dori

Cu cât are mai multă eleganţă în mişcări, cu cât îi e vocea mai sonoră, cu cât fiinţa lui arată mai multă stăpânire şi măsură, cu atât e mai desăvârşit. Dacă rămâne mereu acelaşi, cu cei mari şi cu cei de jos, atunci nu mai e nimic de adăugat, nu-l poţi dori altfel. Să fie rece, dar înţelegător; ascuns, dar înţelept. Dacă în fiecare clipă a vieţii sale ştie să îşi domine manifestările exterioare, atunci nimeni nu-i mai poate cere nimic altceva şi tot ce mai are în el sau în jurul său – aptitudini, talente, bogăţie – toate par a fi accesorii.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu voi mai fi în viaţa, pentru ce aş dori sa fiu pomenit? Ce aş vrea sa fac în urmatorii cinci, zece, douăzeci de ani? Ce nu aş vrea cu nici un chip sa fac în urmatorii cinci, zece, douăzeci de ani de acum înainte? Dacă ne provocam creierul să raspundă la aceste trei întrebări vom fi obligaţi să ne stabilim priorităţiile, principiile şi opţiunile la care acestea ne conduc. Dacă doar formulăm răspunsuri la aceste întrebari nu ni se garantează că vom ajunge la destinaţia dorită, dar pot constitui harta. Ele ne vor oferi o Imagine de Ansamblu şi ne vor îndrepta spre direcţia corectă.

Ben Carson în Imaginea de ansamblu
Adăugat de Larisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3

Observă-te-n oglindă şi spune-ntruchipării
Că-i vremea de-o redare a chipului din ramă;
A cărei nouă umbră, de nu-i schimbarea stării,
Ademeneşte lumea şi-aruncă-n chin o mamă.
Nu ar dori frumoasa-ţi neplugărită-n pântec
Ca brazdele să-i fie de plugul tău arate?
Sau cine e nebunul ce-ar trece dintr-un cântec
În sânul nefiinţei cu-a lui posteritate?
Tu eşti oglinda mamei şi ea revede-n tine
Trecuta primăvară din floarea vârstei sale;
Aşa că prin fereastra secundelor susţine
În ciuda-mbătrânirii comorile-ţi sacrale.
De-n viaţă vei rămâne, pălind în amintire,
Străin îţi vei conduce oglinda la pieire.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zise fata

Să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
E mai frumos decât să fim părinţi,
Şi ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminţi!

Şi te voi vrea şi mă vei vrea pe mine,
Şi vom începe naşterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne şadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!

Noi suntem azi prea mici şi mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Aşa că mi-aş dori să ne jucăm nespus
De-a mama şi de-a tata, cât încă mamă nu-s!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu vă mulţumesc pentru gentileţea de a-mi fi răspuns la comentariu! Sigur că vreau să-mi argumentez părerea, dacă-mi permiteţi! [...] | Citeşte tot comentariul

Iepuraşule drag

Să-mi spui tu, drag iepuraş
Din grădină, ce poznaş
Ronţăie morcovi şi foi
De salată, pe la noi?

Urechiţă cel Frumos
Eşti aşa de curajos
Că o umbră dacă vezi
Fugi rapid în codrii verzi...

Aş dori să stai acum
Că e linişte pe drum
Iar din lanul dat în spic
Nu te-ameninţă nimic.

Eu aş vrea, măi Urechiţă,
Să te mângâi pe blăniţă
Şi să vii la noi de-i vrea
Să ai şi tu casa ta.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (august 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Procesul comic nu suportă concentrarea atenţiei asupra sa; el trebuie să se desfăşoare cu totul neobservat, condiţie care de altfel este valabilă şi pentru cuvântul de spirit. Dacă cineva ar dori cu tot dinadisul să caracterizeze acest proces drept inconştient ar contrazice termenul de "proces conştient" pe care l-am folosit nu fără temei în "Interpretarea viselor". Mai curând procesul comic ţine de preconştient, iar astfel de procese care se desfăşoară în preconştient, în afara câmpului atenţiei legată de conştiinţă, pot fi calificate drept "automate". Pentru a produce plăcere comică, procesul comparării consumurilor psihice trebuie să fie automat.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mele la început de toamnă

Lacrimile mele de care tu ai râs de-atâtea ori
Se-nalţă şi dispar azi într-un loc străin
În mări sau în oceane, sau poate sus în nori...
Cât mi-aş dori ca tu să-nveţi să zbori
Să te salvezi de gustul de venin
Să-mi fii iar dulce ca odată şi plină de culori
Şi-n părul tău sălbatic să văd sute de flori
Şi slab privirii tale din nou să mă închin
Şi sclav al mângâierii să-ţi fiu până în zori
Totul e vis frumos pe care îl omori
Ştii lacrimile mele ce le-am trimis spre nori
Mă duc şi eu cu ele
Şi-aştept să-nveţi să zbori.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Mama, pentru mine...

Mama este pentru mine,
Faptura cea mai scumpa in lume.
Pentru ca viata mi-a dat,
M-a crescut, m-a alintat
Si in fiecare zi
Nu-nceteaza a ma iubi.

Iar mereu eu vreau sa-i spun
ca ii multumesc oricum.
Pentru ca-n orice dimineata
imi ghideaza pasii-n viata
si in fiecare seara
ma acopeara-ntr-o doara
cu-un pupic si-o imbratisare
sa visez ce-o sa fiu mare.

Doamne, ce mult mi-as dori
Clipa asta de-as opri
Sa cant si copil sa raman mereu
Doar pentru tine mama stiu

[...] Citeşte tot

poezie de Lucretia Timus (28 februarie 2017)
Adăugat de Lucretia Timus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă... pentru moş Nicolae

Moşule... îţi scriu şi eu,
Ca orice copil cuminte
Cu frică de Dumnezeu.
Nu că mi-aş dori ceva...
Este doar o rugăminte;

Am prea multe jucării
Să mai vreau acuma una,
Cred că ţi-au mai scris copii,
Tot cuminţi... dar mai săraci,
Care, sigur, n-au niciuna.

Şi niciuna nu-i stricată...
Parcă-s luate din reviste.
De prin alte ţări... plecată,
Mi-a trimis, destule, mama,
Dar sunt singure... şi triste.

Ca să-mi faci o bucurie...
Cred că şi tu ţi-ai dat seama,

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3

Priveşte în oglindă la chipul ce-l zăreşti
Şi spune-i că e vremea din el alt chip s-apară;
Dar dacă tu acum refuzi să-l reînnoieşti
Vei umili o mamă, vei înşela o ţară.
Căci care frumuseţe cu pântec fără rod,
Cultivator dibaci, te-ar alunga pe tine?
Şi cine-ar fi bărbatul ce n-ar dori un plod
Doar pentru-a fi mormântul unei iubiri de sine?
Iar mama ta în tine priveşte ca-n oglindă
Chemându-şi înapoi al vieţii ei tezaur
Şi ca printr-o fereastră ea poate să surprindă,
Chiar dacă e zbârcită, a ta vârstă de aur.

Dar dacă tu trăieşti şi nu laşi amintire
Când singur vei muri nu vei avea cinstire.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!