lanturi

Nu mă învăţa cine sunt!

sunt propriul meu ucenic şi învăţător
mi-am zidit temeliile din piatră
am respirat foc şi iubire
am alergat prin ape şi curcubeie
am ferecat şi desferecat lanţuri
şi,
la fiecare apus şi răsărit,
mi-am prins vântul în piept să-mi bată inima cu putere
trăiesc intens şi iubesc pe măsură
am născut patru vieţi şi un înger în cer
ştiu să plâng de fericire şi să mă zdruncin de durere
ştiu să ascult şi să întind o mână celor căzuţi
uneori sunt nătângă şi mă tem,
dar lupt până la capăt
Dumnezeu mi-a spus că mă iubeşte
când mă rog sprijin cerul cu fruntea
nu mă învăţa cine sunt!
eşti rece, dar nu tu eşti oglinda mea!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

Şi iar m-am pierdut pe cărare,
Pământul se-nvârte mereu ;
Îţi scriu astăzi, Doamne, scrisoare
Să nu transformi în ateu!

De mine-ai prins lanţuri prea grele
Ce-au fost să mai pot să le trag
Urmându-mi cărarea spre stele
Cu visu-mi atât de dulceag.

Mi-e talpa întregă o rană
Pe care nu pot s-o strivesc
Şi ea îmi e, poate, dojană
Că-s mult prea catâr şi trăiesc.

De ce nu mai e sărbătoare
De-o bună spinare de ani
Să curgă iubirea-n pahare
Să bem toţi acei mai sărmani?

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stigmat

M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.

M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele şi răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.

Mi-a dat Dumnezeu mistere şi lanţuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculţe, tăcerile ;
Înălţimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aş exista decât eu,
Ca o secundă rotundă şi ascuţită
A aceluiaşi timp.

M-a tatuat Dumnezeu cu dimineţi şi amurguri,

[...] Citeşte tot

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi ceara-n lumânar...

Şi de ce-ar mai ninge,-Anida, când nu poţi s-aduni o stea, când în palma-ţi se topeşte orice amintire-a ta?
Nu mai vrei să ştii de tine, nici de clipele ce trec, hibernezi ca o ursoaică, te-a prins somnul în sirec...
Te strecori printre secunde ca morganele-n deşert şi de fuga ta de tine, cum pot oare, să te iert?
Te-ai închis în poezie-n acolade de trohei şi în lanţuri ţii şi muza şi o mânui din condei
Ca pe o marionetă... dar curând va sucomba şi te vei trezi, Anida, doar cu pustnicia ta...
Fă-ţi provizii de cuvinte, răsădeşte-le în gând, cât nu le opresc la vamă, pe nimica să le vând!
Fără ele te vei stinge ca o rugă în altar, ceară lăcrimând pe cruce sau în sfântul lumânar...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi roz

De lacrimi roz am auzit aşa-ntr-o doară
Şi le-am zărit în ochii tăi de primăvară;
Am vrut dulceaţa să le-o gust, dar lanţuri groase
Nu m-au lăsat s-ating icoana de mătase.

Petale roz, un zâmbet roz, ce feerie!
Dar, ce păcat, privirea mea, nu le mai ştie.
Şi, poate că nici n-am avut parte de ele,
Că-ntotdeauna le-am zărit printre zăbrele.

Sau, poate-n vise mi-a plouat un roz de vară
Aştept pe gene, rozul tandru să-mi răsară;
Dar, horoscopul mi-a prezis o veste tristă:
Că rozul este interzis, chiar de există.

Într-un muzeu a fost închis în veşnicie
Şi ştiu acum, că viaţa-n roz, n-o să îmi fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitându-te în oglindă...

Uită-te la sufletul tău
cum se reflectă în oglinda aia,
uită-te la ea cu ochi de bebeluş,
aminteşte-ţi cine erai înainte
de a-ţi închide inima.
Vreau să-ţi găseşti aripile
înainte să te decizi să le arunci,
să-ţi eliberezi sufletul din lanţuri...
să începi să vezi dragostea...
cea pură fără bogăţii
şi numai dacă încerci,
cu adevărat să-ţi aminteşti primul zbor
uită-te în oglindă
cu ochi de bebeluş...
şi dorul meu necuprins
a fost îmbrăţişat
de fiecare aripă a gândului neîmplinit,
spre bucuria curată
ce-o poartă zburdalnică
şi veselă inima mea!

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (29 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitându-te în oglindă...

Uită-te la sufletul tău
cum se reflectă în oglinda aia,
uită-te la ea cu ochi de bebeluş,
aminteşte-ţi cine erai înainte
de a-ţi închide inima.
Vreau să-ţi găseşti aripile
înainte să te decizi să le arunci,
să-ţi eliberezi sufletul din lanţuri...
să începi să vezi dragostea...
cea pură fără bogăţii
şi numai dacă încerci,
cu adevărat să-ţi aminteşti primul zbor
uită-te în oglindă
cu ochi de bebeluş...
şi dorul meu necuprins
a fost îmbrăţişat
de fiecare aripă a gândului neîmplinit,
spre bucuria curată
ce-o poartă zburdalnică
şi veselă inima mea!

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (29 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt

O zbatere de suflet, aripă tremurândă,
A-nfiorat tăcută aerul dintre noi.
Şi rezonând de viaţă-ntr-o inimă flămândă
A revărsat seninul în lacrima din ploi.

Un porumbel se naşte sub geana unui vis
Şi se avântă-n ceruri pe aripi de dorinţă
Dar vorbele, sunt lanţuri ce zborul i-au ucis
Şi mările de lacrimi l-adorm în suferinţă.

Cu ochii-ntunecaţi în două-ai frânt lumina
Şi-a lăcrimat albastru sub cerul azuriu
Stingând în dor şi glasul ce nu-nţelege vina
Că te-a strigat mereu... dar, poate prea târziu.

Ascuns în resemnare, acoperit de umbre
Un gând jeleşte dorul, lovit atât de crunt
De vorba ce ucide cu tonurile-i sumbre
Iubirea... dar ajunge, de-azi lacrimi nu mai sunt!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Limbii Române

În fiecare zi e ziua Limbii mele,
O văd însângerată, strivită şi scuipată
Înghesuită-n colţuri, supusă-n cazne grele
Legată-n lanţuri, ruptă, nu poate să se zbată...

În fiece secundă, în graniţe, în lume
E cineva ce-o bate şi o batjocoreşte
E subiect de bârfă, e subiect de glume
Tot timpul e vreunul ce o tot murdăreşte.

La bacalaureate, din doi - unul nu trece
Cum s-a ajuns la asta, pe profi să-i întrebaţi
Învăţământul Ţării e-n agonie, rece,
La doi paşi de un colaps... gata să-l înhumaţi!

Poporul fără şcoală, fără cultură, moare
Şi asta se doreşte, nimeni nu se opune!
Politica-i jegoasă, coruptă, o tumoare,
Până când rabzi acestea? Deşteaptă-te române!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 31 august 2020 (31 august 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitate

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălaţi de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri şi din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subţiri
cu fâşii de cămăşi îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moşneag îşi va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Şi trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanţuri şi bici.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!