desigur

Aloe veră

ieri noapte am avut un vis cam straniu
şi se făcu-se parcă eu cădeam
în puţ adânc cu pietre de uraniu
şi cu aloe-n glastrele la geam

se mai făcu-se un prieten dus demult
în alte lumi, desigur că mai drepte
mă îmbia aşa cu sila să-l ascult
şi să cobor cu dânsul nişte trepte

se mai făcu-se că în depărtări
ba apărea ba dispărea o siluetă
o desluseam venind din nicăieri
cu mersu-i de vârtej în piruetă

să fi fost mama?!! sufletul ei drag
în visul ista trist spre dimineaţă?!!
să pot să desluşesc în chipul vag
izvorul care îmi dăduse viaţă...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate aveţi dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Şi nu încerca doar! Fă aşa cum ţi-am spus!
Lucian: Nu ştiu dacă voi reuşi...
To Kuny: Sigur vei reuşi, comandante! Mai ales tu, un băiat isteţ. Poţi, dacă vrei. Nu există "nu ştiu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Aşa-i, aveţi dreptate. Şi dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le ţin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri şi că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Şi ţinea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ţinea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aş fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Şi întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiţionat.
To Kuny: Îţi lipseşte acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipseşte, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l ştiam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiţi, comandante, m-aş oferi eu să-i ţin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă doreşti, mă poţi considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simţi depăşit de situaţie; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îţi pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înţeles. Aşa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile şi nu numai, aşa cum acel domn director îţi era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu ştiu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulţumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«N-ai spus decât: "... acum, ies (vreau) să iau (respir) Aer..." (cf. DEX, 14), desigur, "curat", "ozonat", nicidecum "poluat de vreo ştiinţifico-tehnică revoluţie" ‒ cam tot aşa cum grăit-ai ieri: "... să-mi stâmpăr / potolesc setea cu un pahar-ochi de Apă...!", ori "... dă-mi un Foc...!" / "... ia-mi Focul, Doamne...!", sau "... bate-n Lemn...!", "... mânca-te-ar / înghiţi-te-ar Pământul...!" etc. ‒, fără a preciza vreodată ca nemuritorul cogaionic, pelasgo- > valaho-dacul Făt-Frumos: "... merg / mă angajez să cunosc tainele curţii împărăteşti a elementului Aer...!" (mai apoi tainele imperialelor curţi ale celorlalte elemente: Apă, Foc, Lemn şi Pământ), spre a putea nunti, în ultimă instanţă, împărăteşte...!» ‒ 2 martie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 22).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timişoara, Editura Wa (2 martie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem că Jocurile Paralimpice nu mă prind, dar îmi este uşor să spun asta, deoarece nu mi-a plăcut niciodată sportul. Pe de altă parte, ştiinţa este un domeniu foarte bun pentru persoanele cu dizabilităţi, deoarece exploatează doar gândirea. Desigur, majoritatea experimentelor ştiinţifice nu sunt la îndemâna unor asemenea oameni, dar munca teoretică este aproape un ideal. Handicapul nu a reprezentat un obstacol în domeniul meu, cel al fizicii teoretice. M-a protejat de munca administrativă şi pedagogică pe care altfel aş fi fost nevoit să o desfăşor. Totuşi, am reuşit să ajung până aici doar cu mult ajutor din partea soţiei, copiilor, colegilor şi studenţilor mei. Am descoperit că oamenii, în general, sunt foarte dispuşi să te ajute, dar trebuie să îi încurajezi, astfel încât să simtă că eforturile depuse pentru tine sunt justificate; cum poţi face acest lucru? Încercând să fii cel mai bun cu putinţă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexul de inferioritate al celor mai mulţi dintre conaţionalii noştri se relevă cel mai pregnant prin protocronismul lor exacerbat, grevat masiv de ignoranţă şi infantilism, prin care ei caută să se convingă şi să convingă pe şi pe alţii (cei pe care nu reuşesc să-i convingă sunt, desigur, trădători de neam şi ţară), că strămoşii noştri s-au aflat la originea civilizaţiei planetare, dar, în acelaşi timp, şi că, la nivel mondial, există o conspiraţie care încearcă să ascundă acest lucru, ce mai - că restul omenirii nu există decât pentru a ne oculta nouă întâietea în orice domeniu. Această beţie colectivă cu amăgiri oculte a devenit în mod clar un caz de patologie psihiatrică! Şi ne mai mirăm că suntem trataţi în consecinţă... Mai grav este însă faptul că tocmai această patologie psihiatrică naţională s-ar putea să ducă la dispariţia noastră ca naţiune.

Marian Pătraşcu (august 2015)
Adăugat de Marian Pătraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1. Din nicio carte! Din... mine, personal! 2. Da, există excepţiile, dar ele sunt mult prea puţine pentru a schimba [...] | Citeşte tot comentariul

Efectul unei cărţi asupra noastră este real doar atunci când simţim nevoia să-i împărtăşim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simţim toate acestea, poveştile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparţine nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citeşte sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citeşte. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceştia.
Noi suntem povestea cărţii. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea şi mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alţii să citească şi să lase o moştenire.

Tot ceea ce scriu aparţine oamenilor, eu sunt doar curatorul!

finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Opriţa (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După concert s-a dansat, dar eu am stat numai până pe la 12, apoi m-am dus acasă. Invidiam pe colegii mei din adâncul inimii că-şi petrec atât de bine şi eu, bietul, sunt exclus de la astfel de plăceri. Nu cred că voi pleca azi - sunt prea obosit de ostenelile zilelor trecute - şi azi e foarte frig, chiar acuma ninge cumsecade. Mâine însă desigur plec... M-am decis să mă duc la Nervi ş-apoi, dacă voi putea şi va fi necesar, mă voi duce şi în alt loc. Scumpă surioară, Maria, plec şi Dumnezeu ştie... mi-i jale grozav... Te rog, cântă compoziţiile mele şi gândeşte-te la mine, scumpă, unică soră, la care ţin cu iubire şi credinţă până la moarte. Dar ce? Trebuie să uit dorul! Deja mă cheamă frumoasa Veneţia cu gondolierii ei cântăreţi, deja văd vârful domului din Milano, deja simt zefirul cald al Rivierei cereşti - deci plec cu aceste gânduri.

Ciprian Porumbescu în scrisoare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul fizic a fost, cu siguranţă, permis de Dumnezeu şi se poate spune că, într-un anume sens, a fost chiar voit de Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu nu l-a voit de dragul lui, ci el a voit un univers, o ordine naturală, care, presupune cel puţin posibilitatea defectelor fizice şi a suferinţei. Voind creaţia unei naturi sensibile, Dumnezeu a voit acea capacitate de a simţi atât durerea cât şi plăcerea, ce este în mod natural inseparabilă de natura umană. El nu a voit suferinţa ca atare, ci acea natură(un bine)care este însoţită de capacitatea de a suferi. Mai mult, perfecţiunea universului, presupune existenţa unor fiinţe ce pot fi degradate, pe lângă cele ce nu pot fi degradate, iar dacă există fiinţe degradabile, degradarea şi moartea se vor petrece în acord cu ordinea naturală. La fel, menţinerea ordinii dreptăţii presupune ca răul moral să-şi primească pedeapsa, astfel că putem spune că Dumnezeu a voit şi a cauzat acea pedeapsă pentru a menţine ordinea dreptăţii.

citat clasic din Sfântul Augustin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pus peste mine, Doamne

Ai pus peste mine, Doamne,
Ai pus primăveri şi toamne.
Ca să-mi faci viaţa uşoară
Ai pus şi iarnă, şi vară.
Multe peste mine-ai pus.
Unele cam greu de dus.
Unele dulci şi amare,
Pentru viţa-mi trecătoare.
Dintre toate câte ai pus,
Cu unele m-ai sedus.
M-ai făcut să cred că viaţa
Este mai tare ca aţa.
De fapt, ai avut dreptate;
Viaţa-i prima între toate.
Sunt dator să-ţi mulţumesc
Că-îndrăznesc să mai trăiesc!
Cele ce-au fost greu de dus
Pe mine nu m-au răpus.
Cele dulci dar şi amare
Doar m-au pus la încercare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (11 iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tu, cu ochi albaştri

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!
Aşa desigur sunt făpturile cereşti,
Pe care le vedeam, copil, întraripate,
Cu câte-un crin în mână şi pletele pe spate.
Când te cuprind de mijloc îmi pare că e vis,
Că mi-a picat un înger de sus, din paradis.
Cu mare sfiiciune pe-obrazul tău pun gura,
Gustându-i ameţit aroma şi căldura.
De mă pecetltuieşte buza-ţi trandafirie,
Mă simt înviorat ca de-o eucaristie,
Mă-ntreb de-i cu putinţă ca tu să mă iubeşti.
O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Mângâie-mă cu mina ta cea copilarească,
Îneacă-mă cu coama ta supraomenească,
Ce cade ca o creangă pletoasă şi divină,
Cu un miros de cinam şi frunze de lumină.
Fă-mi cerc pe după gât cu braţul tău subţire,
Aşa cum se cuvine smeritului tău mire,
Şi lasă-te uşoară când cu un salt vânjos

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Călinescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!