cincizeci

La naşterea mea

"Poezia nu e un mamifer
şi, totuşi, naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg şi să strig:
s-a născut un poem!
Aşa cum a făcut, în douăzeci şi cinci iulie, doctoriţa,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci şi opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roşii din ţară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc şi acum la chipul meu armenesc, arămiu,
şi nici Armata Roşie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctoriţa şi-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât priveşte poemul, nu ştiu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înţelege
şi dacă-şi va ţine cumpătul când cocoşul va cânta de trei ori.
Nu ştiu de unde vine şi din ce fel de lume

[...] Citeşte tot

poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anii aceia am trăit ca să mă caţăr. Aveam un buget de 5.000-6.000 de dolari pe an, lucram ca tâmplar şi pescar de somon până când strângeam destui bani pentru următoarea expediţie în munţii Bugaboo, Teton sau în munţii din Alaska. Dar pe când aveam douăzeci şi cinci-douăzeci şi şase de ani am renunţat la visurile mele din copilărie de a escalada Everestul. În cercurile alpiniştilor cunoscători era la modă să denigrezi Everestul, numindu-l "un morman de zgură" - un vârf care nu-ţi oferă destule provocări tehnice sau care nu are trasee destul de frumoase ca să fie un obiectiv demn de un alpinist "serios", cum îmi doream eu cu disperare să devin. Am început să privesc de sus cel mai înalt vârf din lume. Asemenea snobisme porneau de la faptul că, până la începutul anilor 1980, ruta cea mai uşoară de pe Everest - prin Şaua Sudică şi Creasta Sud-Estică - fusese urcată de mai bine de o sută de ori. Cei din grupul meu şi cu mine îi spuneam Crestei Sud-Estice "ruta iacului". Dispreţul nostru a crescut şi mai mult când, în 1985, Dick Bass - un texan bogat, în vârstă de cincizeci şi cinci de ani, cu minime cunoştinţe de alpinism - a fost condus pe vârf de un tânăr alpinist extraordinar, David Breashears. Evenimentul s-a bucurat de întreaga atenţie a presei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul din Bulzeşti

Pe toţi născuţii acestei văi
i-a întâmpinat bucuros,
aşa cum i-ar sta bine
oricărui bărbat falnic, frumos!

Pe cei strămutaţi în maidan
i-a petrecut cu tristeţe
lăsând să-i cadă
o lacrimă, o frunză!

Când taţii erau plecaţi la război
stejarul avea grijă de noi,
se bucura, când unul din noi se remarcă
în jocul cu bile de poarcă.

Superviza şi la leagăn balansul
încercând să evite pe cât posibil, suspansul!
Când unii din taţi n-au mai venit din război
plângea şi stejarul alături de noi.

[...] Citeşte tot

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la hora mare!

Veniţi la hora mare ca să ne prindem toţi,
Sărbătorind Unirea, chiar azi, în ţara toată,
Moldova dându-şi mâna, acum, ca şi-altădată,
Cu Ţara Românească, cu buni, părinţi, nepoţi.

În anu-o mie-opt sute şi-n plus cincizeci şi nouă,
Un vis străvechi de veacuri atunci s-a-nfăptuit,
Când după multe piedici, pe dat' s-au înfrăţit
Surorile - provincii române amândouă.

A strălucit şi cerul, şi soarele-n tărie,
Pe două zeci şi patru, în luna lui gerar,
S-a înmuiat şi gerul, iar vântul cel hoinar,
Vrăjit, a stat s-asculte, în dulce reverie,

Când s-a încins o horă în Ţara Românească
Şi când Moldova toată cu drag s-a prins în ea,
Cu toţi cei cu simţire română alăturea;
O horă a frăţiei pe glia strămoşească.

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre dansul stiletului (pentru o elevă a Doamnei Gongsun)

Acolo a trăit cu ani în urmă superba Gongsun,
Care, dansând cu stiletul ei, atrăgea de pretutindeni
O audienţă asemeni munţilor pierduţi printre ei înşişi.
Cerul şi pământul se roteau la stânga şi la dreapta, urmărindu-i mişcările,
Care erau ca ale Arcaşului care dobora nouă sori de pe boltă,
Rapide ca îngerii în faţa aripii dragonilor.
Ea începea ca trăsnetul, dând glas mâniei,
Şi sfârşea lin ca luciul catifelat al fluviilor şi-al mărilor...
Dispărute sunt acele buze roşii şi acele mâneci perlate;
Iar în afara acestei unice eleve, nimeni nu mai răspândeşte acel parfum;
Această frumuseţe din Lingying, la Turnul Zeului Alb,

Dansează încă şi cântă ca în vremurile fericite de atunci...
Iar noi, răspunzând unul altuia la întrebări,
Oftăm împreună, întristaţi de schimbările care s-au petrecut.
Erau opt mii de doamne la curtea ultimului Împărat,
Dar nici una nu dansa dansul stiletului ca Doamna Gongsun.
... Au trecut cincizeci de ani, ca o întoarcere de palmă;
Vânt şi praf, umplând lumea, au ascuns Curtea Imperială.
În locul Cântăreţilor din Grădina Perelor, care au dispărut asemeni ceţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinereţe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrăţişează pământul de jur împrejur;
Alintă norii şi tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaş în leagăn.

Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos şi-albastru sus,
Şi tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna şi trezeşte-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.

Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvaşe când se răzvrătesc
Înălţându-se spre cer, sperând s-atingă luna –
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest –
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.

[...] Citeşte tot

poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescadorul de la Lowestoft

În Lowestoft a fost lansat la apă-un pescador,
Bagă bine la cap ce-ţi spun!
Construit pentru negoţul cu hering, de mare viitor,
Dar nava a dispărut hoinărind, hoinărind, hoinărind,
Dumnezeu ştie pe unde!

Guvernul i-a livrat cărbunele – făr-ai impune ruta –
Şi tunuri cu tragere rapidă la prova şi la pupa,
Lăsând-o să hoinărească-n voia ei, etc.

Căpitan era un tip de pe clipere1, plin de snagă şi curaj,
Care omora câte un om în fiece voiaj,
Obişnuit să hoinărească, etc.

Secundului – un paracliser din Ţara Galilor cu barbişon de ţap –
Îi plăcea să lupte-n frac şi cu joben pe cap,
Foarte credincios, deşi hoinărea, hoinărea, etc.

Mecanic era un tip de ani cincizeci şi opt2,
Întotdeauna gata să-şi accepte soarta, mort-copt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Marlin

Acum la fereastră, unul lângă altul,
Ne bucurăm de liniştea acestei seri,
Urmărind cum mareea vine şi se duce,
Cum alintă marea cu tandre mângâieri.

Lumina asfinţitului îi luminează chipul:
Cu pipa între dinţi, îngândurat,
Un marinar din vremurile de demult,
Un bătrân subţire şi înalt.

Cunoştea drumurile mării spre apus
Înainte de-a se-nvârti-n ape-adânci elicea;
Cliperele din zilele navigaţiei cu pânze,
În toată splendoarea lor, le cunoştea.

Vocea lui Jack Marlin e răguşită, pătrunzătoare;
În timp ce cântă privind întinderile necuprinse,
Eu încep să văd velierele altor vremuri
Albind marea cu aripile lor larg întinse.

[...] Citeşte tot

poezie de Edwin J. Brady, 1869- 1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi uita bunicii, niciodată...

În memoria învăţătorului
Ion Şerbulescu, din Valea cu Apă - Gorj

În şirul lung de sărbători creştine
Din iarnă, după mândrul Revelion,
Se mai înscrie una – SÂNT - ION –
Şi tandru, gândul zboară către tine...
Bunicul meu! Şi, ca de-atâtea ori,
Cum te păstrez în suflet ca icoană,
Azi, ostenit de-a vremii noastre goană,
Mă-ndrept înspre icoane-n sărbători...

S-a dus în Cer, pe-o rază de lumină,
Bunica noastră, blânda mama Veta,
Înscrisă-n buletin – Elisabeta...
Cu nume şi prestanţă de regină!
Şapte copii, rămaşi sub steaua lor
Să lupte într-a lumii grea vâltoare...
I-ai îndrumat cu drag, pe fiecare -
Părinte tu le-ai fost, şi-nvăţător

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!