slujit

Nu

măreţiei cu priviri de vulpe
mă supun.
Sunt liber să mă las slujit
de bezna sentimentală
din ludice călătorii.
Voi fi curând monah distins
cu steaua vremelniciei
de înduioşata-mi umbră
făcând metanii prin uitare.
Nevrednic sunt de lăcomita miere
a căilor din veac,
înşelătoare.
Mă las îngenuncheat pe sâmburi
de rod putregăios la care
săbii călite-n sânge orb
de zbateri dezgustate
se asmut.
Pe creştetul despotic
al părăginirii,
cununi de spaime încurajatoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 76

De ce în vers nu-i nouă strălucirea
Ca nu cumva să fie pieritor?
De ce să nu-mi îndrept şi eu privirea
Spre stilul fandosit şi novator?
De ce să scriu şi-acum ca-n altă parte
Şi tema s-o păstrez în vechi veşmânt,
Ca orice slovă numele să-mi poarte
Precum moştenitorii pe pământ?
O, dragul meu, eu scriu doar pentru tine,
Tu şi iubirea, teme ce-am slujit;
Cuvinte vechi îmbrac în haine fine
Şi folosesc ce s-a mai folosit.

Cum soarele-i şi nou şi vechi pe sus
Şi-a mea iubire spune ce-a mai spus.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierduţi

S-ar întuneca raiul când ne-am înălţa
Daca ne-ai da
Aripi ca arhanghelii din rai
Ti-am dărui luna.

Am fi deasupra focului înverşunat
Deasupra tuturor
Deasupra împărăţiei stelelor
Ce se sting şi mor.

Ofera-ne lumină în suflet din cimitir
Din mâna morţilor
Să tremure raiul când il privim
Şi străjerii porţilor.

Din furtună ţi-am vorbi pe veci
De cei plecaţi
Dincolo de întunericul etern
De cei uitaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog (3 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Dorohoiului

Un târg micuţ, provincial,
Dar mai "bătrân" c-un an ca Iaşul,
Şi-a ridicat în Nord lăcaşul,
Drept scut la un atac muscal.

PAN MIHAIL i-a fost chiar naşul
Ce l-a slujit, i-a fost loial,
Acestui târg provincial,
Şi mai"bătrân" c-un an ca Iaşul.

Când deseori revăd oraşul
Şi-observ că-n locul meu natal
E un plictis făr'de egal
Mă-ntreb, e vinovat Ostaşul*

Că este-un târg povincial?

* Ostaşul: Statuia"Ostaşului Român" din faţa Primăriei Municipiului Dorohoi.

rondel de Mihai Haivas din Tangoul poantelor în pas de vals (2009)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de şah

Într-o lume-n nebunie,
Făr' o ordine deplină,
În dezmăţ şi-n extazìe,
Nimeni n-are nicio vină.

Un nebun de şah, departe,
Sparge ce e de prisos.
El în larga-i libertate
I-a slujit lui Dionysos.

Cel nebun de şah, călare
Merge numai înainte,
Inversând cu tura care
Ţinea linia cuminte.

De la cal ia săritura
În buiestru când aleargă,
Nebunul se dă de-a dura
Face-orice, jocul să spargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mara Emerraldi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o margine de sat

La o margine de sat,
Cobor oile la vale,
Câinii buni nu au lăsat,
Să le iasă ursu-n cale!

Sus la munte au slujit,
În pădurea cea frumoasă...
Câte veri nu le-a grăit,
Natura misterioasă!

Pădurea ne hrăneşte...
Bem apă din izvoare reci,
Pe drumeţ îl oboseşte,
Când se strecoară pe poteci!

Stă o fată la izvor,
Care setea-şi potoleşte,
Dar apare şi-un fecior
Şi de ea se-ndrăgosteşte!

[...] Citeşte tot

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-am zidit menirea în slovă

Când mi-am zidit menirea în slovă
În versuri îmi pusei iubirea slovei
Prin cântec am oftat la gura sobei
Şi neamul l-am slujit fără de păcat.

Dar mi-am luat bocceaua in spate
Şi-n lume iarăşi am plecat străin în cele state
Unde unit e doar cuvântul
Cel scris cu sângele albastru.

Atunci când bate vântul
Pe-o frunză verde de arţar
Şi un crâmpei din cerul de-alabastru
Iluminează veacul în noaptea de cleştar.

Când mi-am zidit menirea în slovă
Uitând c-amarul n-are pic de rouă
Să-mi picure în suflet miere iar
Doar se preschimbă în zori de chihlimbar.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!