Toate rezultatele despre treaz, pagina 20
Trezire
Într-un ungher de noapte
stă treaz eternul meu vis,
și-n ultimul somn, de moarte,
mă va urmări, poate-n Paradis.
Vis neîmplinit ce mi-ai bântuit viața,
și nu doar nopțile,
nu ți-ai întors către mine fața,
nu mi-ai deschis porțile,
te-ai așezat povârniș
în calea urcușului,
văl de ceață spre luminiș,
furtună destin în zborul pescărușului.
Acum, știu cum să te-alung:
dacă voi închide ochii,
n-o să mai dorm,
cu gândul o să-ți străpung
travestiul în negre rochii,
chipul hidos și diform...
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre rochii
- poezii despre rai
- poezii despre ochi
- poezii despre negru
"Cânta la Stupca o vioară"
"Cânta la Stupca o vioară"
Și lumii spus i-a fost apoi
Că doina noastră-i lăcrămioară
Nemuritoare pentru noi!
Ea asculta plângând, pădurea
Din dealurile înverzite
Strângându-le în doină, toate;
Minuni de Domnul hărăzite!
Balada e din neam viteaz,
Ce-i trăitor printre ponoare,
Cu suflet mândru, pururi treaz
Și-i cel mai brav dintre popoare!
Și marea plânse dorul ei
Și adăstă lângă vioară,
Iar cântecul ne-a fost temei
Când am cântat-o-ntâia oară!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre vioară
- poezii despre verde
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre păduri
- poezii despre plâns
- poezii despre mândrie
- poezii despre dor
Sfârșit de vară
vara se sfârșește în cântec de harpe
arborii au obosit de-atâta freamăt
toamna se ivește în terne horoscoape
în codru de vise se stinge un geamăt.
rapsodia timpului ține cugetul treaz
în vii struguri mustesc cu dulce licoare
lumina nostalgică se-așează pe obraz
adânc în suflet vrea să se strecoare.
vântul îngenunchiază lângă crizanteme
să nu mai vuiască nebun ca o furtună
vestește ploaia blândă cu picături boeme
aprodul toamnei mele slove dragi adună.
mă umplu de emoții indiferent de vreme
iubiri freamătă la nunți cu raze în cunună.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre lumină, poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre struguri, poezii despre sfârșit sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tăcere convertită la cuvânt
avântul iubirii este-n continuă rodire
gânduri însămânțate în câmp desțelenit
clarițați de simțuri lucind în privire
lumini care ademenesc către zenit.
tristeți desferecate în nostalgii virale
flux nemărginit de vârtejuri bizare
viziuni înălțate pe albastre spirale
ramuri de trăiri extinse în zare.
fecunditatea vieții născută din extaz
fermecată sevă extrasă din pământ
porniri demiurgice în cugetul treaz
care convertește tăcerea la cuvânt.
sublima nestemată zâmbetul pe obraz
multiplicat cu grije de îngerul sfânt.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre viziune, poezii despre tristețe, poezii despre simțuri, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Apel la reîntregire
Popor român, urmaș de daci
Trezește-te din amorțire
Nu mai cerși la sfinți și vraci
Aspiră la re-întregire
Popor român, popor viteaz
Refuză ruga idolatră
Ține visul unirii treaz
Recheamă-ți oastea de la vatră
Aprinde foc pe vârf de munte
Nu contempla cum curge Istrul
Clădește peste Țară punte
Ca Tisa să unești cu Nistrul.
Tulnicele în munți să sune
Adună-ți oștenii sub armă
Ca steaua ta să nu apună
Când vrea o putere infamă.
[...] Citește tot
poezie de Virgil Ciuca din Chemarea la judecată (13 martie 2012)
Adăugat de Virgil Ciuca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre România, poezii despre unire, poezii despre stele, poezii despre dorințe sau poezii despre cerșetorie
Culorile iubirii
clipe desprinse din zidurile timpului
adună-n poala nopții zâmbete de stele
iubirea ce mă poartă pe-aripa visului
destramă coșmarul gândurilor grele.
fluturi zamisliti ca-ntr-un joc entropic
invadează inima și sufletul flămând
de mângâieri exotice cu scop filantropic
sărută-mă iubite să mă auzi cântând.
mă topesc în consistența unui ecou
urc trepte de lumină către un extaz
cerul mă îndeamnă să am suflu nou
să răzbat prin viață precum un viteaz.
mă simt curcubeul pictat în tablou
empatice culori îmi țin sufletul treaz.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre culori sau poezii despre pictură
Toamna mea
Se înserează mai devreme
Și noaptea s-a lungit cu-n ceas,
Acum am timp să scriu poeme
Mai lungi c-o strofă și un pas.
Am timp mai mult să stau cu luna,
Mai lung îmi este timpul treaz,
Ziua adorm întotdeauna
Să îi fac soarelui necaz.
Mi-am inversat sărmana viață,
Lunatecă am devenit,
Aștept doar noaptea înstelată
Să-mi lămurească ce-am trăit.
Ce liniște îmi dă doar noaptea
Și ce-amintiri caut în ea,
Nu vreau să vină dimineața
Pe care-o sorb cu o cafea.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre vinovăție, poezii despre seară sau poezii despre dimineață
Cu ochi de țăran
În țara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,
poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiți în piatră
și susțin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nesfârșite încercări de moarte
și totuși există treaz.
Pe când voi îmbătrâni lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor și magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochi de țăran dintr-un sat
rămas într-o veșnicie uitată.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre țări, poezii despre țărani, poezii despre uitare, poezii despre trecut, poezii despre sărut sau poezii despre religie
Ca silabele unui mare pian
Pot sta treaz o noapte întreagă lângă tine, în întuneric,
E o nebunie, recunosc, dar mie îmi place și
Tot ce îmi place mă odihnește. Cunoaște-mă!
Spune noaptea, cunoaște-mă!, spune sufletul,
Cunoaște-mă! spune lumea de forme a nopții.
Îmi deschid încet floarea craniului, îmi deschid
Venele, îmi deschid întreaga poartă de sânge,
Deschid auzul, ca o membrană imensă,
Deschid nervii, ca o plasă de fire electrice,
Pun șira spinării să stea la pândă, și ea, ca hiena
În pustiu, își scoate ghearele și așteaptă.
Veniți sunete!, spun, veniți sunete!; și ele vin,
Ca silabele unui mare pian, ca o rostogolire calmă de ape.
În fiecare noapte alte sunete, mai ciudate și mai difuze.
Dacă închid ochii le văd, ca niște forme aeriene,
Plutind în dezordine peste străzi, purtate de curenți,
De vântul subțire al nopții. Aș putea alcătui viața
Numai din sunete, mi-aș putea-o imagina,
Totul ar putea fi construit numai din sunete:
Muntele, orașele, animalele, oamenii, dragostea, somnul,
[...] Citește tot
poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabere unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre întuneric, poezii despre zoologie sau poezii despre voce
Sonetul 87
Adio! Ești prea scump să te dețin
Și tu probabil știi cât valorezi;
De obligații ești scutit deplin,
Iar eu nu-ți sunt dator, după cum vezi.
Căci cum să te posed fără să vrei?
Și cum să merit aste bogații?
Să-mi dai splendoarea ta n-are temei,
Acest hatâr nu se va consfinți.
Când nu-ți știai valoarea mi te-ai dat
Și făcând asta, cred că ai greșit;
Mărețul dar, căci tu te-ai înșelat,
Se-ntoarce acasă, bine-ai chibzuit.
Atât cât te-am avut, a fost un vis,
În somn sunt rege, treaz sunt un proscris.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de William Shakespeare despre visare, poezii despre valoare, citate de William Shakespeare despre valoare, citate de William Shakespeare despre somn, poezii despre monarhie, citate de William Shakespeare despre monarhie, poezii despre greșeli, citate de William Shakespeare despre greșeli, poezii despre bogăție, citate de William Shakespeare despre bogăție sau poezii despre acasă