speria

Rondelul unei frunze brumate

Brumă rece, sclipitoare
Ai venit peste grădină
Şi cu otrăvita-ţi mână
Mi-ai ucis o mândră floare.

În piept inima mă doare
Că- i aud plânsul în surdină,
Brumă rece, sclipitoare
Ce-ai venit peste grădină.

Te vei speria de soare
Şi vei fugi ca o nebună,
Dar ce folos, dacă o floare
Moare neputând s-o spună,

Brumă rece, sclipitoare!

rondel de Ioan Friciu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sperietoarea

I-am spus odată unei sperietori, "Cred c-ai obosit
să tot stai singură pe câmpul ăsta pustiu." Şi ea mi-a răspuns,
"Bucuria de-a-i speria pe alţii este intensă şi durabilă,
de aceea nu obosesc niciodată."

După un minut de gândire, am spus, "E adevărat, ai dreptate;
am cunoscut şi eu o asemenea bucurie."
Iar ea, "Numai cei umpluţi cu paie ştiu asta."

Apoi am părăsit-o.
Nu mi-am da seama dacă m-a complimentat sau m-a luat în râs,
dar după un an sperietoarea devenise filozof.

Două ciori îşi făcuseră cuib sub pălăria ei.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind pentru iubire

Mori, mori, mori în această Iubire!
Dacă mori în această iubire,
Sufletul tău va renaşte!

Mori, mori, nu te speria
de moartea a ceea ce este cunoscut!
Dacă vei muri faţă de tot ceea ce este trecător,
vei deveni etern!

Mori, mori, mori faţă de
ceea ce are moarte
şi vei deveni etern!

Mori, mori, evadează din aceşti nori!
Când vei ieşi dintre nori
vei fi (precum) Luna strălucitoare!

Mori, mori, mori faţă de
zgomotul grijilor lumeşti!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie... răspuns...

Iubita ţi-e-aproape şi-ţi spune să stai
să n-asculţi ce singur asculţi morţii vai
trăita prelungă să-ţi ţie alai
deplin sănătatea să-ţi spună de Rai

gândirea-ţi străbate aceleaşi cărări
puse odată prea scumpe spre zări
încă mai speri că va fi totu-n flori
la fel ca-nainte... fi-va... da-n zori

nu înţelegi şi n-aştepţi în fiori
să ţi se spună - ce faci, cu viori
cu care cânţi despre-amurgul cu nori
ce de fapt viaţa răscoale... ori-ori!

nu te speria,
viaţa-i bună, senină....

iar sufletu-n tină, se spală-n, deplină, prea lină, a scumpei grădină ce-i plină de-a DOMNULUI SFÂNTĂ LUMINĂ!

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş (24 octombrie 2017)
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e

În cutia de sidef şi aloi
Au venit podoabe noi
Lăcuste, păianjeni, brotăcei
Nu te speria de ei.
I-am încremenit în stihuri blajine
Ca să te găsească pe tine
Stăpână.

Şopârla-i pentru glezna de la mână
Iar şarpele pentru grumaz
Fetişcană de atlaz
Şi pentru şoldul dumitale, de vioară
Domnişoară

Te rog a mă ierta
Dacă-ţi zic şi tu şi dumneata
Şi dacă din cuviinţă şi de frică
Mintea mi se face peltică
Şi uitucă mi se face.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

56 de ani

56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos!
Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor
speria de arama mea rasturnata, dar mai degraba am sa
te pierd, adolescenta, fruct trecator al toamnei, la un ospat

Si o liniste ca dupa plans ma-mbie cu coarnele, ori ma
linge, batand din talangi, o masca de sare punandu-mi pe
fata, un scut de namol prinzandu-mi de brat

Parca as fi fost strigat pe nume de cineva
la coborarea serii in ape

Numai surasul tau ma mai incape
si eu voi pleca
Barcile le-am uns cu catran, asteptand sa-mi rasara
stelele, una cate una, din frunte

Si n-am izbutit sa implant
nici o lopata deasupra acestei movile

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie... răspuns...

De ce să te plângi când nătângi încă dorm
de ce să crezi pomul că-i prostul enorm
de ce să crezi timpul că-i surd la nevoi
sau sângele scurs e din noi fără voi

Află că pomu-i la fel precum omul
SIMTE citeşte chiar gându-ţi din gnomul
clipa, secunda trăieşte-o ca-n pomul
ce-ţi creşte-n grădina ce-o udă chiar DOMNUL
Zici că îţi creşte pământul în vene
nu te speria, e doar calciu şi lene
plin de grăsimea guiţ ce se cerne.

o sperietură-i doar viaţa-n-final
crezi că sfârşitu-i aici,... în spital
nu înţelegi, nu accepţi lapidar,
că-i nemurire, fii sigur... "fatal"!

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş (21 octombrie 2017)
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu va afla, va vedea doar taina

hai să culegem mere, iubito
despicăm merele şi le mâncăm sâmburii
chemăm şi îngerii
şi creştem împreună cu ei.
o să ne crească meri în pântece.
nu te speria. vor creşte doar rădăcini adânci.
lumea nu va afla. va vedea doar taina.
şi nu va înţelege-o.
merii îşi vor arăta la suprafaţă doar visele
şi păsările închise-n cântece,
va simţi doar dumnezeirea merelor galbene.
şi va bănui că dincolo de coajă se mai află ceva.
va crede că le ascundem un secret.
coaja va fi secretul. miezul va fi taina.
ea va încerca să scrijelească coaja.
în poftele ei va înghiţi miezul fără să crească.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunăvestire pentru floarea mărului

Bucură-te, floarea mărului, bucură-te!
Uite în preajmă-ţi pulberi de aur
ca un nor în aer!
Ţâşnesc firele ca dintr-un caier
de pretutindeni şi de nicăiri! Nici o făptură
nu-ntreabă. - Polenul căzut în potire
ca un jar îl îndură
toate florile, în dulci suferinţi
peste măsură
şi peste fire.
Bucură-te, floare ca ghiocul,
şi dumireşte-te!
Nu trebuie fiecare
să ştim cine-aduce şi-mprăştie focul.
Dar, vezi, arhanghel sunt, iar tu eşti floare,
şi dacă-ntrebi, nu pot să tac
şi să mă strâng în cingătoare.
Cine-1 aduce, caldul, cutremurul? Iată,
acesta e Vântul, nimenea altul. E Vântul,
nevăzutul voievod

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare de plasmă

Într-o mare de plasmă
se balansează o pasăre.
Ea care este a aerului, - acum
în altă stare, în altă culoare,
în altă mişcare,-acum
trebuie să fie cu totul alta, acum.
Lipseşte greutatea, dar lipseşte
şi viteza, şi plutirea...
Se zbate pasărea într-o mare de plasmă
ca să-şi păstreze graniţa aripii şi firea.

Poate că această stare nu va trece
niciodată,
poate că pasărea va rămâne definitiv în plasmă
şi poate
că înfioratul meu creier gânditor
va rămâne mereu locuit
de această fantasmă.

Noroc! Îţi spun ţie pasăre măiastră.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!