Toate rezultatele despre plutind, pagina 20
Petale de lumină
Când se vor cerne dinspre ceruri
Petale albe de lumină,
Voi ști că vin să îmi așeze
Pe umeri, grația divină
Și-n suflet un parfum de floare
Plutind pe cerul dintr-o lume
În care-un înger mai așteaptă
S-apară-n ruga mea un nume.
Iar dacă șoapta-mi va ajunge
Să urce-n căile astrale,
Va coborî și-mi va cuprinde
Iubirea-n aripile sale.
Va licări-n privirea-i blândă
Scânteia unui foc aprins
În lumea stelelor ce cântă
Și niciodată nu s-a stins.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am sculptat înger
Te-am sculptat înger
Pentru a rămâne în sufletul meu
Mai mult de o veșnicie.
Divină chemare a carnalului ochi
M-a aruncat,, sărut,
Pe coapsele goale.
Ai iriși albi pe brațele tale.
Culegi din porii mei libertatea
O stare nedefinită,
Dar plină de înțeles.
Renaști tăcere și vers...
Lumina s-a revărsat în râul de șampanie
Și incandescentă,
Lut în cuptorul sufletului meu,
Te-ai lsat modelată.
Vulcan transformat în sentimentul deplin,
Plutind spre plus infinit,
Picătură de artă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un singur vis
A fost o zi când norii de furtună
și-au stins mânia-n sobrul sfat ceresc
și ne-au privit ținându-ne de mână,
plutind pe norii albi de te-iubesc.
Ar fi pierit și ultima lucire
din apele-ncărcate de apus
de nu mi-ai fi zâmbit, cu o privire
ce zori de fericire mi-a adus.
Era o nouă, lină-alunecare
a unei pene albe pe un scris
ce apărea cu litere pe care
le mai văzusem într-un singur vis.
A fost un vis de noapte, vis de zi?
L-am și avut, ori sper că va veni?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am să te-aștept
Am să te-aștept în plină vară
Pe coama unui val spumat
Ascunși în alge, până-n seară
Să reclădim ce am stricat...
Și pasii-i spală valuri multe
Furtunile s-au răzvrătit
Stă buciumul pe deal s-asculte
Cum plânge dorul ne-mplinit,
Uimiți că șoapta ne pătrunde
Plutind pe coama unui val,
Lăsăm iubirea să inunde
Nisipul ce s-a strâns la mal,
Apoi tăcuți ca două umbre
Pășim sfioși prin poarta nopții,
Lăsăm în urmă vise sumbre
Și ne iubim, cât vor vrea sorții.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruga celui de azi
Am învățat în mersul ăsta pământesc
Să spun omului în față și pe nume,
Dar uite, când se-așteapt-un te iubesc!,
O liniște amară coboară peste lume,
Un rânjet se deschide peste copaci, și tac!
Ce-nseamnă tresăririle din noapte?...
Un nod se strânge gheară în stomac,
Prin minte se scutură ideile coapte
Sub raze de Lună plutind peste vreme,
Oprește-mă Doamne o clipă cerească
Și schimbă-mă Doamne din lut ce se teme
În suflet alt suflet știind să iubească.
poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neînvinșii
Cândva am fost de neînvins
Dar ploile au sădit în noi un ochi de apă
Ce viforul l-a înghețat sclipind.
O voce din întunericul de sticlă
Ne îndemna stăruitor
Să nu pierdem a lebedei măiastre urmă
Vis, obsesie sau dar divin precum zahirul
Cu penele-i de azur și foc
Plutind agale, fără griji
Cea veșnic prinsă între două lumi
Aproape că a fost a noastră.
Acum, însă, pierdută este
Pe harta ținutului ce nu există
Acel tărâm în care, noi doi
Cândva am fost de neînvins.
poezie de Alexandru Leonidas
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și parcă
În curtea casei de la țară,
Sub pomul încărcat cu dude,
Domnește pacea seculară,
Și parcă liniștea se-aude...
Fantasme bântuie prin jur,
Trezind străvechi făpturi zălude,
Plutind în tainic clarobscur,
Și parcă liniștea se-aude...
Pe glia binecuvântată,
De roua dimineții crude,
Sunt pași de mamă și de tată,
Și parcă liniștea se-aude...
Miros de iarbă și de flori,
Inundă pajiștile nude,
Umplând văzduhul cu fiori,
Și parcă liniștea se-aude...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cer
O șoaptă de cer mai spală iubirea
De rele, de doruri, de orice cuvânt,
Când noi, supărați, ne pierdem cu firea,
Asmutem săgeți și-aruncăm vorbe-n vânt.
Suspinul pădurii ne-alină un gând
Și frunza oftează plutind ca un basm,
Ne zbatem în clipe, fiori ucigând,
Iar limba se umple de dulce sarcasm.
Cu zorii ce mâine apar peste noi,
O rază de soare ne-nvăluie-n cânt,
Ne ținem de mână, zâmbind, amândoi,
Ecoul își spune cuvântul cel sfânt.
Aceasta-i povestea! A mea și a ta...
Șuvoiul ne pierde în amănunte,
Tu lasă-l să curgă și nu cerceta,
Nici frunțile-n cer n-or să se încrunte.
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aici
de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului și țipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buștean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorții, să joc, un joc cu morții
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
știi, aici, am devenit și eu un nimeni
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitare
Uitarea este un cântec
Care, eliberat de ritm și de măsură, umblă hoinar.
Uitarea este o pasăre împăcată cu propriile aripi,
Întinse și neclintite
O pasăre plutind pe aripile vântului fără a obosi vreodată.
Uitarea este ploaia în noapte;
Sau o casă veche într-o pădure sau un copil.
Uitarea este albă albă ca un mesteacăn în furtună.
Ea poate dezlănțui profețiile unui oracol
Sau îngropa zei.
Eu pot rememora multă, multă uitare.
poezie de Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!