nu mai pune la suflet

Trăieşte...

Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc...
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Se-aude-un foşnet de copaci afară...
Plouă-n fereastră, plouă-n ochii mei.
Apăsătoare vise în nopţile de vară
Le-adorm în miez de noapte prin condei.

Îmi cer iertare de la tine cer cu stele,
Că n-am ştiut să-ţi cant nemărginirea,
Că am tăcut, laşând să-ţi plouă-n ele...
Că am simţit mereu, aşa cum îmi e firea.

Mă socoteam un suflet bun... dar eu nimic nu sunt,
Când mă innalţ mai tare, cobor şi mai adânc!
Cu cât inima simte, cu-atât doare mai tare,
Aş vrea să ţi-o dau tie s-o faci nesimţitoare!

Se-aude-un foşnet de copaci afara...
Mai plouă la fereastră... mai plouă -n norii mei
Nici vise nu mai am... s-au sinucis aseară
Când te-am privit în suflet, în umezi ochii tăi!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirii îi pune capăt timpul, nu cugetul.

aforism de Publilius Syrus din Sentinţe
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea pe care ai tu despre tine, îţi aduce toate rezultatele pe care le ai. Nimeni nu va pune mai mult preţ pe tine decât pui tu, dacă tu ceri puţin de la viaţă, primeşti puţin. Cât şi ce crezi că meriţi, atât primeşti. Aşadar creşte mizele, cere mai mult, îndrăzneşte mai mult!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce se află în nenorocire îi pune capăt resemnându-se.

Balzac în Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul iubirii îl pune nu raţiunea, ci timpul.

citat din Publilius Syrus
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vînt de toamnă

E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum şi de răşînă,
Şi oamenii, de ceruri beţi,
Se leagănă-n stihare de profeţi.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală,
Şi pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet şi grumaz.
Pietrişul roşu, boabe, al grădinii,
Îi sînt, bătuţi şi risipiţi, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
În care frunzele s-au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele- amintirilor,
Şi-n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîţele cu iezii.
Deosebeşti chemarea pruncului în vînt
Cîntată de o voce din pămînt.
Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc
Şi sorcova luminii în braţe i-o arunc.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

X

O, suflet care-ncepi evaziunea
în chiar clipa în care te naşti-
o, suflet care te-ai născut perfect
numai lucrarea ta este eternă

risipind, numai tu nu adaugi
nimic niciodată în locul risipei-
numai tu eşti inepuizabil

numai tu pe toate întregindu-le
rămâi întreg

poezie clasică de Ioanid Romanescu din Orpheus (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare mândrie sau cea mai mare desconsiderare de sine dovedeşte cea mai mare slăbiciune de suflet. Primul fundament al virtuţii este de a ne păstra fiinţa şi anume, conducându-ne după raţiune. Cine deci nu se cunoaşte pe sine nu cunoaşte fundamentul nici unei virtuţi. Apoi, a acţiona din virtute nu este decât a acţiona după porunca raţiunii. Cine, deci nu se cunoaşte nicidecum pe sine şi, prin urmare, nu cunoaşte nici o virtute, acesta acţionează cel mai puţin din virtute, adică este cel mai neputincios sufleteşte. Deci cea mai mare mândrie sau cea mai mare desconsiderare de sine dovedeşte cea mai mare slăbiciune de suflet. De aici rezultă foarte limpede că cei mândri şi cei care se desconsideră sunt cei mai stăpâniţi de pasiuni.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec a la Prevert

Acum parcă îmi mai amintesc
De acest cântecel ciudat
Mult prea tomnatic şi uitat
Ca poezia lui Prevert.
Şi mi-era toamnă adâncă-n suflet,
Trist visam lângă felinar.
Tu erai moartă-n faţa uşii
Şi îngropată sub frunzar.

M-aş mai putea oare întoarce
Cu acest cântec de plictis
Morbid nu îmi mai este-n suflet
Şi-am devenit mai optimist.
Dar dacă întinde iarăşi toamna
Trena-i de frunze, arămie,
Încep să plâng şi să mă tângui
Şi să mă mor din nou în mine.

Azi nu mai pot, ce-aş mai începe,
Viaţa mea a fost cândva,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Serge Gainsbourg, muzica de Serge Gainsbourg, versuri de Serge Gainsbourg, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!