: Probabil destule, dar greşeşti procedând astfel!
Traian: De ajuns cu acuzaţiile la adresa mea! De ce nu vrei să pricepi că nu sunt responsabil de numirea fiului tău ca membru al acestui echipaj? Nu eu am decis ca el să participe la această misiune! De altfel, dacă ar fi dorit, ar fi putut refuza; a avut această posibilitate, nu l-a obligat nimeni să accepte oferta.
Diana: Cine ştie cu ce vorbe iscusite l-ai vrăjit?
Traian: Aşa crezi? Că l-am vrăjit?! Ştii, culmea ironiei, aş fi putut încerca, dar n-am procedat astfel; n-ar fi fost corect. Recunosc însă că, fiind desemnat de către Comisia pentru Zboruri Spaţiale a Institutului să le aduc celor trei tineri la cunoştinţă decizia luată în urma a multe şi lungi dezbateri legate de această misiune, am încercat să fiu cât mai convingător posibil, să-i determin să accepte, să le insuflu încredere în propriile lor puteri, să le trezesc interesul pentru o asemenea aventură. Crezi că am greşit procedând astfel? Tot ce se poate, scumpă Diana!
Diana: Nu doar cred, ci chiar sunt sigură! Şi ştiu de ce ai procedat aşa: Doar ca să te răzbuni pentru ceea ce ţi-am făcut în trecut... N-ai uitat...
Traian: Să uit?! Cum crezi că aş putea uita?! Mă gândesc zi de zi la tot ce s-a petrecut şi încerc să mă amăgesc că n-ar fi totul pierdut, deşi ştiu sigur că nu mai e posibil să recuperez ceva, că e prea târziu pentru a salva ceva, dar ţi-am spus că nu sunt deloc răzbunător, chiar dacă-ţi vine greu să-mi dai crezare.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sever: Domnişoara Laura Stancu, reclamanta... Dumneavoastră vreţi să vă reprezinte cineva în acuzare?
Lia: Nu.
Sever: Vă susţineţi în continuare declaraţia dată?
Lia: Da.
Sever: Bun. Deci, dacă reclamanta îşi susţine declaraţia şi nu-şi retrage acuzaţiile, putem începe ancheta. Deocamdată, eu voi prezida această şedinţă şi investigaţiile. Şi să începem prin a trece în revistă câteva amănunte cunoscute despre cele două părţi. Începem cu acuzatul, Lucian Enka. Din acest moment, îţi voi spune "cadet Enka". De acord?
Lucian: Da, domnule.
Sever: Deci, cadet Enka, în vârstă de 21 de ani, născut pe data de 29 februarie 2064, în Craiova; părinţii Diana şi Iulian Enka, ambii lucrează în Institut... Ai învăţat numai aici, în acest Institut, în fiecare an reuşind performanţa de a obţine media anuală 10... De-a lungul anilor, ai participat şi ai câştigat numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, la matematică şi nu numai. Ai absolvit în urmă cu trei ani, cu media 10, devenind matematician. Proiectul tău de diplomă prezentat la examenul de licenţă a fost nava spaţială "Pacifis", pe care ai şi construit-o, împreună cu alţi doi colegi. Pe data de 28 mai a. c. ai fost numit de către Comisia pentru Zboruri Spaţiale a Institutului ca membru de bază al misiunii spre planeta Proxima, alături de cei doi colegi cu care ai realizat nava "Pacifis". Timp de o săptămnă ai întocmit subiecte de concurs pentru 10 candidaţi, printre care se număra şi domnişoara Stancu, iar la data oficializării misiunii ai fost numit în funcţia de comandant. Deocamdată însă, pentru că n-aţi plecat nicăieri, eşti considerat doar cadet. Ai vreo obiecţie la cele auzite?
Lucian: Nu.
Sever: Aceasta ar fi prima ta misiune spaţială; n-ai mai participat la nici una până acum?
Lucian: Nu, n-am mai participat; ar fi, într-adevăr, prima.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoi (privind spre sandviş):... Şuncă de Praga, salam rusesc şi muşchi ţigănesc!.. Câtă solidaritate internaţională, între două felii de pâine albă! (Pauză). Ca să prindă putere, organul puterii trebuie bine hrănit! (Muşcă din sandviş). Am nevoie de calorii! Că m-am ascuţit, mai rău ca lupta de clasă... Munca securistului e grea! Muncă de... cum îl cheamă? (Încearcă să-şi aducă ceva aminte).... Că doar am învăţat astă iarnă, când am fost la şcoala de vară!... Cum dracu' îl chema pe ăla?... Un grec tâmpit, care primise o piatră de moară în gestiune... El o ridica întruna, pentru că aşa avea ordin, dar piatra se prăvălea înapoi, la loc comanda!... (Îşi freacă fruntea cu palma). Muncă de... Iosif?... Nu, ăsta n-a fost grec! A fost dictator... Muncă de... (Faţa i se luminează). Muncă de Sisif!... (Pauză. În scenă se strecoară, pe nesimţite, colonelul Adam. Lupoi îşi continuă monologul, fără să-l vadă). E vorba de zădărnicie, aici... Prind un duşman al poporului, îl bag la zdup... Şi în loc de pace socială, dau peste alt duşman! Tot al poporului, se-nţelege. Unul mai înrăit. Îl bag şi pe acesta la zdup! Vreau să plec şi eu în concediu, la Căciulata, când vine sursa şi mă informează. (În şoaptă) Cetăţeanul Mistică unelteşte împotriva noii orânduiri! A scris trei poezii, cu care subminează statul popular... (Tare). Dar eu nu voi permite aşa ceva! Partidul m-a pus de pază! Liniştea poporului a fost trecută în gestiunea mea! Am datorii mari faţă de partid. Partidul m-a scos din puşcărie! Partidul mi-a dat o pâine albă... Partidul mi-a dat grade şi tărie! (Scoate o sticlă de vin din birou. Ia poziţie de drepţi, cu sticla sus.) Trăiască şi înflorească partidul muncitorilor şi ţăranilor! (Bea zdravăn. Declamă)... Partidul e-n toate! E-n cele ce sunt...
Şi-n cele ce mâine... vor râde... la soare...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aţi aflat deja cine face parte din Comisia Disciplinară?
Traian: Nu pe toţi, dar i-am aflat. Şi ţine-te bine, preşedintele Comisiei este o veche cunoştinţă de-a ta. Se numeşte Doru Dragoste.
Lucian: Cum?! Ah, dacă-i vorba despre dânsul, e clar: Sunt deja mort şi îngropat; caz clasat, fără drept de recurs... Sunt condamnat!
Traian: De ce crezi că ar fi astfel?
Lucian: Păi, e vorba despre fostul meu profesor de istorie. Şi câte a îndurat dânsul din cauza mea, a lui Alex şi a lui Nis; cine ştie mai bine decât mine?! Acum are ocazia să se răzbune...
Traian: Deh, eu v-am spus mereu să fiţi cuminţi, dar voi trei nu binevoiaţi să-mi daţi niciodată ascultare.
Lucian: Din cauză că totuşi, mereu eraţi de partea noastră.
Traian: Ah, acum tot eu sunt vinovat... Mersi, eşti tare drăguţ!
Lucian: Dom' director, n-am vrut să spun că ar fi fost vina dumneavoastră. Nu v-am acuzat.
Traian: Lasă, nu contează. Să ştii totuşi că domnul Dragoste te aprecia mereu, în ciuda nebuniilor tale copilăreşti. Şi nu cred că ar avea în gând posibilitatea răzbunării acum. Deci, nu eşti deloc condamnat, nici mort, nici îngropat.
Lucian: Sper să aveţi dreptate. De altfel, se va vedea mâine.
Traian: Nu, mâine nu te vei confrunta cu fostul tău profesor de istorie; acesta se va prezenta doar în ultima zi, la pronunţarea deciziei finale a Comisiei, pe care dânsul o va expune. Bineînţeles, între timp, va fi bine pus în temă în legătură cu cazul tău.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie; mai repede i-ar pune dânsul în temă pe ceilalţi membrii ai Comisiei, în legătură cu cazul meu.
Traian: Nu, Luci, dânsul nu ştie încă nimic despre cele întâmplate recent.
Lucian: Fiind vorba despre mine, nu-i va fi foarte greu să-şi imagineze; cu siguranţă, nimic bun...
Traian: Crezi că ar avea o impresie atât de proastă despre tine?
Lucian: Mai mult ca sigur.
Traian: Oh, nu-mi place deloc scepticismul ăsta de care dai dovadă; nu-ţi este de nici un folos! Ai face mai bine să nu te mai gândeşti astfel. Încearcă să te aduni!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Frumoasă nava ta; frumoasă şi îngrijită. Se vede că ţii mult la ea.
Lucian: Poate, dar la ce bun, dacă nu-mi foloseşte la nimic?
Traian: Încă nu-i totul pierdut.
Lucian: Dar în curând va fi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla începând de mâine.
Traian: Aşa-ţi trebuie, dacă nu m-ai lăsat să te ajut; ştii că puteam. De acum încolo deja e prea târziu. Ar fi cazul să te pregăteşti serios pentru ceea ce va urma; va fi destul de neplăcut pentru tine, dar vreau să ştii că voi fi mereu alături de tine, orice s-ar întâmpla. Luci, te asigur de sprijinul meu necondiţionat, deşi ţi-am spus, mare lucru nu mai pot face. Sper totuşi ca membrii Comisiei să fie cât mai corecţi.
Lucian: Mulţumesc, dom' director. E bine să vă ştiu alături, asta mă va ajuta să trec mai uşor peste cele petrecute.
Traian: Asta aş vrea, să te ajut... Domnişoara consilier; ştii că am mai discutat noi doi despre ea şi cu alte ocazii?
Lucian: Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oară, iar dumneavoastră m-aţi ajutat să-i aflu numele.
Traian: Şi anul trecut; dar nu la acea discuţie mă refeream. Am mai vorbit parcă şi altă dată despre această copilă, dacă-ţi aminteşti; pe atunci n-o cunoşteai încă, n-o întâlnisei.
Lucian: Ah, da, parcă-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discuţia avută după ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplomă – "Pacifis"?
Traian: Exact; acea discuţie... Iată acum proiectul tău de diplomă, această navă, falnică, albastră şi frumoasă; ne aflăm chiar în interiorul ei... Ce-ţi aminteşti de atunci?
Lucian: Destule, dom' director; mi-aţi vorbit parcă despre proiectul dumneavoastră de diplomă, tot o navă, "Vulturul".
Traian: Întocmai, ţi-am vorbit despre "Vulturul".
Lucian: Dom' director... Şi atunci, de fapt, "Pacifis", misiunea asta inedită... Plecăm într-o misiune de salvare, în căutarea navei dumneavoastră, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre această misterioasă planetă Proxima?
Traian: Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum priveşti lucrurile... "Pacifis" nu a fost trimisă spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre "Vulturul", nu se ştie nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficială, organizată de Institut, deci se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se ştie dacă s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred că ţi-am vorbit destul în urmă cu trei ani, după absolvirea Institutului.
Lucian: Da, mi-aţi vorbit destul; n-am uitat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galadriel: Totul a început odată cu făurirea Inelelor Puterii. Trei dintre ele au fost dăruite elfilor; fiinţe nemuritoare şi cele mai înţelepte şi mai încântătoare. Pe alte şapte le-au primit conducătorii piticilor, mineri şi meşteşugari desăvârşiţi din tunelele munţilor. Iar nouă, nouă inele au fost încredinţate oamenilor, care îşi doresc, mai presus de orice, putere. Pentru că în fiecare dintre aceste inele se afla puterea şi ambiţia de a conduce peste orice rasă. Însă toţi au fost înşelaţi, pentru că încă un inel a fost făurit. În ţinutul Mordor, în flăcările Muntelui Blestemat, Lordul Întunericului, Sauron, a făurit în secret, un inel care să le controleze pe toate celelalte. Şi în acest inel a ascuns toată cruzimea sa, toată răutatea şi ambiţia lui de a domina orice formă de viaţă. Un singur inel care le guverna pe toate celelalte. Unul câte unul, popoarele din Pâmântul de Mijloc au cedat în faţa puterii Inelului. Însă au fost câţiva care au rezistat. O ultimă alianţă a oamenilor cu elfii a pornit împotriva armatelor din Mordor, iar pe pantele abrupte ale Muntelui Blestemat au luptat pentru libertatea Pământului de Mijloc. Victoria era aproape, dar puterea Inelului nu putea fi înfrântă. Iar în acel moment, când pierise orice speranţă, Isildur, fiul regelui, a luat sabia tatălui său. Şi Sauron, duşmanul popoarelor libere din Pământul de Mijloc, a fost învins. Inelul a ajuns în mâinile lui Isildur, care a avut o singură şansă de a distruge răul pentru totdeauna, dar sufletul omului este uşor de ispitit. Iar Inelul Puterii are o voinţă proprie. L-a trădat pe Isildur, provocându-i moartea. Astfel, unele lucruri care n-ar fi trebuit uitate, s-au pierdut. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Şi 2500 de ani mai târziu, inelul a supravieţuit tuturor formelor cunoaşterii. Până când, s-a ivit şansa ca inelul să-şi aleagă alt purtător. Inelul a ajuns la creatura numită Gollum care l-a ascuns în tunelurile adânci ale Muntelui Blestemat acolo unde l-a şi mistuit. Datorită inelului, Gollum a trăit nefiresc de mult. Timp de cinci sute de ani i-a otrăvit mintea; iar în obscuritatea peşterii lui Gollum a aşteptat. Forţele Întunericului s-au furişat din nou în pădurile lumii. Zvonurile vorbeau tot mai mult despre o umbră venind din est, şoaptele despre o teamă dincolo de cuvinte şi, astfel, existenţa Inelului Puterii a fost recunoscută. Venise vremea sa. Aşa că l-a abandonat pe Gollum. Apoi s-a întâmplat ceva ce nici măcar Inelul nu prevăzuse. A fost luat de singura creatură la care nu s-ar fi aşteptat nimeni. Un hobbit, Bilbo Baggins, din Comitat. Pentru că va veni curând o vreme în care destinele noastre, ale tuturor vor fi hotărâte de hobbiţi...

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!