secat

Mi-a adormit inima?

Mi-a adormit inima?
Şi-au oprit stupii viselor munca,
a secat apa de la roata morii
din mintea mea,
se-învârt cupele goale,
numai umbra locuieşte-n ele?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează ca lumina zilei.
Nu doarme, nu visează –
ochii ei sunt larg deschişi,
citind semne de departe, ascultând
la frontierele tăcerii vaste.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet

Ah, să găseşti o formă nouă!
Să uiţi şi spaţiul şi timpul,
Cum florile renasc din rouă,
Cu versul tău să-nvii Olimpul.

Să fecundezi sterila minte
Ca pe un câmp secat de plug,
Şi să străbaţi tot înainte
Neştiutor de nici un jug.

Să-nvingi prostia-mbătrânită
Şi din noroi spre cer să zbori,
Şi să-mpingi lumea-nmărmurită
Spre alte mândre aurori.

Şi-apoi, sub buclele-ţi cărunte,
Furat de gloria-ţi întreagă,
Să mori, şi alţii p-a ta frunte
Cununi şi lauri să culeagă.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai am timp

Nu mai am timp, iubite,
Să mai plâng pe umărul tău,
Căci a secat de mult
Lacrima din ochiul meu.
Nu mai am timp, iubite,
Să mai alerg după iluzii bizare
Şi după o dragoste care încet dispare,
Nu mai am timp, iubite,
Să-ţi mai spun că te iubesc,
Căci eu în altă lume trăiesc,
Te-am aşteptat şi adorat
Ca pe un zeu!
Dar de acum nu mai am timp
Pentru tine, iubitul meu.

poezie de Vladimir Potlog (2 august 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă...

Afară plouă, e pustiu
Şi cruci pe stradă nu-s,
Că s-au strâns în valea seacă
La un cârciumar răpus.

Apa curge neîncetat,
A inundat şi strada...
Puţul din grădină a secat,
A putrezit livada.

Vântul bate dinspre nord
Şi suflete plutesc deasupra,
Că nimeni nu se încumetă
Să-şi părăsească curtea.

Eu plâng şi tremur
De pustiu.
Şi aud un cântec negru,
Ce-l aduce-un vânt, funebru.

poezie de Georgian Toia
Adăugat de Georgian Toia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut

Pierdut-am tot ce ne-au lăsat bunicii,
Pierdut-am bucuria simplă de demult,
Curajul românesc se-nchină acum fricii,
Iar răul se adună tot mai mult.

Pierduţi ne sunt flăcăii de odată,
Pierdută este vitejia lor,
Pictată rău este imaginea de fată,
Sau e lăsată într-un trist decor.

Pierdută este astăzi ţara noastră,
Şi e secat pământul de sângele de neam,
Şi tot ce-a mai rămas e-n mâna voastră,
Un vis român, dac şi roman.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct şi de la capăt

aproape mă învârt cu tine in loc
nu mai sunt stabil
sunt altul,
iubito, sunt altul, poate altceva
dragostea nu mă mai poartă departe
romantismul mi-a secat subit
până am devenit incolor,
crede-mă, chiar
nu pot,
nu mai vreau
să pictez,
să însăilez pe inima unsă cu lacrimi
o simt,
ah, vechile plăceri,
n-au decât să vină
să mă coplesească cu încăpăţânare
tu ce-i mai poţi oferi?
nu mai vrei, nu mai poţi
punct şi de la capăt pentru doi
noi amândoi.

poezie de Justin Dumitru din Miraj nocturn (noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt goală, săracă, proastă. Nu ştiu ce aş putea vorbi cu un om. M-am secat. Mă simt de o incultură crasă, înapoiată, dar mai ales secată de orice pentru a crea şi a mă înnoi. Care să fie cauza? Dacă măcar credinţa mi-ar fi adevărată şi adâncă, nu mi-ar păsa. Dar mă simt toată o "aparenţă", că n-am nimic de ascuns. Nu ştiu de unde s-o încep iar. Mă rog pe dinafară şi n-am poftă să mă rog. Privesc viaţa trecută şi o găsesc anostă şi goală. Viitorul? Guşe şi reumatism. Pfui! Ratare din plin.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare

Tu şi eu cândva odată,
Legământ într-o iubire,
Două inimi rătăcite
Universuri - diferite.
Ochii i-am inchis cu lacrimi,
Dorul ferecat în mine
Suferinţei i-am pus lacăt.

Leacul inimii a fost timpul
Tăvălug trecut prin mine.
Dar acum, sunt vindecată.
Ochii mi-au secat de lacrimi,
Dorului deschis-am calea,
Inimii inchis-am vrana.

Te-am visat că eşti cu mine
Te-am visat şi-mi este bine,

Fără tine.

poezie de Angelina Nădejde (7 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când revii ?

In vara asta ce-i pustie
Ca şi izvorul ce a secat,
Iarna ce vine e târzie
Să uit ce… Încă n-am uitat.

Viaţa-i plină de mistere
Şi are atâtea « Nebunii »,
Trăieşte-ţi « Clipa », ea ţi-o cere,
Sincer şi fără blasfemii.

Atunci sorocul te urmează,
El te-nsoţeşte-n nopţi pustii,
Inima « Ta » iar vibrează
Şi te îndeamnă să-mi revii.

Să-mi revii, ce-ai fost odată,
Un « Luceafăr » plin de dor,
Voi avea soarta-mpăcată
Şi-n linişte o să mor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!