veste

Atât de fragilă

Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu linişte viaţa să-mi trăiesc
Şi toate uşor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi aşez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc şi le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara şi privesc stelele,
Iar vântul suflă lin şi-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viaţa e ca o poveste
Şi tot viaţa ne dă de veste,
Că acum eşti ş-apoi te duci
Pentru că nu ştii niciodată cât o mai duci.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântă marea

În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Şi-ascult ce straniu cântă tumultoasa mare.

Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,
Ascult, cătând pe-ncetul să mă desprind de ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.

Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,

Şi-acum, ca sub imperiul unei porunci secrete,
Îşi părăseşte jocul, şi-n larmă de trompete,

Îşi trâmbiţă mânia, iar miile-i de creste
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestăpânită lumină

Nu e clipa căderii pleoapelor peste aşteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.

Vrea mai repede trupul să-l răsfeţe
sădindu-i în sămânţă fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naşte vie fiinţarea
şi răzbare prin curgerea timpului.

Pune stâlpi la porţile nesfârşitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăţia cea fără de veste
de la care se aşteaptă întregirea.

Închis cu zăvoare între ziduri de piatră

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis

Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an şi jumătate
De când aţi declarat că-s mort
În unanimitate.

Toţi proştii câţi m-au cunoscut
Ziceau: "Mi-era un fel de rudă —
Săracul! Cine-ar fi crezut?..."
Îmi vine să-nviez de ciudă!

Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iaşi, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare...
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea

Tristeţea mea o port pretutindeni,
Ea mă acoperă ca o mantie demodată,
Când ieşim în oraş, eu şi ea am putea părea
Doi soţi care nu s-au iubit niciodată.
Tristeţea mea e ba pământul, ba cerul,
Iar eu, împingând-o înainte sau ţinând-o pe umeri, sunt deopotrivă Sisif şi Atlas.
Pe cât de inutile sunt eforturile celui dintâi,
Fără eforturile celui de-al doilea, universul însuşi s-ar ruina.
E necesară atunci sau nu tristeţea mea?
Ştiu doar că pe unde trecem, lasă urme adânci,
Pârjoleşte câmpiile şi seacă fântânile,
Să dea de veste în lume că acolo s-a purtat un război,
Unde învinsul din mine a şi murit deja.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
ispitele amare găsite-n gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie din Creaţie nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de iarnă

E iarnă, iubito, sub cetini de brad,
E viscol afară şi-i tropot de cai,
De fulgi rotocoale tot cad şi iar cad,
Eu stau şi aştept doar o veste să-mi dai.

Aştept să fugim împreună din iad
Şi-aş vrea să ne pierdem pe-o gură de rai,
'Mi-e dor să mai mângâi o coapsă de jad
Şi-o tâmplă umbrită de părul bălai!

Mai ştii că-ntr-o vară, iubito, te-am dus
Departe de-ai tăi, de oraşul încins,
Şi-n fânul de munte de-acolo de sus
O noapte întreagă cu stele ne-a nins?!!

E iarnă, iubito, şi am doar un vis
Să-mi fii din nou Evă-n acel paradis

sonet de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impalpabil lumii-întregi

Am tipărit cuvinte pe retină,
Sunt cărţi întregi, sub pleoapele ridate,
Ce n-or vedea nicicând acea lumină
Pe care cititoru'-o va răzbate.

Sunt mii şi mii de vorbe neuscate,
Şi-atâtea vârfuri de peniţe-întoarse
Sunt munţi de ape-n tuşuri despicate,
Printre metafore cu căi întoarse.

Doar tu vei ştii că, pe de-a lungul vremii,
În ce n-am spus trăieşte o poveste
Că n-am vânat vreodată lauri, premii,
Şi lumii-ntregi, eu, nu te-am dat de veste.

De ce te-aş fi-împărţit cu oarecine,
Când mâna ta pe mine mă închină
Când gura ta un: Te iubesc! devine
Ce-n inima-mi îşi află rădăcină?

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen de iubire

Pe chipul tău, ninge cu stele,
Cu flori de soare-n infinit,
Vrea marea sânul să ţi-l spele
Cu-atingeri blânde de zenit

Curge-ntre valuri... răsăritul,
Care regretelor se-nchină
Tu fugi de mână cu iubitul
Ca o prinţesă... spre lumină.

Pe buze... zâmbetu-nfloreşte
Şi ochi-ţi sunt ca o chemare
În care dragostea sclipeşte,
Iar pleoapele... îşi cer iertare.

Ţi-e mâna dulce mângâiere
Pe-obrajii mei... ca un destin,
TU... cea străină... de durere,
Aştepţi din noapte, să revin.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată într-o seară pe coama unui deal,
în prag de insomnie fără răgaz mă cheamă
să-ascult pe înserate un cântec din caval.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!