a+urca

* * *

Răstignit de mâini
de către un înger şi-un demon
m-am predat ţie,
Madonă alintătoare a răscolirilor!

Deschideai cu bisturiul ferestre prin mine
şi priveai la cum se desfăşoară o viaţă,
minunându-te cum omul acesta
funcţionează fără arc şi cheiţă,
de parcă ar fi o apă ce tot curge fără ai seca izvorul,
nu acum, nu dintr-o dată,
ci doar ca un oftat de la sfârşitul unei doine.

Îmi mângâiai fruntea,
mă sărutai pe ochi
şi, ameţindu-mă cu parfumul tău de lotus,
şopteai:
"Hai, lasă-i zilei amarul ei.
Urcă în luntrea aceasta,
de pe acest liman

[...] Citeşte tot

poezie de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă notă frate

nimic nu urcă nimic nu coboară nici o mişcare laterală
el se ridică
nimic nu mişcă nici fiinţa nici nefiinţa nici ideea nici prizonierul înlănţuit nici tramvaiul
el nu se aude decât pe sine
nu înţeleege nimic altceva decât scaunele piatra frigul apa -
cunoaşte trece prin materia dură
nemaiavând nevoie de ochi îi aruncă în stradă
ultimă scânteiere a sângelui în tenebre
ultim salut
îşi smulge limba - flacără străpunsă de-o stea
domolită
toamnă moartă ca o frunză de palmier roşu

şi reabsoarbe ceea ce a negat şi destrămat îl proiectează în altă emisferă anotimp secund al existenţei
cum unghiile şi pletele cresc şi se întorc

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa o ai doar odată

Omule,
cât trăieşti să te-îngrijeşti,
dacă vrei mult să trăieşti.
Viaţa o ai doar odată.
Ea te urcă, te coboară.
N-o mai primeşti niciodată.
Odată îţi e comoară.
E-adevărat că este scurtă,
dar şi lungă poate fi.
Depinde cum e trăită
să te poată ferici.
Dumnezeu ţi-a dăruit-o
s-o administrezi.
Tu, atunci când ai primit-o
ai promis că o păstrezi.
Te-ai obligat prin jurământ
să păstrezi darul ceresc.
Cât trăieşti pe-acest pământ
să ai trai împărătesc.
Roata vieţii nu se-întoarce.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina de zbor a viitorului - maşina mea de zbor - va fi mai grea decât aerul, dar nu va fi un avion. Nu va avea aripi şi nici propulsoare. Va fi solidă şi stabilă. Văzută la sol, nici nu îţi dai seama că e un aparat de zbor. Totuşi, va putea zbura în orice direcţie în perfectă siguranţă, la viteze mult mai mari decât cele atinse până acum, în ciuda curenţilor de aer verticali şi a golurilor de aer. Va putea urca şi în astfel de curenţi dacă e nevoie, staţiona în aer perioade mari de timp, chiar şi la viteze foarte mari ale vântului. Puterea sa de zbor nu va depinde de aripi, ca la păsări, ci de acţiuni mecanice pozitive.

citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni
Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci
Roteşte-ţi inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeieşte
Pentru un sărut
Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanţe de o frunză

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni

Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi

Până la ceruri

Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă

Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor

Cum se-nfierbântă frunzele moarte

În vântul răsucit al toamnei

De parcă ar fi aripi de stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătoreşte pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă şi coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la şase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respiraţia gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereţii de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendenţe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viaţă.
Şşş! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoaşterea spaţiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenţei. ( Iulia Dragomir )

poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

De două veri ţinea seceta, nu se deştepta o dată fără să poftească de mîncare un lucru de care nu putea să facă rost. " Se vede treaba, îşi zicea, că visele se nasc în stomac şi urcă să moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă deloc". - Şuştere dă, mă, şi mie să trag un fum. Îl strigase dascălul satului. Despre dascăl toată lumea zicea că şi-a pierdut minţile din pricina foamei. Ziua întreagă sta pe marginea şanţului cu picioarele adunate sub el, mesteca măcriş, dacă avea, şi îngâna într-una, uitându-se la cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de rugăciuni: Dumnezeule care dormi în pădurea de dafin ". - Nu-i tutun, mă, îi răspunse Şuşteru, e o buruiană, pute şi te ustură pe gât.

Fănuş Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indigo

Noaptea cineva-mi pune pe uşă
Un indigo imens,
Şi tot ce gândesc apare, instantaneu,
Şi pe partea de dinafară a uşii.

Dau buzna spre locuinţa mea
Curioşii din toată lumea,
Îi aud cum urcă scările.
Cum iau treptele pe tălpi
Şi le pun înapoi
La-ntoarcere.

Sunt păsări de toate neamurile,
Câini păzitori de lună,
Drumuri de trecere,
Şi salcâmi bătrâni,
Suferind de insomnie.

Îşi pun pe nas ochelarii
Şi mă citese emoţionaţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!