aidoma

Urc scara din lemn de brad

sprijinită de ocna podului
fiecare fuscel geme sub talpa piciorului
prin luminator dumnezeu travestit în raze de soare
îmi răsfaţă privirea cu dansul prafului de stele
ce se potoleşte în pătură caldă
pe cufărul nedeschis de generaţii
ca iarna fulgii de nea pe ogorul semănat

întrebarea pusă la ora şi locul potrivit
întotdeauna găseşte răspuns
ca ruga murmurată în genunchi
la picioarele lui crist – revelaţia

cu poticneli de prunc la primii paşi
ridic capacul sub care umbre nedefinite
se întretaie în ritm năucitor
să ascundă vederii grăuntele de rod
ca umbra lebedei culoarea albă
oricât de îndemânatic l-ai mânui
urciorul se sparge cu mult timp inainte

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Răşinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre libertate

O putere tainică, un vis frumos,
Personalizarea unor vieţi realmente frumoase,
Oameni liberi, cu o conştiinţă neatinsă
De amintiri sau false preconcepţii.
Libertatea individuală şi colectivă,
Libertatea în veşnica lumină,
Exprimarea ei, în timpuri noi,
Vis, reverie şi magie,
Timpul e oprit la doi,
Două ceasuri şi visul se spulberă aidoma
Unei voci neatinse de El.
Stăpânire de sine, vis şi liberare de expresie facială
E dominator al sentimentelor frumoase,
E dragoste şi tainic vis.
Te pierd în lumina ochilor cu speranţa
Că tăcerea ta mă va face mai blândă.
Nu cunosc timpul şi fără tine visul mi s-ar spulbera,
Sunt prinsă în jocul neatins al inimilor pereche,
A inimilor frumoase şi dulci,
Suferinţa aduce numai minciuna,

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalips

Soarele urca pe cer, ca să dea ţâţă vieţii.

O, vis eroic, în care se făcea că-s dus tinereşte de iapa mea de vânt, prin nedreapta cumpănă a veacurilor, ca să culeg diademele, să sfărâm ţeste, să rup măşti, să zdrobesc boaşe, să topesc terezii, să dobor idoli; apoi, în nenorocita prăpastie în care nu catadicseşte să privească ochiul trufaş, să sun din trâmbiţa vestitoare, să zgâlţâi prostia neamurilor înrobite, să retez inelele de la glezne, să înalţ frunţile, să cioplesc un chip omenesc în fiece tufă de păr şi de barbă, să slobozesc roşcata ciocârlie închisă în colivia dinţilor, şi să clădesc din juguri o scară, pentru ca, pe splendida catastrofă a tiranilor turtiţi ca nişte broscoi-martiri, care până atunci trudiseră icnind aidoma unor vite de povară, să surâdă, sub aripile de vultur crescute pe umerii lor, în beatitudinea unui soare nou!

Bate cineva la uşă.
Deschid.
În prag, oribila Realitate îmi aruncă în obraz râgâielile ei batjocoritoare.

poezie clasică de Saint-Pol-Roux din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai mult

Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată

Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul

Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe

Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât învăţam mai mult cu atât ştim mai puţin

Ted Sheridan

Mi-a luat mult timp să aflu că n-am învăţat absolut nimic;
Creierul meu e nelocuit, inima goală şi braţele abandonate...
Exhibiţii peste exhibiţii.
Atenţia mea e deficitară şi inaccesibilă detaliilor,
M-am gândit numai la mine,
Am pierdut tot ce mi-am dorit să dobândesc
Şi pentru care am trudit din greu.

Golit de sens, lipsit de valoare şi-n faliment intelectual,
M-am zbătut să-mi menţin egoul fragil
Deasupra temperaturii de îngheţ.
Căci până la urmă... când paharul altora e plin de înţeles
Al meu este gol, cum de altfel e şi sticla de pileală ieftină
Care zace-n poala mea dezumflată de orice lux.

Asta-n vreme ce ecranul plat al televizorului HD

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

7

pe aici TGV-urile sunt foarfeci pentru panorama munţilor
căpiţele-şi ridică pălăria la zei
în vreme ce brazii fac reverenţe
aerul rece te ciupeşte ştrengăreşte de obraji
în canton au intrat în recreţia mare
les vaches qui rirent viţeii joacă şotron
poienele cu maci şi capre şi crestele
semeţe se expun bronzului alpin aerul e aidoma
vulturilor pleşuvi ocolind steiurile
privirea se pierde ca un felah în deşert
instinctele s-ar urca pe picioarele primei trecători
păstrăvii şi-arată pistruii ca subretele buzele siliconate
şopârle profită de soare îmbrăţişând brusturi
o vântoasă aruncând cu găteje impune supunere oarbă
stejarii burniţează cu ghinde
susur de izvor ca o bolborosire de vraci
veveriţe se zbenguie pe crengi de alun
şi la amiaz' zmeura de vrej se desprinde
bătăi de toacă vor a goni moartea
cu amurg îşi înroşesc frunzele fagii

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ilarie Voronca
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea unui fluture într-un om

fericit e cel ce râde cu mâinile
şi planează printre ninsori demente ridicându-se
dinspre cimitire la cer

pe lama ascuţită dintre viaţă şi moarte îmi aşez paşii
fără să mă tai
plutesc şi am o putere deosebită
sărut fulgi de zăpadă fără să-i topesc

era un fel anume cum se iveau noaptea şi liniştea
în clipa aceea
ca o mărgică într-un pahar de palincă trăind
pînă cînd se termină de spus tatăl nostru

priveam cum absorbi întunericul şi-l prefaci în lumină
şi fluturele m-a izbit brusc atît de puternic
aidoma ploii pline de vrajă sub care statuia
face primul gest

îi simt de-atunci aripile imense în mine şi

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Ancuţa (16 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare de şoim

fragment

în zori de zi când cea din urmă stea
este sătula de isprăvi nebune
un prinţ al vânătorii povestea
şi-un gramatic nota ce i se spune

"mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există"
- marite domn! am un condei ciudat:
în loc de "mare"-a scris cu lacrimi "trista"
"afară astrul zilei neclintit
sună din bronzuri vechi ca o fanfară"
- măria ta! condeiul meu smintit
notează "înlăuntru" nu "afară"
"la fel de-aprinsă-n învelişul ei
simţeam bătaia sângelui în vine:
o flacără sporindu-se-n ulei"
- stăpâne! s-a notat aceasta bine
"de patru zile şoimul aştepta

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar omul e atât de prost încât se poate lăuda şi mândri cu cel mai mare duşman al lui; propria-i minte. Culmea culmilor e că învăţăm fiecare nouă generaţie acest duşman care ne învaţă din moşi strămoşi separarea şi cumplita suferinţă. Îi învăţăm pe copii acest rahat ca să îi schilodim şi pe ei, în loc să învăţăm de la ei Prezenţa, contemplarea infinită nelimitată de frica numită gând. Dacă am realiza măcar în germene ceea ce spune Isus: "Până nu vă veţi reîntoarce şi veţi fi aidoma unor prunci nu veţi putea intra în împărăţia cerurilor!" am realiza că tot ceea ce îi învăţăm pe copii prin aşa-zisa "educaţie" este diavolul, sau separarea în loc să reînvăţăm de la ei veşnica noastră unitate de "A-Fi" dinainte de "A-şti". Un prunc nu a învăţat gândul, când învaţă gândul este sclavul suferinţei ce rezultă din separare pe viaţă. Gândul, frica, iadul sau separarea sunt una.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!