din prea mult sau prea putin

Pe valuri de iubire

Din mine se revarsă valuri de iubire
Şi nu pot să le-mpart; sunt ei mult prea puţini,
Aceia ce rămaşi să merite-mplinire
Sunt oamenii mici, prea goi şi nu prea plini.

Lumină ascultată cum te reverşi din mine,
Aşa să fiu ca luna în ziua cea mai clară!
Nu aş lua de eu să plec, decât poate ruine
Căci pe pământ aici, e doar floare amară.

Potopul dinspre sine - renunţări şi zbateri;
Te afli într-o lume crezând că te iubeşte,
Dar de iubit iubeşte doar Unul când abateri
Pe drumul tău ivite te încolţesc robeşte.

Aşa de mult să las din cuget să se-adune!...
Ar deveni pastel întreaga-mi existenţă!
Aşa multe culori pot străluci-n cunune,
Şi împletite toate cu lacrimi din esenţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leuconoei

Nu-ncerca, Leuconoe-e nefastă încercarea -
Să cunoşti ce capăt zeii rânduit-au vieţii noastre,
Nici să ispiteşti vreodată Babilonicele Cifre.
Tot ce fi-va, mult mai bine-i să înduri! Că Iupiter
Va să-ţi dăruiască încă multe ierni, sau că aceasta-i
Cea din urmă care sfarmă spumegândele talazuri
Ale mării Tireniene de stâncoasele ei ţărmuri -
Fii înţeleaptă; pritoceşte-ţi vinul;cu scurtimea vieţii
Lungile nădejdi măsoară-ţi. Numai cât am stat de vorbă,
Timpul pizmătarnic, iată, şi trecu. Trăieşte-ţi ziua
Cea de azi; în cea de mâine te încrede prea puţin!...

poezie clasică de Horaţiu din Ode, traducere de Lascar Sebastian
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ah, trenurile vieţii mele,
Cu urlete taioase, grele,
Cu doruri, sarutari in vant,
Cu lacrimi... fara un cuvant...
Nu prea stiu destinatii clare
Probabil fost-au mult prea rare,
Dar trenul de Tristeti-Placeri
M-a dus departe... Nicaieri...
Si garile s-au razvratit
In asteptari ce m-au zidit
Pe un peron, acolo-n munte
Sa pot calatori... Niciunde...

poezie de Camelia Dincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire pentru tine

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern pe panză splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie;
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi in armonie.

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine
Ci chiar şi Everestul, eu, l-aş modela,
Cu statornica-mi iubire pentru tine,

In dorul dupa tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Imi simt inima ca o călimară-n piept
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felul în care soarele

se strecoară prin păr mângâindu-ţi ceafa
întrece cu mult dorinţa fărădelegii din vârful degetelor
şi tainicul of mort prea de timpuriu pe buze

îţi sărută pleoapele, dincolo de orice extaz
era o cerere mult prea îndrăzneaţă care se topea
la căldura surâsului tău

se izbeşte de ecoul tăcerilor mele
e la fel de sinucigaş ca şi trenurile de mare viteză
intrate în curbe strânse în ac de păr

intră în viaţa împrimăvărată
îmi dă puterea să aştept o altă zi înnorată
în care să presupun că aş putea fi soarele aşteptat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa străin încât am devenit invizibil

precum întunericul din spatele întunericului
înainte de scăpăratul chibritului primordial
nici măcar palmele nu-mi mai acoperă ochii
socoteala cui a mai inventat adunarea asta
din infinit în infinit
ca la o deliberare axiomatică
despre nimic

aşa cum se vede universul din centrul eternului
trec prin mine tăceri şi cuvinte răstite
cum dispar oamenii în ceaţa dintre evidenţe
lipa lipa sau tropa tropa
habar nu mai am cum se scurge nemărginirea
prin ochii poeţilor
prea străini să se mai recunoască
mult prea invizibili
să se mai poată atinge vreodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum? Cu ochii?
Nu, mi-ai spus.
Ochii înşeală
Când privesc prea sus,
Sau prea jos...
Îşi schimbă culoarea
La soare,
Ochii mint...

Atunci cum? Cu buzele?
Nu, mi-ai zâmbit.
Buzele sunt pătate
De vorbe prea multe,
Buzele caută sărutări
În vise
Mai mult decât căinţă,
Buzele mint...

Cum pot atunci? Cu mâinile?
Nu, mi-ai şoptit.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (6 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sus...

N-am cum sa mi intorc privirea.
Imi tii mintea-n lanturi de zambet,
zambetul tau...
Usor amarui cu dulce mireasma si gust de ramai...
Raman, raman stingherita de zgomotul gandurilor,
ma arde, ma arde dorinta,
vapaie fugara mi alerga prin corp.
Lasa-ma... lasa-ma sa cad,
sunt prea sus, prea sus..
pentru cat pot eu sa simt.
E plin de capcane ce ma tin conectata, plin de senzatii ce-mi imbalsa-ma mintea... iubirea ta fabrica punti si povesti...
Sunt oare eu... o minune, cum spui ca ma vezi?
Ajuta-ma, sunt prea sus.... nu stiu sa simt atat... atat de mult...!

poezie de Gianina Foldvari
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleci

Admite! Pentr-o clipă, m-ai iubit;
Păcat că numai pentr-o clipă!
De dragoste, nu faci risipă,
Dar tu, trufaş, prea nu te-ai străduit!

Sau, pentru tine, era prea târziu,
S-aprinzi scânteia de mult stinsă,
Dar eu n-am stofă de învinsă,
Şi-am insistat, căci muză-am vrut să-ţi fiu!

Nu pleci, eşti o romanţă fără sunet,
N-a fost să fie o iubire,
Acum rămâi o amintire,
Un neclintit tablou la mine-n suflet!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-mi aplec smerit genunchii...

Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Şi mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...

Şi nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine ştie cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi creşte
Nici prea frumos, nici prea urât;

Şi nu l-aş vrea nici prea cuminte,
Şi nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.

Şi mai ales, aş vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!