cu tine- adrian paunescu

Iesirea din Bucovina

Cu ochii impaienjeniti,
de parca-mi palpaie retina,
am inteles, mai e putin,
si voi iesi din Bucovina.

De unde, ma intreb, mai am
in minte-atata dor de duca,
de nu raman aici sa simt
pe gard cum fanul se usuca.

Un relief nelamurit
in toamna ca niciunde alta,
si eu ce sculptor idiot
in iarba ei lucrand cu dalta.

Pritr-un intreg monumental,
un tot netot isi taie cale,
si in afara de noi doi,
sunt toate-aici monumentale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1 septembrie 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemn de foc

Şi va veni o vreme, când toate se vor spune
Şi ce-i banalitate, va deveni minune,
Şi va urca iubirea la rangul ei cel mare
Şi am să vin la tine, să cad de pe picioare.

Şi ca să-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne
Să fiu copac în lume, să port pământ pe glezne
Şi încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
Să pot intra sub iarbă, să capăt rădăcină...

Şi când se lasă noaptea pe noi ca o arsură
Cu florile nebune, să te sărut pe gură...
Pe urmă celelalte ce vor urma fireşte
Vor pedepsi pe-acela ce astăzi te iubeşte.

Şi tu nedumerită de taine nepătrunse
Să te trezeşti deodată că te-nfăşori în frunze
Tu însăţi mă vei pune pe foc cum se cuvine
Dar când voi arde-n sobă voi fi din nou cu tine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia acum

Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun "iubita mea",
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umil pretext

Ea este şi nu ştiu din ce pricină este,
sudoare cerească o hrăneşte mereu
ea este şi nu ştiu din ce pricină este
şi-atunci cred că pricina stelei sunt eu.

Ca un cal prima oară chemat pentru ham
mă învârt priponit de luminile sale,
mă învârt cu pământul în trândav nărav
şi bice mă bat peste tâmplele goale.

Necunoscuta mea bolnavă energie
pârtii deschide spre ceţosul ţărm,
gândindu-mă la cer mă nasc. Gândindu-mă
la cer, mai am curajul să adorm.

El este aici deasupra;de câte ori se mişcă,
pripoane reci de os aud foşnind în carne
şi fug atent pe axe de zgură încleiată-
măduva lui pe mine nu vreau să se răstoarne.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Fântâna somnambulă (1968)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta-i tema

Aceasta-i tema noastră la română,
Cum poate omul, de spinare frânt,
Să-şi fie, însuşi, rob la îndemână
Şi cum să-şi piardă urma pe pământ.

Aceasta-i tema noastră la citire,
Să scriem nu, să se citească da,
Şi cum plămânu-nvaţă să respire,
Nu aer, ci un fel de mucava.

Aceasta-i tema noastră la franceză,
Să fim consideraţi nişte ţigani,
Când fraţii noştri urcă în viteză.
La noi, pe umeri, de atâţia ani.

Aceasta-i tema noastră la uitare,
Să ştergem de pe banda minţii tot
Şi ce ne bucură şi ce ne doare,
Să fim un neam aproape idiot.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gol, numai plin, numai tu...

între soare şi mine -doar tu
între lună şi tine- doar eu
între da şi desigur că nu
numai gol, când uşor, când mai greu

suflă vânturi din arid pustiu
pe furtuni de nisip treerat
între mort şi desigur că viu
numai plin, când mai lung, când mai lat

şi pe spuma din coame de val
care apele în cuie-şi bătu
eu plutesc înspre tine şi mal
numai tu când spre mine, când nu...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni până la viscol

Nu mai e nimeni
Între mine şi viscol,
Numai eventuala bunăvoinţă
A celor ce păzesc şi asmut ninsorile,
În rest, vârsta prăbuşindu-se
Asupră-mi, fără logică.

Nici tata, nici mama
Nu mai sunt aici,
Să preia şocul,
Să elibereze drumul din faţă,
Acum, între mine şi viscol,
E numai viscolul.

Nici măcar eu nu mai sunt,
Eu am murit azi noapte
Odată cu mama,
Ultima mea pavăză,
Ultima mea redută,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mamei

Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.

Nici nu mai ţin prea bine minte dacă
Sunt mort de glonţ, de foame sau cuţit,
Mai plânge-mă, că, astfel, o să-ţi treacă
Şi-ai să-nţelegi că nu v-am părăsit.

Mai vin şi eu, din când în când, pe-acasă
În forma unui zgâlţâit de geam,
Şi e ceva ce parcă nu mă lasă
Să intru printre voi, precum intram.

Mă uit la toţi şi-adesea mi se pare
Că mă simţiţi, dar că vă speriaţi
Şi-aprindeţi, fără rost, lumina mare
Şi radioul foarte tare-l daţi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi esti nevroză

Pedeapsa mea va fi uitarea,ingenuncheat ti-o pregatesc,
Va fi suprema mea jignire,fata de tine,adorato,
Silit sa imi retrag iubirea ce zi de zi ti-am acordat-o,
Iti voi plati si aroganta si tot capriciul tau prostesc.

Ma pregatesc de lupta surda ,ce eu cu mine o voi da,
Nu pot sa ma comport cu tine,de parca nu ai nici o vina,
Cand tu te joci de-a viata noastra si-o calci in talpi ca o straina,
Cel mai cumplit o sa te doara,cand va veni uitarea mea.

Cu capu-n pumni,croiesc proiecte si uit instantaneu proiecte,
Ma otraveste amintirea si mor cu fiecare doza,
Acum,probabil,despartirea iti pare o paranteza roza
Si toate-aceste insistente,tu le califici ca abjecte.

Eu dau porunca mintii mele,sa uite-aceste subiecte,
Dar,vai,tu-mi esti zidita-n creier,neiertator ca o nevroza.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!