Toate rezultatele despre silitor, pagina 2
Ar fi uşor să devin mulţumit pentru că am avut o mulţime de succese, dar ştiu că riscul pândeşte întotdeauna după colţ. Evit să fiu nepăsător, fiind foarte silitor cu privire la pregătirile pe care le fac. Dacă pretinzi că eşti invulnerabil, te poţi înscrie pe un drum care te poate duce către o mare greşeală.
citat din Donald Trump
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul, fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?
citat celebru din George Enescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu era omul cel mai silitor, veşnic citind, meditând, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se interesa cu atât mai mult la toate manifestările vieţii intelectuale, fie scrierile vreunui prieten, fie citirea a tot ce se publica în literatura română, fie studierea mişcării filozofice în Europa, fie izvoarele istorice, după care avea cunoştinţa cea mai amănunţită, fie luptele politice din ţară. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta şi a scrie asupra lor, era lucrul cel mai potrivit cu felul spiritului său.
Titu Maiorescu în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi iezi
Un edut umbla la scoala
era harnic, silitor
Si nu incape indoiala
Era foarte ascultator
Ii placea grozav cititul
Orice text necunoscut
Ii placea un pilc de iarba
Care trebuie pascut
Matematica, nici vorba
Pe iedut nu-l speria
Cit fac unu si cu unu
Pe cornite socotea
Sta cu un baietel in banca
Iedul cumintel, micut
Iar baiatul din potriva
Zbintuit ca un edut
[...] Citeşte tot
poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuţie!
Trecător prin viaţă
Am avut destule teste, unele le-am şi trecut,
Multe le-am picat, din grabă, câteodată a durut
Vor mai fi, lasă să fie, doar aşa învăţ ceva,
Cum e omul, cum e soarta, cum sunt eu, altcineva
E o roată, se învârte, multe gropi şi dealuri multe,
Ba e lună, ba e soare, ba sunt multe şi mărunte,
Mă mai duc pe la restanţe, nu am fost prea silitor,
Dar măcar pricep... în viaţă nu e totul chiar uşor
E lung drumul, plin de hopuri, te mai rupi, te mai îndoi,
Chiar mai cazi în nas, de-a latul, însă te ridici vioi
Plin de praf, uşor îl scuturi, cauţi zâmbetul din nou
Te înhami, nu-i prima oară când probleme vin cadou
Însă eu le-aş spune lecţii, experienţă ce n-aveai,
Astfel data viitoare, nici surprize nu mai ai,
Important e să ai suflet, să-nţelegi ceva din el,
Oricum restul se întâmplă, iar să schimbi... nu poţi de fel
poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu aripi de aer
în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil
cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele
rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
[...] Citeşte tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept. Când se isca sfadă între dânşii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată şi, cum zicea el, aşa se şi făcea, fiindcă era judecător drept şi iubitor de pace. Când fu aproape de bătrâneţe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simţi împăratul când a văzut că dobândi un moştenitor. Toţi împăraţii vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puţin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi şi poveţele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăţă carte. El era aşa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învaţă aşa repede. Ceea ce învăţa ceilalţi copii într-un an, el învăţa numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să înveţe. Iară tată-său scrise carte împărătească la nişte filosofi vestiţi ca să vie să ispitească cu învăţăturile lor pe fiul său.
Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se simţea ca la casting în faţa unui regizor hollywoodian din anii '40. Spera, totuşi, ca parfumul cu note de piper roz şi frankincense să nu-l hipnotizeze, deşi îi lipsea vestitul pendul. Îl privi în ochi şi îi spuse plină de încredere: "Tu, om bun şi generos, care iei mediocrii prea în serios, să ştii că impertinenţa, neruşinarea unora poate fi mai surprinzătoare decât artificiile în nopţi de sărbătoare. Le poţi da bani, dacă eşti spectaculos de bogat, chiar saci şi valize blindate de bani, îi poţi ajuta în situaţii limită, iar cu trecerea timpului ei să considere actele tale de bunătate absolut normale şi banale... pentru că li se cuvine, întrucât sunt cineva. Fără persoane ca tine în viaţa lor, categoric nu! Te mai pomeneşti că vor să vândă castraveţi grădinarului, somon şi păstrăv pescarilor, amandine cofetarilor, dând lecţii de moralitate pe un ton acru de superioritate. Pe de altă parte, dragostea necondiţionată poate fi interpretată scandalos de eronat ca obsesie, iar omul preaiubitor - un căţeluş silitor, sâcâitor, după atenţie lătrător... În Biblie există avertismentul de a nu arunca mărgăritare porcilor. Ia-ţi-le înapoi!".
Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
În singurătate
E-n amurg şi dinspre vale,
În revărsare de petale
Florile răspândesc parfum;
Nimeni nu mai e pe drum...
Nici vântul nu mai adie
Şi-i linişte pe câmpie.
În acest splendid decor,
Stând pe verdele decor,
Cu cântec plin de nostalgie,
Cu zâmbet de melancolie,
Plutind pe aripi de mister,
Colind oceanul de eter,
Străbat pe drum de ochi ascuns
Şi văd ce gândul n-a pătruns.
Apoi din spaţiul infinit
Cobor în suflet pustiit...
De lume sunt departe mult,
Singur vorbesc, singur ascult,
Mă bucur singur, singur plâng,
Singur deşertul vieţii-nfrâng.
[...] Citeşte tot
poezie de Gheorghe Ionescu din În singurătate (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea care depinde de noi...
.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,
[...] Citeşte tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!