+moarte +nu +are

Memento

Pe când ninsoarea rătăceşte...
In ceasul vremii au bătut
Dureri pe sufletele moarte -
Deşi... acestea sunt lucruri din trecut!

Pe când ninsoarea rătăceşte...
Din nou, iubiri ce-au dispărut
Trezesc poeţii singuratici -
Deşi... acestea sunt lucruri din trecut!

Pe când ninsoarea rătăceşte...
Ca un tărm necunoscut...
Din nou gândesc ca eşti frumoasă -
Deşi... acestea sunt lucruri din trecut!

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului - 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nume

La fiecare naştere în lume,
Cu fiecare prunc ce li se-arată
Mai pun părinţii câte două nume
Şi mai deschide moartea câte-o poartă.

La care prea flămândă îşi aşteaptă
Pomelnicul – meniul de la nuntă
Şi-a doua zi mireasa-i mai deşteaptă
Cu încă două nume noi în burtă.

Ne punem două nume zi de zi
Nădăjduind o moarte mai puţină
Fără să ştim ce invitat va fi
Chiar azi, după botez, la noi la cină.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca tine, mamă!

Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Aşa cum se poate de bine,
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.

Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.

Pot moarte să-nving şi să sufăr,
Să tac şi să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie ruşine—
Nici plânge nu pot ca şi tine!

Chişinău 30 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să mor nu pentru că mî-ar fi frică de moarte. Eu sunt de şapte ani prin spitale şi pot să vă spun că, odată la Brâncoveanu, în Bucureşti, am dormit cu un mort în acelaşi pat, pentru că nu venea nimeni să-l ia, şi chestia nu m-a deranjat, mortul fiind prietenul meu şi murise în braţele mele. Ştiţi de ce nu vreau să mor? Eu am o treabă foarte serioasă pe lumea asta şi nu vreau să plec de-aici până n-o rezolv.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect de bocet

Morţi din gropile comune,
Fără nume ori cu nume.
Morţi de glonţ ori de cărbune,
Risipiţi în lut şi-n lume,
Pentru ce ieşiţi afară
Şi-mi şoptiţi în astă-seară
Jalea voastră-atât de-amară
Fără nume ori cu nume?

Armele-auziţi cum tună
Din adâncuri de genune
De-mi cântaţi ca o furtună
Marşul vostru fără strune
Şi-mi strigaţi să las deoparte
Reveriile deşarte,
Că-i primejdie de moarte,
Morţi din gropile comune?
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele

Iepurele care şi-a inventat acel ţipăt
ca să stârnească mila vânătorului -
dar nici vânătorul, nici câinele lui
n-au renunţat vreodată să-i înşface
trupul, ca pe o mănuşă de blană,
caldă încă de purtare -

iepurele care n-a inventat nimic decât un ţipăt
mai puternic decât alcătuirea lui,
ca să-şi facă intrarea în moarte,
iepurele care nu are altă imagine
despre solemnitate, decât sfâşietorul,
ridicolul ţipăt al lui...

poezie de Nina Cassian din Suave (1977)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Botta, actorul poeziei româneşti şi al măştilor teatrale, rămâne simbolistul perfect al actului poetic consumat până la apogeu pe o scenă improvizată în numele toamnei. Poetul singurătăţii şi al sensibilităţii profunde, şi-a jucat propriul rol în mijlocul frunzelor moarte, pe scena "bătută de novembre". Mereu "mistuit de un dor fără saţiu", poetul – artist a stins dorul frunzelor de verde într-un cult al pământului.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Poezia ca o piesă de teatru: Să ne amintim de Emil Botta, Asociaţia Scriitorilor Academus - Bucureşti (24 iulie 2017)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solilocviu

Iubirea-n cer cu luna se certa
că-n frumuseţe nu-i chip s-o întreacă.
Înfiorate cuvinte şi-au spus. A pierduţilor stea
dincolo, dincolo încerca să mă treacă.

Neştiind a trăi, ascultam
cum bate novembre pădurile moarte,
întunecat, neştiind a trăi,
sufletul se-mbătase de moarte.

Iubirea-n cer cu luna se certa...
O, masca ei cumplită, de Gorgonă,
şi părul auriu care cădea,
un fum, un foc, dintr-o lunară zonă.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele oxigenate

Bătrânele oxigenate
Cu gura plină de metal
Slujeau de mult, orizontal
În temple zilnic profanate.

Acuma, cu pensionari,
Mai joacă pocher prin familii:
Lolotte, Clare şi Emilii,
Lucind prin timpii seculari.

Locotenenţi din depărtări,
Lipsiţi de şapte ani de-acasă,
Respectuos le plimbă, ca să
Înveţe bunele purtări.

Cu gura plină de metal
Bătrânele oxigenate
Le spun de frumuseţi fanate
Şi fete moarte la spital.

poezie celebră de Victor Eftimiu din Oglinzile (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Când eu voi fi în ţara de departe,
Vă voi vorbi de dincolo de moarte;
Prin versul scris pe care-l veţi citi,
E ca şi când şi eu aş fi aci,
Cu gândurile mele de altădată,
În care am pus o inimă curată,
Ce-a ars cu torţa ei mistuitoare,
În timpul ce s-a scurs, spre neuitare.
În somn de veci voi deveni ţărână,
Dar numele pe-o carte-o să rămână,
Conştiinţă-a vremii scumpă şi curată,
O mângâiere ce-am trăit odată!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!