Poezii despre tara moldova, pagina 2
Inima Moldovei cântă
Iar mi-e dor de Eminescu
și Moldova parcă-i grea
fericit cu tot firescul
scriu ca să răsară-o stea
Inima Moldova mea
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (14 iunie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Eminescu mereu ne va fi dor dar nu ne temem Moldova mereu va fi grea
Ninge peste țara mea de vis
Ninge peste țara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Telenești, Chișinău, Leova.
Ninge peste păduri de brazi
Peste munții Carpați.
Ninge cu fulgi jucăuși
Peste București, Iași, Cluj.
Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ștefan și Mihai dușmanul l-au învins.
Ninge peste țara mea de vis.
Ninge și tot ninge Și așa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschiși,
Din nou, la România mare.
poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aici îmi este Țara
Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeși,
Oameni harnici și viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este țara mea
Cântată în doine și balade,
Unde sunt bătrâni cu fețele brăzdate
De atâta muncă și singurătate,
Lucrându-și ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată și o mamă,
Aici pomii și iarba mă știu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este țara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.
poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nașterea lui Eminescu
Ciudată noapte simt că o să fie
și-o să trăznească în dicționar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naște Eminescul nostru iar.
A fost sortit să vină-n cea mai dulce
și-n cea mai sfâșiată dintre țări,
pleca-vor toți ai zilei să se culce
și-l vor primi strămoșii lui călări.
Așa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipotești se naște Eminescu
și-n toată România mame plâng.
La noapte, dintr-un pântec și o slovă,
se naște steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în fața ta, Moldovă,
și mâna mult lovită ți-o sărut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În zi de sărbătoare
Dacă ești bărbat și-ai sânge
Care clocotește-n vine,
Tu nu vezi că țara plânge
Cu sughițuri și suspine?
Când urgia ne lovește
Dinăuntru, din afară,
Nu simți brațul cum zvâcnește
Pentru glie, pentru țară?
Și-au dat viața înaintașii
Pentru-aceste locuri sfinte
Tu de ce să stai ca lașii,
Ei să plângă în morminte?
Hai, ridică-te odată,
Chiar în zi de sărbătoare,
Ca să vadă lumea toată
Că virtutea ta e mare!
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (23 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imnul Moldovei
În Moldova locul-i sfânt, leagăn de credință
Din străbuni am ctitorit pentru biruință.
La Suceava, între munți Dumnezeu e-n toate
Zimbrul ține la un loc oameni și cetate.
Multe neamuri am ținut țara ca o florare
Și pământul ce-l avem, fără supărare,
Locul pe care trăim Bucovina-i spune
Domnul Ștefan l-a sfințit, loc de rugaciune!
Noi, la Putna ne-nchinăm si la Sucevița,
Voronețu-i poartă-n cer, vatră Moldovița,
Oamenii care-i avem toți îs pentru țară,
Nu ne face nimenea neamul de ocară!
N-am cerut la nimenea, că avem de toate,
Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate!
Fete si feciori cuminți sa ne poarte neamul
Cu iubire de părinți, ca bucovineanul!
[...] Citește tot
folclor românesc
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Săraca mea țară bogată
De mulți... prea mulți... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morții
Te lași prădată de toți hoții.
Române tu... din neam străbun
Cum poți ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îți pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.
Ajunge... atâta minciună
Românii iarăși se adună
Vrem să trăim în țara noastră
Să muncim glia strămoșească.
Se schimbă mereu prim miniștrii
Iar noi ne amăgim... ca proștii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.
[...] Citește tot
poezie de Mirela Tufiși
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În șanțuri
Burcel în șanț muri strivind
O tigvă păgânească,
Șoimu-n rădan căzu răcnind:
Moldova să trăiască!
Curcanul cel voinic și bun,
El, Peneș, spune-acestea,
Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun
Deplin acum povestea.
Burcel era oltean, un pui,
Ajuns din întâmplare
Între flăcăii din Vaslui,
Viteaz minune-mare.
Iar când muri, strivind în șanț
O tigvă păgânească,
Strigat-a bietul dorobanț:
Muntenia să trăiască!
Burcel și Șoim, trăsniți în zbor
Căzură-n șanț deodată;
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veniți la hora mare!
Veniți la hora mare ca să ne prindem toți,
Sărbătorind Unirea, chiar azi, în țara toată,
Moldova dându-și mâna, acum, ca și-altădată,
Cu Țara Românească, cu buni, părinți, nepoți.
În anu-o mie-opt sute și-n plus cincizeci și nouă,
Un vis străvechi de veacuri atunci s-a-nfăptuit,
Când după multe piedici, pe dat' s-au înfrățit
Surorile - provincii române amândouă.
A strălucit și cerul, și soarele-n tărie,
Pe două zeci și patru, în luna lui gerar,
S-a înmuiat și gerul, iar vântul cel hoinar,
Vrăjit, a stat s-asculte, în dulce reverie,
Când s-a încins o horă în Țara Românească
Și când Moldova toată cu drag s-a prins în ea,
Cu toți cei cu simțire română alăturea;
O horă a frăției pe glia strămoșească.
[...] Citește tot
poezie de Cătălina Orșivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara e în noi
Țara este locul unde dorul devine cântec
și lacrima vers de poezie.
Țara e locul unde soarele e zâmbet
și râsetul divină armonie.
Țara e-n susur de izvoare,
și-n cumpăna de la fântână,
Țara e-n glas de privighetoare,
Țara e limba mea, limba româna.
Țara e-n brazii din munți,
Țara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunți
Țara e-n oamenii ei buni și mari.
Țara e-n fluier de cioban
și-n turmele de oi,
Țara e-n tine și-n mine,
Țara e săpată adânc în noi.
[...] Citește tot
poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!