zguduit

Moarte, eşti nenorocită

Printre ziduri dărâmate
de cutremurul sălbatic,
Zi de zi te caut, moarte,
biciuit de-un vânt tomnatic.
Când ai zguduit pământul
casa mi-ai făcut-o scrum.
Prin moloz caut mormântul,
în viaţă nu vreau să rămân.
Mi-ai luat părinţii, fraţii.
Am rămas singur pe drum.
Cu ei ai luat şi pe alţii.
Ia-mă şi pe mine-acum!
La ce bun să mai trăiesc?
Mi-ai luat fata iubită.
Pe cine să mai iubesc?
Moarte, eşti nenorocită
De nu mă iei, gâtul îţi sucesc.
Şi-n cumplita disperare,
în lavă te pârjolesc.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

citat celebru din Panait Istrati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează. Opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se mai cântă...

citat clasic din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură mare

Venise Gicu mai devreme-acasă
De cald - păi cum? - ce alt motiv avea
Să lase el băieţii chiar aşa
De capul lor... cu vin de tămâioasă.

Era atât de cald că se lipise
Cămaşa fleaşcă de spinarea sa,
Iar cipilica îi aluneca
De pe chelia care se-nroşise,

C-o tot freca, săracu Gică, des,
Plimbând pe ea, cu o mişcare blândă,
Tichia ce-i părea, acum, osândă
Şi ar fi vrut s-o schimbe cu un fes.

Dar nici căldura nu putea să-nmoaie
Un spirit c-al lui Gică, jovial,
Cu capu'-n nori, distrat, atemporal
Şi care... vrea acum să facă-o baie.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii

Păsările au zguduit zarea pentru a face plajă
Unde soarele învaţă să doarmă cu faţa spre noi.
Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii
Peste suflete sfinte, peste crucile puse-n noroi.

Tata râde-n adânc, mă-ntreabă dacă Unirea-i făcută,
Dacă nopţile sunt luminate de chelia lunii.
O cârtiţă sătulă de ierburi, acoperite de tristeţe,
Îi face galerii pe coasta unde au rădăcină prunii.

Troiţa numără lacrimile adânci şi uscate,
Crucea îi şterge nasul plimbat prin uitate cimitire.
Tata mă întreabă dacă pe 1 Decembrie
Pot să-i aduc o cocardă tricoloră ca amintire.

Aprind o lumânare, o aşez pe tăişul de coasă,
Să văd pasărea nopţii care se ouă în lacrimi, acasă!

sonet de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o face mama?

Ce-o face mama?
Mă întreabă într-o doară, al meu frate,
Iar eu rămân deodată uimită, aşa...
Şi-i spun: - nu ştii că a plecat departe,
În lumea celor drepţi şi-a celor nevăzute?
Mă uit în ochii lui, socot şi-ntreb şi eu:
Şi totuşi, ce-o face mama?

O fi găsit acolo sus în ceruri,
Să-i treacă de urât, de osteneală sau de doruri,
Un pui de asin, cu lapte praf să-l crească,
Sau cu a Lui Dumnezeu hrană Cerească,
Un vraf de cărţi, să le citească,
Copiilor din cer, nainte de culcare,
Cu zâne, zmei şi feţi frumoşi, poveşti nemuritoare?

Azi, tare un fior m-a zguduit, o amintire,
De parcă i-am simţit, prezenţa aievea lângă mine,
La întrebarea lui, nu pot găsi nici astăzi un răspuns,
Nu ştiu să desluşesc, misterul acesta nepătruns,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul Arnett

Adevărul este, concetăţeni,
Că vechiul meu registru stătea acolo de ani şi ani,
Pe o etajeră deasupra capului
Şi-a scaunului meu de judecător; şi tot adevărat este
Că registrul de procese avea chenarul de fier
Şi că mi-a zdrobit chelia când a căzut –

(Se pare că a fost desprins de la locul lui
De tamponul de aer care a zguduit întregul oraş
Atunci când tancul de benzină de la fabrica de conserve
A explodat şi l-a incendiat pe Butch Weldy) –

Dar să punem, judicios, argumentele în ordine
Şi să lămurim întregul caz:

Întâi să notăm că mi-a fost spart capul,
Iar cel mai îngrozitor lucru a fost acesta:
Foile registrului s-au desprins şi s-au desfăcut
În jurul meu ca un pachet de cărţi de joc
În mâinile unui scamator profesionist.

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anton Ego: Din multe puncte de vedere, munca unui critic e uşoară. Noi riscăm foarte puţin şi totuşi ne bucurăm de o superioritate faţă de cei care îşi supun creaţia şi, totodată, sufletul judecăţii noastre. Noi prosperăm de pe urma criticilor negative, care sunt amuzante atât de scris, cât şi de citit. Însă adevărul amar, pe care noi criticii trebuie să-l acceptăm este acela că, în această mare ordine a lucrurilor, banalul este mai important decât criticile noastre care îl denumesc astfel. Dar sunt şi momente în care un critic chiar riscă, şi anume atunci când el descoperă şi apără ineditul. Adesea, lumea este necruţătoare cu noile talente, cu noile creaţii, ineditul are nevoie de susţinere. Seara trecută am trăit ceva nou, o mâncare excepţională de la o sursă absolut neaşteptată. A spune că atât mâncarea cât şi creatorul ei mi-au pus la încercare prejudecăţile despre gătitul de înaltă clasă, ar fi interpretare grosolană a lucrurilor. M-a zguduit din temelii. În trecut, nu am făcut un secret din dispreţul meu faţă de celebrul motto al lui Gusteau: Oricine poate găti. Dar îmi dau seama că de abia acum am înţeles cu adevărat ce a vrut să spună. Nu oricine poate deveni un mare artist, dar un mare artist poate veni de oriunde. Este greu să-mi imaginez origini mai modeste decât ale geniului care găteşte acum la restaurantul lui Gusteau şi care este, în opinia acestui critic, nimic mai puţin decât cel mai bun maestru bucătar al Franţei. Mă voi întoarce în curând la restaurantul lui Gusteau, dorind mai mult.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!