Poezii despre citatul zilei de duminica, pagina 20
Inutil
Mai intai imi aprind o tigara,
Apoi scot rotocoale de fum.
Umplu farfuria de scrum
Si privesc. La ce? N-as sti sa-ti spun
Si crede-ma, nu e prima oara.
M-ai putea intreba la ce bun,
Ti-as raspunde asa, intr-o doara,
Sau poate ca sa fac sa dispara
Duminica asta amara.
Ori te pomenesti ca azi e luni?
Daca ieri a fost marti, n-are cum!
A, nu mai exista saptamani?
Nici secunde, nici luni?
Nici unu si cu unu fac doi?
Cum, nici noi??
poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina zilei
este praful de-ntuneric
scuturat din preșul ceresc
pe care s-au șters razele soarelui
înainte de-a urca
în caleașcă trasă de zori.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raza de iubire
A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aș putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
și a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.
Eram la umbră de stejar bătrân
și dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
șoptea spre o sclipire de jăratic:
Nu poți să te ascunzi, prințesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arșița zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o țărână
ca nici măcar o floare să rămână.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram tineri
îmi promiteai marea
cu toate urgiile ei
sarea din munți
mi-o puneai la picioare
să merg drept ca Iisus
pe drumul rămas între ape
săpate de timp
nimic nu-mi promiteai
nici ziua nașterii mele
nici clipa morții tale
într-o zi de duminică
aproape caldă de noiembrie
marea vuia la ușa noastră
cu toată armata de crabi
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluminări
S-a topit soarele în lac
Zdrobit de rugul zilei scurse
Se-asunde-n sălciile plânse
Și se transformă în colac
Pe mal iubirea-i un festin
Își ia un zâmbet după cer
Iar versul meu, ca un mistr,
S-a transformat într-un destin.
poezie de Elisabeta Iosif
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de nori
Păzitorul timpului m-a iubit nespus,
o mamă cu ziua de astăzi în pântec,
îi auzeam palmele cum netezeau
câte o lacrimă și o-ntindeau la mal,
să-i facă respirație gură la gură,
până la cântec.
Luna m-a prins de picior,
să-mi cadă sufletul în palmă, să-l contemplu,
să alerg spre zenit
ca o duminică trezită în zori,
grăbită să nu piardă
desferecatul porților la templu.
poezie de Carmen Georgeta Popescu din Volumul "Amintiri din clepsidră" (noiembrie 2016)
Adăugat de Carmen Georgeta Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfaturi utile
Viața este darul desăvârșit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viață!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura și lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creația lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ți-a dat viață,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelnița în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îți potolește setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ți-a dat mișcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ți-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viață,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ți-a dat liniștea nopții,
bucură-te de liniștea nopții! Ea îți odihnește sufletul.
Bucură-te de toate în puținul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăiești.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spleen de duminică
Ce-i fi facând pe-acolo unde esti?
Pe-aicea ploua linistit... pustiu...
Cu unghia pe geamul straveziu
Scriu începutul unei vechi povesti.
În jurul mesei fac calatorii,
Neobosit, desi-am pornit de-un ceas.
Vreau parca sa ajung unde-ai ramas,
Desi cu gândul tot te-astept sa vii.
Si-asa, absent, de mult calatoresc
Purtând în minte fericirea noastra...
Le geam o clipa ca sa-mi racoresc
Îmi razam fruntea calda de fereastra.
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fie sâmbătă la prânz
Să fie sâmbătă la prânz
Cu un bagaj cât mai ușor
Când pe pământ sunt nunți
S-o luăm spre munți
De care ni-i atât de dor
Va fi și noapte mai târziu
Și vor veni și zori de zi
Dar prin păduri adânci
Până atunci
Ne vom urî, ne vom iubi
Duminica s-a desființat
Tu ești lumina unui plâns
Și pentru veci aș vrea
Iubirea mea
Să fie sâmbătă la prânz
S-aprindem foc din lemne verzi
Să hohotim ca doi nebuni
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vina din apus
De ce, oare, înserarea e menită să se-așeze
Peste ziua liniștită ce se-alintă-n Soare blând
Și-i așteaptă mângâierea, trup de clipe-abandonând
Sub atingerea de raze care vin s-o-mbrățișeze?
Fermecat de albul zilei, o sărută, o iubește,
O învăluie-n căldura șoaptelor cum nu s-au spus
Și-i promite nemurirea zilei fără de apus
Dacă vrea să îl urmeze, cu iubire, nebunește.
Îl priviește-nfiorată, înroșită a-ntristare,
C-o întârziată rouă scuturându-se în vânt
Și îi spune că rămâne-n locul ei de pe Pământ
Până când va fi cuprinsă de-așteptata înserare.
De va fi să mai renască, într-o altă, nouă, zi,
Îi va fi doar lui aleasa, îi va aștepta lumina
Și-i va cere să îi ierte și alegerea, și vina
Dintr-un timp în care altfel, ea nu înțelege-a fi.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!