zdrobit

Suflet pribeag

Desculţ, prin amintiri răzleţe,
Şi cu norocul zăpăcit
Am pribegit printre iluzii,
Şi-atâtea vise am zdrobit...

Încovoiat de doruri rupte,
Cu ochii ridicaţi la cer,
Am tot cerşit un strop de suflet,
Eu alta n-am ştiut să cer...

Cu aripile schilodite,
Păreri de rău am adunat...
Şi gândurile plictisite
Le-am tot cernut şi afânat.

Ai apărut în clipa-n care
Nu mai visam să te-ntâlnesc.
Atât de dor mi-a fost de tine...
Atât de mult vreau să iubesc.

poezie de Otilia Rour (2012)
Adăugat de Tiberiada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noah: Văd că ai primit scrisorile de la mine, în sfârşit. Ce o să faci, Al?
Allie: Nu ştiu.
Noah: Ne întoarcem de unde am plecat? Din nou? Cum rămâne cu ce s-a întâmplat în ultimele două zile? Au fost reale, să ştii.
Allie: Ştiu, şi au fost minunate. Dar am fost şi foarte iresponsabili. Am un logodnic care mă aşteaptă la hotel care o să fie zdrobit când o să afle ce am făcut.

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 63

Când dragul meu va fi cum azi sunt eu
Zdrobit şi zdrenţuit de-a vremii mână
Cu fruntea-n riduri şi cu trupul greu,
Când zorii tinereţii lui se-ngână,
Apoi în noaptea bătrâneţii trec;
Şi frumuseţile ce le slăveşte
Dispar şi-n depărtare se petrec,
Furându-i primăvara mişeleşte;
Pentru-acel timp acum mă pregătesc
Să-nfrunt al vârstei crunt cuţit ce taie,
Ca să nu-mi ia ce vreau să-mi amintesc,
Al lui chip mândru cu sclipiri vioaie.

Dar frumuseţea lui nu se va pierde,
Că-n slove negre va rămâne verde.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna seara

O roşiile ore de seară!
În tremur se-nclină la geam în profund
Frunze de viţă într-o albastră clară,
Înăuntru stafii de frică se-ascund.

Praful dansează-n putoarea de stradă.
Vântu-n fereastră cu zgomot lovea
Un cortegiu de roze venea în grămadă
Fulger orbitor norii gonea,

Cu zgomot se sparge a iazului oglindă.
Pescăruşii ţipă-n a geamului ramă.
Călăreţii de foc sar să prindă
Codrul în flăcări zdrobit de aramă.

Bolnavii ţipă prin spitale.
Albastră a nopţii aripi zboară.
Deodată strălucind letale
Ploile pe streşini coboară.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 107

Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu ştiu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triştii profeţi se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veşnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Şi voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.

Iar monumentul tău va dăinui
Când despoţi şi blazoane vor pieri.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului îşi luă ziua bună, plecă cu cutia la supţioară şi, întorcându-se pe la cuptor, căpătă o azimă caldă, şi trecând pe la puţ, bău apă rece de se răcori; iară când ajuse la grădină, mâncă poame coapte. Fata ajunse acasă şi găsi pe tată-său zdrobit la inimă de mâhnire; îi spuse tot ce a făcut şi deschise cutia. Dar ce să vază înăuntru? Mărgăritare, pietre nestemate, mărgele, ie numai cu fluturi de aur şi catrenţe de mătase. Baba şi fiică-sa pizmuia pe fata moşului; iară lui îi creştea inima de bucurie. Baba trimise şi ea pe fie-sa, să facă ce făcuse fata unchiaşului. Se duse, se duse şi fata babei...

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie în cer

Astfel că până la urmă acolo era nimicul.
El a fost pus înăuntrul nimicului.
Nimic nu i-a mai fost adăugat
Iar pentru a dovedi că n-a existat
Nimicul fost zdrobit de nimic

Ciopârţit cu un nimic
Amestecat într-un nimic
Întors cu înăuntrul în afară
Şi împrăştiat deasupra nimicului –
Astfel încât toată lumea a văzut că n-a fost nimic
Şi că nu mai era nimic de făcut

Aşa că toate a fost lăsate baltă. Aplauze prelungi în cer.
A lovit pământul şi s-a spart deschizându-se –
Acolo zace Cioara, cataleptică.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieţii şi mi-l înapoiau strivit, lovit şi fără de viaţă. Trist, îmi luăm propriul suflet în braţe şi-l mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea zâmbind şi se arunca naiv în braţele pofticioase ale celor din jur. Şi din nou, zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieţii, se-ntindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima oară. De atunci îmi îngrop şi dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un blestem.

Dan Puric în Fii demn!
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată prea

Ţi-am spus:
Hai să împărţim
Nopţile pe lumină
Şi zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriţ
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu braţele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărţim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărţim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greşeală:

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te doare...

Să spun atunci când peste oameni este frig şi plouă,
Că EL te-ascultă şi te vede...
Şi ţi-ar fi dat comoara în Viaţa cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

Să spun şi-atunci când peste oameni este ger şi ninge,
Că poţi iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ţi sufletul acasă, în Rai.

Să spun şi-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi şi în case...
Dureri şi lacrimi aduc aşa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.

Dar să mai spun şi-atunci când tu suspini şi doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... şi sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreşit te-aşteaptă o Cunună.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!