mielul bland suge

Ce se întâmplă în noi când simţim cum cineva trăieşte clipe întregi numai pentru noi? Ce se sparge, ce se reface la loc din resturi care păreau de nemaiadunat între ele, pentru cât şi în ce fel fermecat se încarcă bateriile acelea misterioase numite încredere în sine, chef de viaţă sau mai ştiu eu cum? Ce trebuie să scoţi, într-adevăr, din tine, pentru ca cel, cea de alături să simtă cum trăieşti câteva clipe numai pentru el, ea? Chiar scoţi, te pierzi, risipeşti din tine aşa, dăruindu-te blând... ori, prin nu ştiu ce alchimie misterioasă, de fapt câştigi enorm în povestea asta care, aparent, te-a desfiinţat?

Doru Davidovici în V de la victorie
Adăugat de elena vladescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit mereu

M-am risipit mereu, dar nu regret nimic
din ce am dat în dar, sau am pierdut în viaţă,
atâta vreme cât, în universu-mi mic,
mă bucur când respir o nouă dimineaţă.

Mă-ncânt privind vrăjit imaculaţii zori,
sorbindu-le-nsetat mirabila răcoare,
de tinereţea lor se-mbată ai mei pori
şi propriu-mi sfârşit un început îmi pare.

Nu pot pleca acum, mai am atâta rost,
mai e rod necules, ce-nfrigurat aşteaptă
să nu mai rătăcesc prin locuri unde-am fost
şi să-i prefac grăbit visul de-a fi în faptă.

Strâng spicele şi cânt un cântec nou mereu
şi simt că undeva, în mine sau pe-alături,
cu răsuflarea Sa de foc, chiar Dumnezeu,
zâmbind, topeşte blând şi vechi şi noi omături.

poezie de Anatol Covali
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iarăşi miezul iernii...

Şi iarăşi miezul iernii blând îmbie
La ceasul înălţării prin cuvânt!
Învesmântaţi în strai de poezie,
Ne-om aduna timid sub teiul sfânt,

Când iarăşi nouri vor porni să cearnă
Slăvite imnuri - vrajă şi eres -
Lumina slovei pace va s-aştearnă
Sorbind eternul... "nu m-ai înţeles",

Când iarăşi codru' se va împle-ndată
De triluri care vin dinspre izvor...
Chemată la apel, oştirea toată
Îmbrăţişa-va aprigul său dor.

Şi iarăşi răsădi-vom "floare-albastră"
Să lumineze veşnic pe mormânt!
Cât încă n-a murit iubirea noastră,
Ne fie leagăn preaslăvitu-i cânt!

poezie de Valeria Merca (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

Pe crucea mântuirii ce-am ridicat-o-n fine
din lespezi de iubire punând mortar de dor,
din când în când acelaşi sublim Mântuitor
se lasă prins în cuie şi moare pentru mine.

De fiecare dată îi tot rămân dator
şi totuşi nu îmi cere nimic când iarăşi vine.
Nu ştiu ce vrea, ce-ncearcă, ce speră că obţine
cu sacrificiu-acesta etern, copleşitor.

Am încercat odată, când el era departe,
în cuiele durerii să stau în locul Său,
dar m-a cuprins deodată un frig cumplit, de moarte.

Şi-au început să plângă părerile de rău,
când El venind îmi spuse dându-mă blând deoparte:
Să nu mai urci acolo, nu-i încă locul tău.

sonet de Anatol Covali (25 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul

Moşneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază.
În suflet simt cum negura se sfarmă
Şi se-mpleteşte albă dimineaţă
Când ochiul tău în inimă-mi coboară,
Topind încet cetatea ei de gheaţă.

Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,
Blând îmi răsai cu faţa ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi,
Strălucitori de lacrimi şi lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Şi amintirea-n ţara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur...

Mă văd în pragul zilelor mai bune...
O casă-n deal, cu straşine plecate,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga din Poezii (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evreul

M-am dus să-mi cumpăr cărţi! Evreul
Bătrân şi sombru, ca un mag,
Îmi puse blând pe umeri mâna
Şi mă privi ciudat şi vag:

-"Un tânăr, care-şi pierde vremea
Cu cărţi!".. şi-şi prinse de urechi
Doi ochelari, vrând să-mi arate
O Biblie cu slove vechi.

Vrusei să râd... şi -n clipa-aceea
Privii ironic spre Evreu;
El pricepu.. gândind în sine:
"Cumpărătorul e ateu!"

În vreme-aceasta lângă dânsul,
Copilul său mic, zdrenţăros,
-"Mi-e foame!"... repeta într-una
C-un glas naiv şi dureros...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isuse-nvaţă-mă

Isuse-nvaţă-mă de-acum
cântarea viitoare,
desprinde-mi ochii de pe drum
să pot privi la soare
şi scapă-mi sufletul, pe rând,
de orişice povară —
ca liber să pot fi intrând
în mult dorita-mi Ţară.
Isuse-ajută-mă să-mi pot
mai larg deschide mintea,
spre Rugul Sfânt, venind, să scot
grăbit încălţămintea —
ca inima să mi-o sfinţesc,
mai blând plecat sub cruce,
ca la intrare să primesc
Sărutul Tău cel dulce...

Primeşte-mă, Isus, zâmbind
cu-o dragoste duioasă,
cu ai primi-un copil venind

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin poezie şi prin fapte

În spatele chipului nobil,
Că asta-i tot ce mi-a rămas,
Mi-ascund eu sufletul labil,
Sub ochelarii de pe nas.

În mine eu ascund torente,
Poeme, crize... sunt simţiri,
Sub inundaţii permanente,
Ascund zâmbind dezamăgiri.

Ascund în mine şi titanii...
Şi câteodată un rege blând,
Ascund şi timpul, ascund anii,
Prin versul simplu şi profund.

Ascund copilăria-n mine
Şi pe bunica ce-a murit,
Mă tem de mine şi de tine,
De asta voi nu m-aţi zărit.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (30 octombrie 2015)
Adăugat de bombanici
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu eşti tu...

- Ce dacă se întorc cocorii
Uitând restriştea lor amară?
Grăbiţi şi-învolburaţi sunt norii,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă berzele sosite
În grabă cuibul îşi repară?
Mă ning ninsorile cernite,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă râde rânduneaua
Sub cosoroabă la căscioară?
La mine nu-i topită neaua,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

Ce dacă mugurul plesneşte
Şi ramura-înverzeşte iară?
La mine-i iarnă, viscoleşte,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-n Frumuseţe

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte
Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!