neveste disperate

Suprema metamorfoză

În vreme ce pământul plecă din mari zidari
şi graiul o pornise într-un toiag de cremene,
un român prea frumos adormise într-o stea
şi femeia îi săruta urmele de răşină şi fluier
şi-auzea mirosul palmelor lui dinspre verde
încredinţându-se că-i vorbeşte chiar frunza,
că-i şopteşte şi umbra şi roua:
- Hai să dăm mână cu mână, spuneau,
să trezim omul acestei neveste
că-i uscată de dorul visului său
şi se răzbună pe trupul ei firav,
hai să-i desferecăm somnul cel greu,
hai să-i redăm femeii ce crede în bărbat
mai mult decât în orice Dumnezeu.

Şi iată, vin eu şi întreb pădurile:
de unde naşteţi frunzele filosofice,
de unde atâta noroc în ţara asta
să ai copaci care gâdesc şi suferă?
De unde iarba asta cu-atâta sănătate

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Prin departe şi-aproape (1976)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare tărăboi

În ogradă-i tărăboi
Chiar pe faţă, să se vadă
Între cocoş şi răţoi
Se stârni o nouă sfadă.

Cu aripa ridicată
Ţanţoş şi cu pas vioi,
Cum nu l-am văzut vreodată
Avertiză pe răţoi.

- Te judec după ce-mi eşti
Tu mă-mpingi către necaz.
De-mi ciupi una din neveste,
Te iau şi te-arunc în iaz!

- În iaz! Bată-te norocul
Pentru-atâta, că-ţi ţin locul!
Fie-ţi mintea înţeleaptă
I-o-ntoarse răţoiu-n şoaptă.

[...] Citeşte tot

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturna opus 9

La viaţa mea am o dambla
A nu serba o cacealma...

Joviala, pendula dă
Dousprezece bobârnace Timpului,
Al treisprezecelea se pierde
În isteria colectivă eşalonată pe ore
De la Soare Răsare la Apusul de lume,
Cel mai zgomotos şi mai cinic carnaval
De pe Terra îşi exhibă măştile...
Ne apropiem de Moarte hârjonindu-ne
Valsăm bucuroşi că nu ne prăpădim singuri,
Explozii pirotehnice
Arc peste o victorie a la Phyrrus,
La microfoane se urlă aiureli şi truisme,
Rochii cu strasuri se grăbesc a se lepăda
De pe corpuri fierbinţi transpirate,
După o adulmecare de jivine în rut,
Întercalate de toasturi formale,
Pustiul din oameni e irigat cu şuvoaie de vin,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenire

Omenire aşezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunţi de luptători întunecate,
Paşi prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare şi roşii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte
Şi doisprezece sunt cei adunaţi la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni şi-afundă Sfântul Toma mâna.

Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât cunoaştem circumstanţele vieţii lui Trakl. Textul este publicat în revista "Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre "Omenire aşezată pentru guri de arme", "rafală de tobe", "frunţi de luptători întunecate", "neguri de sânge" şi "fierul negru".
Imagini marţiale care sună ca o premoniţie a primului război mondial. Pentru astfel de "premoniţii", au existat o mulţime de ocazii în timp, ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă şi, astfel, a fost cu siguranţă familiarizat cu evenimentele din jurul primului război balcanic din octombrie 1912 şi cu conflictul balcanic în totalitate de la anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situaţia intelectualului în faţa pericolului evident al unui război major: "Disperarea, Noapte în creierele disperate". Aici, tranziţia la o temă care continuă pe şase versuri nu duce la război ci la doctrina şi iconografia creştină: a "Evei umbră", "Cina cea de Taină", "pâine şi vin", "doisprezecee sunt cei adunaţi la număr", "pomii de măslin", "Sfântul Toma" şi "răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par "resignaţiune / restabilire". Speranţa, se pare, nu poate da decât mărturisiri credinţei, religiei creştine: "În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte". Figura îndoielii creştine prin excelenţă, "Sfântul Toma", este citat în ultimul vers cu experienţa sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbeşte despre "Humanity Twilight" în antologia sa de poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul Traklian, cu un titlu corespunzător şi un subiect asemănător nu este inclus acolo, dar caracterizează totuşi programul pe care Pinthus îl atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a conştiinţei intelectuale sub semnul escaladării intereselor naţionale de stat.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La paşti

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părţi din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu înţelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de de profundă,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Dragostea este muzica sufletului (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri

Râsul plânge, plânsul râde!
S-a întors lumea pe dos!
Nici urâtu nu-urâţeşte!
Nici frumosul nu-i frumos!
Răul se transformă-n bine!
Binele e plin de rău!
Cum de lasă toate-acestea să se-ntâmple, Dumnezeu?

Ridicat în văzul lumii
Este cel ce n-are minte!
Cel ce nu-şi înşiră vorba!
Ori se pierde în cuvinte!
Cei cu mintea luminată-n
Întuneric îşi plâng starea;
Clar e că-n aceste vremuri
Promovată-i non-valoarea!

Se transformă totu-n lume
Părinţi albi! Copiii negri??????
Doamne nu -ş prin ce minune

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnal

Viziunea este veche,
Dar o prefigurăm...
Din acte o aflăm,
Nu-i nouă, doar pereche.

"Bing-Bang" de goliciune;
Trup trebuie expus
Invocând pe Iisus
De har, creaţiune.

Scop etalări-i sexul,
Sânii mai mari, răsfrânţi,
De fese te încânţi...
Plăcerea-i... universul.

Culorile-s la modă,
- Nu în pictură, artă-
Pe pielea cea deşartă;
Din tatoo, facem odă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!