�ndoiala de sine

Ars poetica

Cuvantul moare in tacere
Se sbate injunghiat de vis
si vrea bacsis si vrea durere,
si-ntinde pumnul drept, deschis

Atata aur pe icoane
prea in zadar s-a spalacit,
caci gaozarii cu plocoane
abia acum au conacit

Si-si geme-n sine universul
betia stearpa de hasis
Ma doare surd,
ma taie versul
cum simti nevoia sa te pisi.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanta

Uneori - rezonînd
cu tot ce piere
(sau nu mai există)
intense viziuni
polifonice - irup
dincolo
de orice înţelegere

... poate unde - înţelegerea
nu oricînd (şi oricum)
poate cuprinde - gîndul
întors - asupra lui însuşi
negînd

... întors - mai plin
de cele neînţelese
decît de Înţelesul
acela
... ce poartă - în sine
ecoul

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Partasi suntem multor iubiri
Una singura e implinire
Celelalte numai presimtiri
Pana dam in inima de Mire

Impodobit cu-nfatisarea Lui
Dinspre inviere rasarinda
Pe cat in lacrimile orisicui
Voi ravni iubirea sa-si aprinda

Ce exista sa iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Sa rodeasca-n cele care nu-s
Rasaritul ce le apartine

poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verticalitatea...

... umană,
unicitate,
este principala calitate
din care derivă cea mai încântătoare
trăsătură;
altruismul
de a lăsa cât mai mult spaţiu în jur
confraţilor...
... iar aplecarea, culcatul fiind în toate situaţiile
o uitare de sine,
egoismul nu apare
decât dacă ne culcăm
când pe o ureche,
când pe cealaltă...
pentru a nu-i mai auzi pe ceilalţi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sans Abris

Scopuri care justifică mijloacele
Dogme care evocă supunerea
Conştiinţă înşelată
Surzenie la suferinţă
Moralitate şi ţipete înmărmuritoare
Când întorci privirea
Realitatea e ceea ce vrei să simţi
Şi ceea ce vrei să vezi
Raţionalizează
Pentru a depăsi vina
Siguranţa de sine, îndreptăţită,
Se cutremură când te transformi în pradă.

cântec interpretat de Quo Vadis
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val

cu degetul umed al privirii
am migrat pe pleoapa vântului
ce-mi împleteşte ochii
pe sânii tăi
descopăr plinul lumesc
buze senine curcubeul
sărut de sine inventat
curg lin
spălându-ne-n zâmbetul verde
pe tulpina de trăire
am dospit sceptrul
iubire ca altar
descoperindu-te alerg
lin spre ţărmul numit Val
rescriu bucăţi din timpul
ce mi-a fost scris.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuşită

Mi-am propus să escaladez un munte.
Am pornit in viteză,
Dar m-am oprit la poalele lui.
Mi-a pierit curajul!
Am stat si m-am intrebat:
Merită oare?
Răspunsul a venit de la sine.
Am inceput să urc,
Dar am alunecat.
Am căzut!
Durerea a fost mare!
M-am odihnit puţin...
Am luat-o de la capăt.
Am ajuns în vârf!
Şi am rămas fără grai!

poezie de Magdalena Rus din Poezie.ro
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de înălţime

Mai poartă cu sine
Acel dor nemărginit,
Roua nopţilor senine,
Inimă de infinit,
Acel dor de înălţime,
Numai Domnul a dăruit!

Ioni, de pe înălţimi alpine,
Ozonul e binevenit,
Răsplata însutită ce vine,
Dumnezeu a dăruit.
Acasă, chiar în grădină,
Crezul său în vreme împlinit,
Har deplin purtat mereu,
E-un dar dat de Dumnezeu!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!