Poezii despre triunghi, pagina 2
În aval
Dincolo de golful ideilor, e un turn de control.
E bine de știut că întinderea de ape ne cuprinde
de tot. Ca să scapi, nu e de-ajuns o minunată
spargere, o imensă sterilitate.
Eu aștept un triunghi al bermudelor, explozii
de pești, echipaje căutând un trup după mersul
soarelui, avioane căzute în cuiburi de rândunici.
Oricât evit, oricâte zăgazuri ridic,
ești acolo, în centrul irisului, iar acum,
treci prin mine, treci prin ceilalți, cu gușa plină.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scara rulantă
una urcă alta coboară
pereche alunecă
între sus și jos
greu să-ți ții echilibrul
câte chipuri sunt pe treptele de plumb
câte mâini de zăpadă caută
balustradele ce se deplasează cu aceeași viteză
oh dacă scara se rupe sau numai o treaptă
spre ieșire
cei din spate îi văd pe cei din față
și tălpile încălțărilor pieptănate de podea
se despart în triunghi
și alții tot vin cu scări fixe
ascunse sub aripile lor
pictate cu pene de aur
de păsări care fug de moarte
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de luni
Orașul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.
Prin cărți e o agitație fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subțire ca o dungă.
Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.
Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Don Giovanni
trec prin rotund
trec prin pătrat și triunghi
prin cer și prin iad
alergând pe uvertura lui Mozart
luna se așază-n copac
și nediscret bufonul lui Don Giovanni toarnă hohote de râs
într-un pahar cu vin roșu
o fată e strânsă în brațe
iubești pe de rost și timpul și spațiul din tine
judecata din urmă tot crezi că nu vine
devii un instrument pus pe note
intrând în rezonanță cu întreg universul
în liniștea încăperii nimeni nu respiră
doar se plutește dulce și amar
și te admiri din cap și până la unghii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Început de plecare
e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii
trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri
câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol
lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul cel mare
La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,
lumina-și dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,
iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineților stelare
alunecând spre marea neodihnei
între țărmuri nepăsătoare.
Gândurile capătă zimți de os,
prind un zbor înalt, vertical
și ajung din urmă nesfârșitul
mereu tânăr,
în acest triunghi de uimire
din care privește ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc între-timp
Te iubesc dimineața
te iubesc la amiaza
te iubesc seara
te iubesc noaptea
te iubesc dimineața
te iubesc la amiaza
te iubesc seara
te iubesc noaptea
te iubesc dimineața
te iubesc în cerc
te iubesc în pătrat
te iubesc în dreptunghi
te iubesc în triunghi
te iubesc în unghi
te iubesc în linie dreaptă
te iubesc în linie frântă
te iubesc în linie curbă
te iubesc te iubesc te iubesc
te iubesc în cerc
te iubesc în centrul cercului
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracționale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Să nu trezim cimitirele...
E-o taină-n toate.
și-o năruire...
nu vă-ndoiți de dăinuire
când vă cântați bucuriile
în același cerc istovitor
în care dorm nepăsătoare
cimitirele...
E o lumină-n toate.
și-o sfâșiere...
și nu-ntrebați de risipire
când vă slăviți odoarele
în același triunghi nepereche
în care se înalță ca o provocare
luna, soarele...
E-un nepătruns în toate.
și-o prigonire...
și cum să vă mire
când rătăciți în propria geometrie
[...] Citește tot
poezie de Valentina Becart din Undeva, un poet... (28 iunie 2010)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Triunghiul de taină
Sunt dorul născut în formă de cruce,
Crescută în lemnul purtat de-un sărman.
O milă de-un veac timid să ridice,
Un cântec în bradul sfârșitului an.
Se aprinde un roșu din albul zăpezii,
Trezirea la viață a ochilor goi,
Culorile sării în pletele-amiezii,
Se aștern pe cerul ce doarme în noi.
Privirea de teamă deschide-o fereastră
Și noaptea e-o scuză, să pot să trăiesc,
Căci plânge iar cerul cu lacrima noastră
Și-n mine mi-e sete de-al tău "te iubesc".
Pe cer desenat fac un colț dintr-un unghi,
Dintr-un roșu cuvânt, două inimi sihastre,
Se trezește pământu-n-al nostru triunghi
Și se umple iubirea de tainele noastre.
poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
abia atunci
voi trece acoperind
umbra cu mâna dreaptă ridicată
cât ecoul șoaptei taci, te rog,
umedă, lucioasă, gura ta desenează
semnul depărtării, nu al întoarcerii
adio-uri diluate precum cercurile de apă
în care piatra aruncată-i așteptarea mea
vânt nou nu va aduce toamna ce va să vină
uscăciunea din ramuri nu va fi poezie, simfonii
doar aramă încinsă, grea
și cenușă
va trebui să cauți
sub zăpezile care nu se știe
dacă se vor lăsa găsite
sămânța încolțind ascunsă ca orice taină
în jurul ei să descrii un triunghi larg
voi trece acoperind cu umbra dreptei ridicate
cât ecoul șoaptei abia atunci să-mi spui
dacă «teiubescul» meu ți-e de ajuns
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!