atarna

Înăbuşind dureri

Eu nu mai pot pluti cu aripa rănită,
Şi îmi consum tacit poate un ultim zbor,
Înăbuşind dureri căci nu vreau să cobor,
Da mă atârnă grav, rănită şi slăbită...

Îmi stăpânesc regretul că n-am putut mai mult,
Că n-am împrumutat o aripă de cuc,
S-o cos cu fir tăios, pitită într-un nuc,
Şi pierd văzduhul, neantul, într-un destin incult.

S-a răscolit şi vântul râzând zeflemitor,
Când semeni trădători mi-au înnoptat lumini,
În zborul schilodit m-au încărcat cu vini,
Şi tare-mi este teamă că e un ultim zbor.

Zvâcnesc, mă zbat şi strig pe-un vers de scriitor,
Şi o răsfir, o mângâi şi o încurajez,
Da am căzut sleită, uscată ca un vrej,
Pe-un braţ de frunze moarte, da nu cer ajutor...

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoţiile surde
Zac parcă în ciuda firii.

În privirea strălucindă
Irişii au îngheţat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au îngheţat.

Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de ţimbale
Ce ţipând, ne asurzesc.

Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îţi atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară prinsă-n turn

Curge apa pâlcuri, pâlcuri
Peste frunzele din toamnă,
Zbucium şiroind sub dâmburi
Susurând precum o doamnă.

Primăvara este prinsă
De alaiul de verdeaţă,
Cu miros de lume tristă
Îşi ascunde a sa faţă.

Haina adormită-n glie
A naturii la toţ mamă,
Se ridică parcă-i vie
Peste formele de stană.

Vietăţile pornite,
De la sud spre miază-noapte,
Fac cărări neobosite
Spre poienile cu şoapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (20 aprilie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dat dragostea la schimb

Am iubit cu foc,
Încât, am făcut cu sufletul negoţ,
Am dat atât de mult, pe aşa puţin,
Încât, simt că nu-mi mai aparţin.
Eu îmi doream o constantă,
La tine, totul era variabil,
Precum fluctuaţiile la bursă sau
Rezultatul dintr-un act contabil.
Am dat dragostea la schimb,
Am plătit cu fericire şi încă cât,
Dar am primit-o ramburs,
Mototolită într-un plic.
Am încercat să pun lucrurile în balanţă,
Dar nu găsesc starea de echilibru,
De ce parte atârnă firu',
Ce odată lega destine,
Era doar linie subţire,
Între mine şi tine.
Nu ştiu dacă a fost dragoste
Sau doar ideea de iubire,

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul erou

L-am aşezat la locul de odihnă cu blândeţe;
Am întors faţa către ţară-n incendiul asfinţitului de jar;
Şi am gândit tăcuţi, în sinea noastră, cu tristeţe –
Toată povestea ţărânii este spusă iar.

Un cuvânt frumos de despărţire-a fost rostit:
O inimă mare cât a celor din trecutul eroic, legendar,
A trecut dincolo; apoi vorbitorul a pierdut firul, copleşit –
Sau toată povestea ţărânii a fost spusă iar.

Praful atârna deasupra drumurilor spălăcite ca o ceaţă
Vertiginos incendiată de aurul asfinţitului de jar,
O amintire amară a fluturat pe fiecare faţă –
Şi toată povestea ţărânii a fost spusă iar.

***George William Russel, 1867-1935, care publica sub pseudonimul AE, a scris acest poem în timpul Primului Război Mondial, când ideea eroismului tradiţional a fost amar contestată de războiul purtat cu mijloacele industriei moderne şi cu masacrele în masă.

poezie de George William Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-mi moară poezia în exil şi pribegie...

Cuibul meu de eremită, cu pereţii de hârtie,
n-are nicun punct de sprijin pentru biata poezie.
Din tavan atârnă iambii şi troheii-n stalactite,
se prăvale versu-albastru pe trofee prăfuite.
Ţes paingii pânză deasă, înveliş pentru vocale
exilate-n largul mării, din elipse lexicale...
Pe podea grămezi de gânduri stau la rând să prindă viaţă
în poeme fără muză... muza-i astăzi o paiaţă
Cu grimase de durere în tăceri mistuitoare,
unde nici măcar un ţipăt nu se şterge de sudoare...
Tremură sub zero grade un oftat de-nsingurare
din metafora orfană vămuită la hotare...
Prin lucarne umbre dese se strecoară să-ntomneze
acolade verticale cu silabe ne-nţelese...
O majusculă beteagă caută printre cuvinte,
slova fără cap şi coadă dintr-o rugă la morminte...
Cuibul meu de eremită e-n disgraţie totală,
poezia îşi acceptă destinaţia letală...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct final

mă apropii de tine, omenire
pasul e greu, cuvântul arde tăcut
cireşul doarme în vie
printre struguri uscaţi pe un rând

ninge în casă, ninge în mine
un final cunoscut şi confuz
pe cer cresc stele
răsărite în noapte din gânduri
strivite sub paşi într-o zi

tac între gânduri
mă doare, mă strânge adânc
laţul legat de polul de sus
cuvântul atârnă în vrie
străin printre voi, străin pe pământ

mai desfac câte o sticlă
pe o masă de gânduri
paharul e spart

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El şi Ea

Două boli, două necazuri, două trupuri ce atârnă,
Ce-au învins se pare Moartea, trec ţinându-se de mâna!
Doi copii frumoşi la suflet... calmi şi plini de bunătate,
Sprijiniţi merg unu-ntr-altul, emanând seninătate.
Mâna lui, căzu o clipă pe obrazul ei ridat;
Încă vede-n el splendoarea chipului de altădat.
Două lespezi umblătoare... două cruci încovoiate
El o soarbe din privire... ea îşi dă părul pe spate
N-au nevoie de cuvinte! Se cunosc... de când Pământul;
Iar purtarea şi iubirea le înlocuiesc cuvântul.
Nici azi El nu recunoaşte... tot aşa, ca-n tinereţe
Că trăieşte doar prin dânsa... c-o adoră... c-o iubeşte...
Ori Ea... ştie; îl cunoaşte... şi-are sufletu-mpăcat
Dar se face-a nu-nţelege, cum făcea şi altădat.
Doi bătrâni... un singur suflet...
Sub povara grea... de nea.
Insăşi Moartea îi iubeşte... nu gândeşte să îi ia!
Nu voieşte să îi ducă-n a ei linişte deplină!
În întunecata-i lume... ce nevoie-i de lumină?

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur

Cu-armurile-i grele de toamnă târzie
balta ne cheamă din nou.
Lotca scânceşte, ca vie,
şi-n sălcii atârnă acelaşi nesigur ecou.

Şerpii beau, leneşi, din ultima căldură,
apa-i lumină topită şi grea.
Tu, fiică a soarelui, pură,
luminezi această împărăţie a ta şi a mea.

Vâslele vibrează în mâinile mele -
e-o harfă pe care doar eu ştiu să cânt,
Ascultă, ascultă, iubito, la ele
ce zi de-mplinire înalţă în vânt.

Toamna toarnă cu pumnii aur în baltă,
părul tău e-o flacără tremurând.
Când în apă te-arunci, decât zarea mai naltă,
pari un strigăt al vieţii ţâşnit din străfund.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!