Poezii despre viata ca un altar, pagina 2
Închinare
cu toată puterea mă leg de Cristos
viața din mine vreau să fie pură
veșmântu-i de lumină sfânt și prețios
se-ntinde peste suflet ca o armură.
vise și speranțe vreau să le-mplinească
boala din trupul meu să o alunge
cu valorile iubirii să mă locuiască
bătrânețea cu probleme mă ajunge.
cu înțelepciunea timpului din urmă
să mă bucur de viață de cuvântul plenar
El este păstorul eu oaia din turmă
care îl urmează trecând prin altar.
păcatul metafizic în credință se curmă
închinarea la Cristos să mă umple de har.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
tăcerea a înnoptat, în mine
într-o seară
ciopleam pe țărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viață
din doi ochi am împletit odaia sufletului
croiam apoi un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
să îngenunchez umil, sfios
să ridic mîinile sufletului
către El
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noul albastru, vechi împrumută
Oricât de târziu ne vom trezi și mâine,
descâlciți de uimiri și-ndoieli,
cu visele clare hai să eludăm infinitul.
Ne/însoțind spre altar gânduri ample,
cuminecarea în strai de emoții virgine,
gravează zilnic nerostite încuviințări.
Solemnele inimi, talismane albastre,
din vechea formă palpitări împrumută.
Nou altar de lumină stă-ntr-o clipă de noi.
Simfonii tulburate par desprinse de lume,
exclusivul distins prinde-o formă-n fiori,
ceremonia ia sfârșit; hipnotizezi cuvinte:
-Bună dimineața, te iubesc!
-Bună dimineața, ba eu te iubesc!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vama umbrei
Să ne oprim ca într-o ceață,
ca-ntr-un altar de murmur blând:
voi, visuri, lacrimi, soare, viață,
voi, râuri veșnic lunecând,
Cum ne întoarceți în tăcere,
plutindu-ne ușor spre cer,
spre vama umbrei de durere,
spre marele tărâm de ger...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e steluță
Nu e steluță tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă steauă strălucitoare,
La alt amor.
Numai o viață pe gând de moarte,
Numai o frunte ce-a-ngălbenit,
Numai un aton fără de soarte
Nu e iubit.
Galbena steauă fără lumină,
Altar să n-aibă un Dumnezeu,
Este-al meu suflet care declină,
Sufletul meu!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Călătoria îngerilor
Mă poartă îngerii pe pletele cerului
Și brățări de lumini îmi alunecă la tâmplele răsărite
Îmbrobodită cu taina Duhului Sfânt
Sorb din fântână cunoașterii
Și zidesc cu mine altar pentru sufletul meu.
Alungă durerea și întunecarea, mamă
Spre a-ți purta brațele, să ne zidim împreună
Să fim cuptorul încins în viață și dincolo de ea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă iubirii promise
Ți-aș da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopții crai,
Ți-aș da dac-aș putea, mai mult...
Privirea mea ți-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi lași în dar
Al florilor, de tei, parfum.
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău și inima,
Sărutul cast, un colț de rai...
Ți-aș da iubito viața mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis și vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.
Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jerfă
Eroilor căzuți în luptele de la podul Cosmești
Liniștit, întors spre Domnul,
Răstignit de această lume,
Un erou își doarme somnul,
Sub o cruce fără nume.
Lângă el mai sunt și alții,
Nu vreo câțiva, ci chiar mii,
Sunt camarazii, verii, frații,
Ce au plecat spre veșnicii.
S-au adus jertfă, să-și apere poporul,
Un cap de pod fiindu-le altar,
Purtând mereu în suflet tricolorul,
Au apărat cu viața, visul milenar.
Cinstire vouă, dragi eroi,
Ce ați luptat cu sânge rece,
Și v-ați dat viața pentru noi,
[...] Citește tot
poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa
tăcerea a înnoptat în mine
într-o seară
ciopleam pe țărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viață
din doi ochi am împletit odaia sufletului
din buze am făurit o ușă
să adăpostească sărutul
croisem un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
apoi am îngenchiat umil, sfios în humă
ridicând mîinile sufletului către El
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elenei, de ziua onomastică
Este mare sărbătoare
La Craiova, în cartier,
Este scris cu roșu-n calendare,
Numele ei, urmaș de dac.
Ani mulți și fericire, micuț gândac.
Viața să-ți fie luminoasă,
Inima plină de har,
Oriunde mergi, să-ți fie casă,
La orice pas să ai altar.
Elena mica Violeta,
Tu ești de-acuma o vedetă.
Așa te văd acuma eu, micuță stea.
acrostih de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!