zadarnic

Sonetul votantului veşnic păcălit (în amfibrah)

Nu-i tobă de carte, dar bun e de plisc
Şi fără ca lumea să-i simtă hoţia
Profită că-n ţară e mare prostia
Şi-ajunge alesul pe-naltul său pisc.

Votantul credul, stimulat şi de fisc
Îşi pune ştampila, făcând nebunia
Să-i dea iar puterea, şi-astfel România
Devine o ţară cu-nalt grad de risc.

Apoi cu belciugul ce-l are în nas,
Dar mândru de faptul că e suveran
Zadarnic încearcă să prindă iar glas

Strigându-i că ţara o duce-n Infern:
Doar el l-a votat să devină etern
Pe omul politic mereu mitoman.

sonet de Mihai Haivas
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păinjiniş

În plasa gândurilor mele de lumină
Ţi-am prins imaginea: o viespe
Subţire-n mijloc, ageră şi fină.

O adiere poate s-o desprindă
Din luminosul ei hamac.
Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,
Să-i tulbure metalica oglindă...

E seară... Plopii înşiraţi în zare
Se sting departe -
Văpăi de umbră, facle funerare
La căpătâiul zilei moarte...

De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?
Rămâi a mea...
O, nu te zbate, dulcea mea captivă, -
Reţeaua fină s-ar cutremura
Şi fiecare fir întins prea tare
Mă doare...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mână, birjar

Ţiganii cântă romanţa
Unei femei ce-am iubit
Trezind în mine speranţa
De ea când mi-am amintit

S-o mai iubesc e zadarnic
Acum atâta doar vreau
Să uit de chinul meu amarnic
Să hoinăresc şi să beau

Mână birjar
Şi du-mă-n noapte
Cât mai departe
Oriunde-ai vrea

Iubirea mea
E-o nebunie
Nici în beţie
N-o pot uita

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas -
Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.

Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simţirii în tumult.

Cu trupul deodată, speranţa se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Şi lacrima, şi râsul, şi teama, şi mânia.

E limpede cum printre păcatele năuce
Şi sterpe, regăsită se nalţă omenia.
Şi cum ades zădarnic oftăm şi suferim!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

1908

Domnului A. Vlahuţă

(fragment)

Bine-ai venit, an nou! - Cu voie bună,
Încrezători ţi-ngenunchem-nainte:
Ne-aduci comoară de speranţe sfinte,
Ori prevestiri grozave de furtună?...

De pretutindeni se ridică şoapte
Şi plâns înăbuşit spre cel ce, ţie,
Înduioşat acum, ţi-a dat solie
Să luminezi odată trista noapte!

Că sunt aici dureri nemângâiate,
Blesteme dureroase, - sunt copii
Flămânzi şi goi, şi casele pustii, -
Sunt cruci de lemn, la margine de sate...

Şi morţii lor aşteaptă de la tine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbători de iarnă

E încălzire-aşa globală,
Că nu e iarnă! Unde-i oare?
E sublimată-ntr-o petală,
Din înflorita verii floare...

Doar ploile aduc aminte,
De întomnările lacustre...
Prin bălţi invocă zile sfinte,
Hematozoarele palustre,

Strivite de colindătorii,
Ce bat poteci de mult ştiute,
Să tămâieze cu fiorii,
Din vechi cântări, din vremi trecute,

Apoi, Revelioane şuie,
De prin locaţii tropicale,
În amintiri zadarnic suie,
Miros sintetic de sarmale,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul sferic

iar mă pornii înspre tine-n fapt nestatornic de seară
când de departe tot vine ploaie ca vinul, amară
când întuneric se-aşterne ca un lăicer pe perete
şi ploaia se cerne, se cerne în sita lihnită de sete

glod savurat de picioare, fulgere norii despică,
iar în retină mă doare tunetul palid de frică
curge la vale-n şuvoaie dorul din ceruri crispate
şterge cu apa de ploiae urme prin umbre uitate

iată şi trista mea poartă, scârţie a jale zăvorul
tăce ograda ca moartă, tăce ca mortul pridvorul
rupe întunericul rece fulgerul sferic din casă
viaţa zadarnic ce trece simţi cum te lasă, te lasă...

poezie de Iurie Osoianu (20 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt

zadarnic scriu
coala rămâne goală
mă învăluie o boare ireală
mi-e sufletul cernit
iubita a plecat să moară într-o zi de mai
nu am ştiut atunci
acuma ştiu, e prea târziu
mi-e viaţa căinţă
şi timpul a rămas o lungă suferinţă
o zi a curs şi altă zi s-a scurs
timpul se deşiră, amintiri se înşiră
îmi plânge trupul pe aleile din ţintirim
nu, nu am putut să vin
să mă aşez la capul tău şi să privesc azi chipul gol
mi-e mută strigarea
mi-e sufletul zvâcnire, dar aripi n-am
eternă zbatere în vuiet de tăcere
cocorii fug se pierd în mare
eu zac pe ţărm
lipit de ultimul cuvânt nespus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă

Între lumini ascult cum forma sădită,
Dintr-un mit angelic spre perfect
Se regăsise atunci într-un blestem infect
Devenit tacit soarta răscolită.

Sădeam pe-atunci seminţe moarte
Şi nu lăsam nisip să curgă,
Sădeam zadarnic desueta rugă
Unei clepsidre triste a minţilor furate.

Între lumini, petale-ngheaţă în suspine,
Cum se pornesc orele să plângă!
Forme demonice trufaş trupul alungă
Şi totodat' luptând cu al său sine.

Unor comori înşelătoare te-am pierdut
Pe tine, inocent copil de ieri,
M-am pedepsit poruncii când te-a ales să speri
A fi ce erai ieri, atunci când te-ai născut.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în suferinţă...

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era...
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier,
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!