a+urca

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, ţîşnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torenţială cunună de sunete, brusc şesul începe să urce din sine însuşi, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie şi se întrec, trimiţîndu-şi clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăştie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hăşmaşul Mare. El izbucneşte la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orion

Nici o corabie nu s-a întors vreodată
Din mările sudului sau de la capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.

Octombrie urcă din nou peste grădini
înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
şi toată iarna, apoi, corabia de lumini
Deasupra lumii uimite se clatină.

Rege al constelaţiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa strabate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine e Crăciun

Copiii stau cuminţi în pat
Azi, în seara de Ajun
Ei ştiu că Moşul va veni
Ei ştiu că mâine e Crăciun.

Moş Crăciun în sanie urcă
Va intra pe porţi, pe uşi
Cu un sac cam mare-n cârcă
Ajutat de spiriduşi.

Când ajunge lângă brad
Cel în roşu îmbrăcat
Roagă-te să-ţi dea cadoul
Darul cel mult-aşteptat.

Vor veni colindători
Pe noi toţi să ne încânte
Cu colinde şi cu flori,
Să zâmbească, să ne cânte.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse şi cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el şi orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese şi săgeata lui. Acest copaci era nalt şi gros şi bătrân, de când urzise Dumnezeu pământul. Se încovrigă el de dânsul, şi se urcă până ce ajunse de se agăţă de o ramură. Şi din ramură în ramură, când atârnat cu mâinile, când cu picioarele încrucişate şi încleştate, ajunse până în vârf. Acolo puse mâna şi-şi luă săgeata. Se dete jos cu sufletul plin de obidă şi de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copac?

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anamaria

Bine a prezis Ana
Anticipând unele disensiuni
Ce vor să înceapă
Ea a sesizat o corespondenţă
A poemelor cu perfecţiunea
Trebuie doar căutată
Pe axa de studiu

Cei mai mulţi ezită
Controverse cu presa critică
Pe teme agresive
Dar le practică între ei
Cu perdele răsfrânte

La urmă se trag camuflaje
Se închid obloane sure
În subsidiar cade cortina
În sunete de surele
Stridente sau metalice

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (3 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...

Azi mi-am prins în păr fire de argint
Nu am multe toamne...(Ce frumos mă mint!)...
Am doar primăveri, în lila mă îmbrac,
Sunt în anotimpul florilor de mac

În zori mă trezesc cu privighetori
Ciocârlia-mi urcă triluri pân' la nori...
Eu culeg din lan roşii flori de mac,
Spice şi cicoare... cunună să-mi fac

Cu privirea sus, dincolo de nori,
Iau din cer azurul şi îl pun în flori
Şi din albăstrele îmi fac un buchet,
Lângă ele pun un surâs discret...

Îmi pun la urechi cireşe- cercei
Şi mă ninge vara cu floare de tei
Cu parfum de roze seara mă răsfăţ
Să nu vină iarna!... Nu vreau să îngheţ!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât prezentul

Cu cât prezentul urcă spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rămânem noi!

Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:

Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipă se nasc atâtea lumi...

Mărire, armoniei din cer si din genuni!
Pătrunde bine tâlcul acestor succesiuni:

Alături de furnică si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inimă, regretul să-ti treacă mai usor,
Ca prin adâncul mării o umbră de cocor...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orion

Nici o corabie nu s-a întors vreodata
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pura si eleganta fregata,
Cum se intoarce toamna Orion.

Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin.
Oceane si munti il vad primavara plecând
si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân.

Octombrie urca din nou peste gradini
inaltele-i catarge cu vârfuri de platina
si toata iarna, apoi, corabia de lumina
Deasupra lumii uimite se clatina.

Rege al constelatiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi inghetate
Asa strabate noaptea marele Orion,
Corabie leganata în eternitate.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

România - picur de rouă

România
e piatră luată din stele
un picur de rouă
din Univers
bucuria
primului vers

România
e umbra chipului tău
întins peste ape şi munţi
e floarea iubirii
de vrei s-o asculţi
ţâşnind peste hău

România
e mâna fecioarei
ce-n gingăşie
cu atâta sete faţa îşi spală
ca luna să fie
şi haine de gală

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mare

Astăzi,
iarba a înverzit printre pietre
din nou sânul naturii e verde.
Mai aspru e vântul, aridă-i trăirea.
Mă plimb printre pietre
inventez forme în culori şi semne.

Mi-e dor să ştiu apa cântând către maluri.
Închid iară ochii şi merg către valuri.
E-n suflet dorinţa să simt mai aproape
săratul ei gust, mi-e marea aproape,
în suflet mi-e pace.

Albastră e rana ce-mi fulgeră ochii.
Amintirea mă doare şi încet, cu o şoaptă,
apropii de buze, pană şi-o scoică.

Dorul de mare urcă spre tâmple,
o lacrima sfântă e semnul de cruce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!