Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

stol

Poezii despre stol, pagina 20

Dante Alighieri

Cântul XXIV

Nici pasul vorba și nici vorba pasul
nu ni-l slăbea; vorbind, mergeam grăbiți
așa ca-mpins de vânturi bune vasul.

Iar morții-n jur, din nou părând muriți,
văzându-mă că-s viu, trăgeau mirare
de mine-acum prin ochii lor scobiți.

Iar eu, urmând pornita cuvântare:
— "Din cauza celuilalt e mersul lui
mai lin de cum i-ar fi de-altfel, îmi pare.

Dar unde-o fi Picarda știi să-mi spui?
și-n câtă gloată-n juru-ne s-adună
vrun vrednic de văzut nici unul nu-i?"

— "O, sora mea, frumoasă ea și bună,
nu știu ce-a fost mai mult; se veselește
în nalt Olimp purtând a ei cunună!"

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Divine Comedy Paradise Vol. 3" de Dante Alighieri este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 28.99 lei.

Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Și cerșetorul orb, în zdrențe,
de jos, din colb, simți un zvon,
un ritm de pași în largi cadențe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălțau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Și-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Și-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tâlharul

Când citești Scriptura Sfântă și rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceața vremii cum, pe Golgota, Isus
înălță spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morții,
în Șeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porții.
Și te-nalți apoi ca gândul în Eden. Și vezi în zare
o cetate de lumină cu oștiri în sărbătoare.
Vezi pe porțile înalte de cleștar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi și cu spada-nflăcărată,
înălțându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da... Departe, printre stele, ca un fulger neŽntrerupt,
un convoi străbate largul bolților de dedesubt.
Și curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i... cete după cete, ca-n oștiri ținându-și rândul,
vin în haine de lumină și se-nalță ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Șeol.

Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii
Și-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavițele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei și paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Și s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuiește frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuși în povești și-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Și-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Și a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Și pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginațiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Chevrolet

Era-ntr-o zi cu soare cald,
Treceam pe-o stradă mare,
Până-ntr-un colț de bulevard,
Lângă-un hotel destul de-nalt,
Era o stație de parcare.

Mă oprii în loc pentr-un moment,
Ce-o fi acolo oare?
S-a întâmplat vre-un accident?
E plin de oameni mici și mari
Pe trotuare.

Mă duc să văd al lor secret,
Știți, firea-i curioasă;
Dar ce credeți?... un Chevrolet,
Un taxi foarte elegant,
O mașină frumoasă.

Ce să vă spun, era frumos,
O mașină luxoasă,

[...] Citește tot

poezie de (12 noiembrie 2011)
Adăugat de Veronica BuligaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul XXIII

Pe când priveam așa-n frunzișul verde,
cu ochi țintiți, așa cum stă și cată
și-acel ce după paseri vremea-și pierde,

îmi zise cel mai mult decât un tată:
— "Să vii, o, fătul meu, c-avem altcum
mai bine-a face uz de vremea dată."

Întoarsei fața și-ai mei pași acum
grăbit după-nțelepții ce pe cale
vorbeau, așa c-a drag făcui ăst drum.

Când iată c-auzii plângând prin vale
"Labia mea", dulce-o melodie,
că și plăcere-avui de el și jale.

— "Ce-aud eu, dulce tată, ce să fie?"
am zis. Iar el: — "Sunt spirite, gândesc,
cari merg umplând a vinei datorie."

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul IX

Acea coloare moart-a feții mele
ce-n spaim-avui când el veni napoi,
făcu pe-a lui cea vie să i-o spele.

Ca omul care-ascultă stete-apoi,
căci mult prin neguri ochii să străbată
n-aveau puteri prin aerul greoi.

– "Noi tot avem să biruim odată",
așa-ncepu, "de nu... atare-mi spuse...
oh, cât m-amân-acum, că nu s-arată."

Văzui eu bine cum un văl el puse
pe ce-ncepu cu ce-a sfârșit să zică,
și n-a-ncheiat așa cum începuse,

și nu puțin îmi dete-acestea frică,
fiindc-am tras din spusu-i nedeplin
mai rău un sens de cum avea adică.

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul XXIII

Ca paserea-n frunzișul drag al ei,
prin noaptea care-ascunde-ntreaga zare
la cuib păzindu-și puii golășei,

spre-a-i tot vedea-n iubirea ei cea mare
și hrană să le caute spre-a-i crește,
și dulce-aceast-amară trudă-i pare,

pe-un ram deschis ea timpul și-l pândește
și-așteaptă soarele cu dor și cată
țintit spre nori că doară-doar' albește,

așa și doamna mea sta ridicată
și-atent privind spre partea de lumină
în care Feb puțină grab-arată;

încât, de-atâta dor văzând-o plină,
eu fui asemeni celui ce,-așteptând,
vrea și-altceva și-așa, sperând, s-alină.

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul XVIII

De-al său cuvânt avea plăcere mare
alesul duh, iar eu gustam, firește,
pe-al meu, amestecând și dulci și-amare.

Dar doamna ce spre ceruri mă-mboldește:
— "Gândește-altce, gândește, aproape sunt
de cel ce-orice nedrept îl potolește!"

Mă-ntoarsei deci la dulcele-i cuvânt
spre-a mea-ntărire și renunț a spune
ce-amor văzui în chipul ei cel sfânt,

și nu numai căci graiul s-ar opune,
dar duhu-i slab, și ce-i deasupra lui
nu poate-obști, când altul nu-l dispune.

Atât e de-asta tot ce pot să spui,
că,-n vreme ce-o priveam, ca niciodată
fui liber de-orice-alt dor cât timp avui

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul XVII

– "Vezi monstrul cel ce coada și-o ascute,
spre-a trece munți și-a sparge-orice tărie;
o, vezi pe cel ce-ntreaga lume-o-mpute!"

Așa-ncepu Virgil să-mi spuie mie,
iar fiarei printr-un semn i-a spus: – "Să sui",
la drumu-acel de piatră ca să vie.

Și-acel scârbos al fraudei chip, văzui
c-a scos, venind, întregu-i trunchi afară,
dar nu și-a tras pe mal și coada lui.

Un om în toate just putea să-ți pară
din tot aspectul blândei sale fețe,
ci șarpe-ncolo-ntreg această fiară.

Flocoase două brânci, și nodulețe
avea pe piept, pe coaste și pe spate,
și multe-apoi rotițe-n mii de fețe.

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 20 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook