+prea +mult

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor
şi trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-acelaşi sau unul asemănător
deoarece la fiecare greşeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
şi fiindcă la noapte aş putea avea acelaşi vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicţionarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar şi pe cele moţate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l ştiam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârşti cu carioca pe el

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin Busuioc din Oraşul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin Busuioc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce putem face?

când se poartă foarte bine, există delicateţe-n Umanitate.
o anume înţelegere şi, uneori, fapte
curajoase.
dar per total este o îngrămădeală, o mocirlă cu
prea puţin conţinut.
e asemeni unui animal uriaş în somn profund şi
pe care aproape nimic nu-l poate trezi.
când este activ se remarcă îndeosebi prin brutalitate,
egoism, judecăţi injuste, crimă.

ce putem face cu aşa ceva, cu această Umanitate?

nimic.

evită chestia asta cât poţi de mult.
tratează-o aşa cum ai trata ceva otrăvitor, vicios
şi lipsit de minte.
dar fii prudent. ea a promulgat legi pentru a se proteja
de tine.
te poate ucide fără un motiv anume.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;

De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Dan Duţescu
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte pe ruinele Târgoviştii

Soarele după dealuri mai străluceşte încă,
Razele-i rubinoase vestesc al lui apus,
Şi seara, pânditoare subt fiecare stâncă,
Cu-ncet şi-ntinde umbra cutezătoare-n sus.

Muntele al său creştet şi-nalţă şi priveşte
Linul cobor al zilei, tainicul ei sfinţit,
Şi raza cea din urmă pe fruntea lui izbeşte,
Ce mândră ţine faţă cu cerul cel ruşit.

Vântul de seară suflă şi frunza-nfiorează,
Roua seninul varsă verdeaţa renviind;
Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează
Şi râul p-a lui cale şopteşte şărpuind.

P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă,
O cetăţuie veche, lăcaş religios,
Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă
Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Mă doare amintirea tinereţii
Când fetele de-o vârstă cu băieţii,
Deşi păreau doar nişte banale jucării -
Păpuşi de sexe diferite -
Simţind imboldul unor demonice ispite,
Puneau la cale pentru viitor
Romanticele lor căsătorii -
Uzine pentru fabricat copii -
Secret furat de la părinţii lor!...
Mă doare tinereţea mea de ieri,
Cu rustica şi vesela Trivale
Şi cu "grădina publică" din vale,
Prin care zborul primei rândunici
Vestea sosirea altei primăveri,
Şi cu aceleaşi porţii de duble neplăceri,
Când luam da capo şcoala,
Cu jocul de arşici
Şi cura medicală, cu zeamă de urzici,
Şi când acelaşi dascăl, beţiv şi bâlbâit,
Ne spiona, pitit după uluci,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Comedia ilustrată, nr. 3 (24 decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teodolinda

Născută-n pat de rege, din mamă-ncoronată,
Era Teotolinda cea mai frumoasă fată
Pe-a craiului pământuri, şi craiul o iubea
Precum în lumea toată pe nimeni ca pe ea.

Rotunzi avea obrajii şi ochii vii, albaştri,
Ca-n ţara Lumii albe doi Feti-frumoşi sihaştri;
Ochi dragi cum au fost ochii crăiesei cu păr creţ:
De beat te trezesc ochii, de treaz de ei te-mbeţi.

Şi dac-a fost frumoasă, venit-au s-o peţească
Feciori înalţi ca steagul, de viţa-mpărătească,
Viteji aducând zestrea în au cumpănit
Din patru părţi a lumii, cu-alai nepomenit.

Câţi principi pe cai trupeşi şi albi ca nea, de Faur,
Cu straie de mătase cusute-n flori de aur;
Cu perle, cu inele, cu noapte de comori,
Veneau, mai mare dragul de-aşa frumoşi feciori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Respinge pasiunile. Vine primăvara.
Urmăreşte ceas cu ceas, noaptea, rotirea crugului ceresc.
Ecouri în casă; vrei să te ridici, nu îndrăzneşti.
O sclipire dincolo de paravan; doreşti să mergi acolo, nu poţi –
Ar durea prea mult, o rândunea pe un ac de păr.
Pasărea phoenix de la oglindă stinghereşte nespus.
Pe drumul de întoarcere – răsăritul peste Heng-t'ang.
Floarea luceafărului de dimineaţă scrie adio pe şaua bătută-n diamante.

poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!