parinti

Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunate

Am câştigat timp laitmotiv,
Am câştigat independenţă,
Am câştigat o existenţă...
Am câştigat, definitiv.

Am câştigat miros de flori,
Am câştigat mers vertical
Am câştigat amor frugal...
Am câştigat, etern, fiori.

Am câştigat pe veci părinţi,
Am câştigat dus la morminte,
Am câştigat spus de cuvinte...
Am câştigat urme de dinţi.

Am câştigat un pic, copii,
Am câştigat onestitate,
Am câştigat o libertate...
Am câştigat drept să revii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fără copilărie

- Prunc fără copilărie,
Spune tu, ce îţi doreşti?
Bomboane, o jucărie?
Lângă alţi copii să creşti?

Să te joci şi să te bucuri?
Să faci năzbâtii ca ei?
Prostioare, giumbuşlucuri?
Privirea-ţi spune că vrei...

Spune tu, cine te pune,
Să munceşţi ca un adult?
Cine-ţi sunt părinţi pe lume?
Tare-aş vrea să îi ascult.

Purtarea lor n-are scuză!
Te revolţi, chiar de eşti orb,
Iar petele de pe bluză,
Arată că le eşti rob.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţii

Când scoţi javrele din ignoranţă şi amorţeală
Se gândesc să mai facă o casă,
Să mai culeagă după urma ta o boabă
Ca apoi să te trădeze ca i-ai ajutat
Şi scuipă unde au lins ca sa lingă unde au scuipat.
Atunci le arunci un prânz verde
Ca sa înveţe să fie oameni şi de praz agăţaţi
Zboară legaţi pe tărâmuri....
Şi copiii atârnaţi şi afirmaţi
pe o frunză de praz
Şi uite aşa lupta pentru copiii lor
Dându-le educaţie de doi lei, trădători şi laşi.
Aşa bunici, aşa copii şi nepoţi. Aşa părinţi, aşa copii!
Ruşine vouă javre ordinare!
Doar bani pentru voi au valoare mare
În rest sunteţi doar nişte oameni bolnavi
La trup şi mai ales la suflet.
Voi nu aveţi Dumnezeu, atei ca şi netoţii voştri
Îmi este silă de voi, lichele, că sunteţi ca ai voştri taţi!
Doar bani visaţi ca să fiţi la putere

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii îşi iubesc enorm propria persoană. Societatea distruge această iubire, religia o distruge - dacă oamenii s-ar iubi pe sine, pe Iisus Hristos cine l-ar mai iubi? Dar pe preşedinte? Dar pe părinţi? Iubirea copilului pentru el însuşi trebuie deturnată. El trebuie condiţionat să-şi îndrepte iubirea spre obiectele, lucrurile şi persoanele aflate în afara lui. Acest lucru îl face pe om foarte sărac, pentru că iubirea faţă de ceva exterior lui - Dumnezeu, Papa, tatăl, soţia, soţul, copiii - îl face dependent de acel obiect al iubirii lui. Devii al zecelea pe listă în propriii ochi, un cerşetor.
Te-ai născut împărat, fericit cu tine însuţi. Dar tatăl tău vrea să-l iubeşti pe el, mama vrea s-o iubeşti pe ea. Toţi cei din jurul tău iubesc pe altcineva, ca şi tine. Ce lume nebună! Fiecare încearcă să iubească pe cineva, când de fapt nu are nimic de dăruit! Şi nici celălalt nu are. De ce se ceartă îndrăgostiţii, se hărţuiesc şi se agasează unule altul tot timpul? Motivul este simplu: nici unul nu reuşeşte să-şi ia ceea ce doreşte. Amândoi sunt goi, amândoi sunt cerşetori.

Osho în Cartea despre barbati
Adăugat de Bordea Andreea Anca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule, unde alergi?

--Spune-mi, dorule, când pleci,
Unde vremea ţi-o petreci?
--Poposesc la o fecioară,
Povestesc cu ea spre seară,
Îi mângâi cosiţele
Şi încâlcesc iţele.

--Dorule, unde alergi
Clipele să le culegi?
--Ia, eu fug la maica ta
Care suferă biata,
Să îi mângâi inima
Că-i amară soarta sa.

--Zi-mi măi dorule, fârtate,
Nu ţi-e dor de libertate?
Nu auzi frunza foşnind
Şi crenguţa tot doinind?
N-ai zbura spre ceea lume
Călare pe-un roib în spume?

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi în alb-negru

Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n blândă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,
Că-n lumea noastră, orice-ar fi,
Există proceduri moderne
De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată
Culorile ce le-au avut,
Recursul nostru tehnologic
Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,
Blocaţi în limitele reci,
Să nu rămână, prin uitare,
În alb şi negru pentru veci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (25 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se ştia dacă Phileas Fogg are nevastă, copii, părinţi, prieteni. Trăia singur în locuinţa-i din Saville-Row, unde nu răzbea nimeni. Despre interiorul lui nu se puteau spune prea multe. Un singur servitor îi era de ajuns. Dejunând şi cinând la club, la ore precizate cronometric, în acelaşi salon şi la aceeaşi masă, netratându-şi colegii şi neinvitând vreun străin la el, se întorcea acasă, pentru a se culca numai, exact la miezul nopţii, nevroind să profite de încăperile confortabile pe care Reform-Club le ţinea la dispoziţia membrilor cercului. Din douăzeci şi patru de ore petrecea zece la domiciliul său, dormind şi ocupându-se cu îngrijirea ţinutei sale. Dacă se preumbla, se preumbla întotdeauna cu pasul măsurat în antreul cu mozaic pe jos, sau pe galeria circulară deasupra căreia se rotunjeşte o cupolă cu geamlâcul albastru, cupolă sprijinită de douăzeci de coloane ionice de porfir roşu. Dacă dejuna sau cina, bucătăria clubului îi punea la dispoziţie toate bunătăţile sale; oamenii de serviciu ai clubului, grave personaje îmbrăcate în haine negre, îl serveau în vase speciale de porţelan pe lenjerii de Saxa; îşi sorbea băuturile din pahare de cristal fin. A trăi în astfel de condiţii înseamnă să fii un excentric şi trebuie să mărturisim că excentricitatea e bună.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Childers

Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva,însă, nu s-a schimbat

Domnilor parlamentari, pentru ca voi să puteţi trăi în lumină, îi ţineţi în întuneric pe cei săraci. Îi înfometaţi pentru ca voi să huzuriţi. Îi lăsaţi în suferinţă pentru ca voi să trăiţi în lux şi desfrâu.
Pentru cei săraci spitalele sunt cetăţi ce nu pot fi cucerite. Ei rămân pradă morţii pentru că nu au bani să se trateze. Pe ţărani i-aţi adus în sapă de lemn. Vă folosiţi de munca lor, ca să vă îmbogăţiţi.
E drept că tehnica a evoluat, că lumea s-a schimbat... Ceva, însă, nu. Societatea a rămas aceeaşi ca în vremea marelui Eminescu. Şi astăzi omenirea este împărţită în "mizeri şi bogaţi". Educaţia aluat-o razna. Respectul faţă de om, faţă de munca lui a dispărut cu desăvârşire. În locul lor, împroşcarea cu noroi, şi chiar crima au pătruns între părinţi şi copii, între fraţi, între cei apropiaţi. Ce să mai vorbim despre duşmănia între toţi.
Aura care odată era apanajul fiecăruia dintre noi, astăzi a devenit rugina care corodează tot mai mult sufletele, cândva curate.
Cât dezmăţ, câtă cădere a magnetizat societatea noastră!
Oare unde vom ajunge? Mai există loc până unde să coborâm?
Până şi vidul nu ne este suficient pentru alunecarea în hău.
Oare credinţa în Dumnezeu ne mai poate salva de la pieire?

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!