Serioase/triste despre usturoi, pagina 2
Oborul era un loc fermecător. Mi-l amintesc și azi cu precizie, îl văd pur și simplu în fața ochilor. O intersecție simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găsești azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ștefan cel Mare, te năpădea mulțimea firmelor de toate formele, dimensiunile, culorile, scrise pe sticlă sau pe lemn, cu litere de mână, caligrafiate frumos, sau cu cele mai variate caractere de tipar. Sobari, plăpumari, croitori, "Geamuri și oglinzi", ceasornicari, "Pompe funebre" (aici era mereu câte un coșciug proptit de ușă, căptușit pe dinăuntru cu valuri de satin), câte o cheie uriașă de lemn atârnată perpendicular pe perete și pe care scria YALE, câte un ceas de sticlă, mare ca acelea din gară, dar cu limbile pictate și cu numele proprietarului scris pe el. Pe stânga era un birt de unde ieșea veșnic un fum albastru cu miros de mititei. Mișunau în jurul lui bețivi, țigani îmbrăcați ungurește, cu femeile cu fuste crețe după ei, țărani purtând funii de usturoi și saci pe jumătate plini, cu iz de cânepă. Peste drum era magazinul de jucării "Scufița roșie", pe care îl visam și noaptea. Era pentru mine un loc feeric.
Mircea Cărtărescu în Nostalgia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ritualuri de Sfântul Gheorghe
RITUALURI DE SF. GHEORGHE
A lui Sângeorz sărbătoare,
dezleagă vremea caldă,
pe câmp să plouă cu floare,
de fluturi colindată.
La sărbătoare creștină,
mit se perpetuează,
ce-n casă și în grădină,
datini împrospătează.
Se pune la grajd de vite,
funie de usturoi,
spre a nu fi bântuite
de vârcolac sau moroi.
În obicei de la sate,
cu datini vechi, menite,
spirite sunt alungate
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu din Tradiții creștine și ritualuri populare (Editura Paideia - 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la usturoi
- „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă
- „Pâlnia și stamate (Roman în patru părți)” de Urmuz
- Elizabeth Cox: O zi din via?a unui doctor din Egiptul Antic
- La „Final Frontier” se face #BibliotecăPeMarte
- Festivalul Interna?ional de Teatru de la Sibiu
Mai multe articole despre usturoi la Blog.Citatepedia.ro »