Epigrame despre rostul, pagina 2

Dac-acesta este rostul
Ce democraţia-l cere,
De ce n-ar avea şi prostul
Punctul propriu de vedere.

Au şi căţeii rostul lor
Şi, cântărind, deloc nu-i rău:
Când ei mă latră-adesea-n cor,
E semnul clar că sunt... dulău!

Românul, cel cu mintea trează,
Ce ştie rostul şi temeiul,
Furând şi azi, ne demonstrează
Că îşi păstrează... obiceiul!

Vorbei să-i găsesc eu rostul,
Spun pe-un ton deloc strident:
E primejdios şi prostul,
Dar şi cel inteligent!

Actorule, deci ia aminte,
Cum orice rol îşi are rostul,
Se cere mult talent şi minte
Ca să o faci – deştept! – pe prostul.

Fie leafa cât de mică,
De nu curge, ea tot pică.
Să-mi păzesc eu bine postul,
Ăsta mi-e, în viaţă, rostul.

În farfuria-ntinsă ori adîncă
Ajuţi boierii-n timpul cît mănîncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mînă celor ce-au să se îndoape.

Cartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar ~~-22.00-~~ 13.99 lei.

E o pretenţie firească,
La care, sincer, îi văd rostul:
Frumoasa limbă românească,
N-o poate învăţa tot prostul.

Chiar de brusture să fie,
Rostul biblic nu şi-l pierde:
Pentru Eva-i lenjerie,
Pentru-Adam e… foaie verde.

Ghilotina de-ar putea
Rostul să-şi recapete,
Cred că, fără să mai stea,
Ar tăia "pe capete"...

<< < Pagina 2 >

rostul