fata cu ie

a fi viu

A fi viu înseamnă a avea simţul umorului, a avea o profundă calitate de a iubi şi de a te juca în voie. Sunt absolut împotriva oricăror atitudini negative în privinţa vieţii, iar respectul acordat Divinului a reprezentat întotdeauna o negare a vieţii. Pentru a transforma acest respect în ceva pozitiv trebuie să i se adauge neapărat calitatea jocului, simţul umorului şi iubirea. Respectul faţă de viaţă este singurul fel de respect care poate fi arătat Divinului, deoarece nimic nu este mai divin decât viaţa însăşi.

definiţie celebră de Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lume

Jaques: Lumea întreagă e o scenă,
Toţi bărbaţii şi femeile doar nişte actori:
Au intrările şi ieşirile lor;
Iar un singur om joacă multe roluri în viaţă,
Actele lui fiind cele şapte vârste. Copil mai întâi,
Scânceşte şi varsă în braţele doicii.
Apoi şcolar plângându-se, cu ghiozdanul lui
Şi faţa proaspătă dimineaţa, târându-se ca melcul
Fără nici un chef la şcoală. Apoi îndrăgostitul,
Oftând ca foalele nişte balade pline de suspin
Pentru chipul iubitei. Soldat după aceea,
Cu înjurături nemaipomenite, bărbos ca leopardul,
Plin de ambiţie pentru gloria lui, iute,
Deodată se-ncaieră, cătând balonul faimei
Chiar şi în gură de tun. Pe urmă judecător,
Cu burta rotundă, căptuşită de claponi din cei buni
Cu ochii severi şi barba tunsă domneşte,
Plin de zicale înţelepte şi pilde moderne;
Astfel îşi joacă rolul. Cea de-a şasea vârstă se schimbă
În nişte nădragi slăbănogi şi papuci,

[...] Citeşte tot

replici celebre din piesa de teatru Cum vă place, Actul II, Scena 7, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de I. Ieronim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao

Tao este drumul şi drumeţul. Drumul fără început şi fără sfârşit pe care îl bătătoresc toţi muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viaţa însăşi. El este totul şi nimic. Din el purced toate, toţi trec pe aici, îndreptându-se spre acelaşi infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colţuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârşitul mărilor, şi totuşi nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde îşi găsesc cu toţii refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiţi pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveţi taina să nu mai doreşti dorinţe, ci să laşi lucrurile să-şi urmeze cursul lor. Este cel care se umileşte pentru a se mântui, căci cel ce se umileşte se va înălţa şi trufaşul se va umili. Decăderea este însăşi esenţa succesului, iar succesul nu este el însuşi decât o intermitenţă a decăderii, căci cine ţi-ar putea spune dinainte clipa când înfăţişarea unui lucru va întoarce cealaltă faţă. Cel care tânjeşte după dragoste, o va găsi în liniştea şi inocenţa începutului. Blândeţea asigură izbânda celui care atacă şi mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ţi înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.

definiţie de W. Somerset Maugham în Fumul amăgirilor, XLVIII
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

soţie

Soţie

O respiraţie, ca un parfum într-o eternă briză;
S-alunge, şteargă gânduri negre, să dea zâmbet...
O santinelă, cum în mare-i pază la înec baliză,
În talaz neliniştit de doi, perpetuu-n unic umblet.

E mâna efilată, dată-n dar ca pe un fir de floare
-Mereu se-nmiresmând culori d-esenţe calde, dulci-
Trecută-n păr cu drag, topind rutinele-n candoare
Şi-ncolăcind fior strâns în scurte nopţi... vise prelungi.

Este-un străin de neam ce-a zis eternului odată
"Da!" S-a dat definitiv -uitând ce-a fost- cu tot ce e, ce are,
Jurându-se -ce-n lume tot dispare-ncet, încet- o devotată
La bine şi de-i rău, sau neştiut... şi chiar de doare, doare.

Dorinţelor fierbinţi e raza de răcoare din căuşul lunii,
E nesfârşită tare, se sfârşind de-amor fragilă cum o apă;
Se curge lângă tine imperceptibil... gheaţa înţelepciunii,
Că-i şi alb puf de nea să nască un surâs, sau lacrima sub pleoapă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!