reproduce

S-ar zice că visul, în faţa tuturor acestor fragmente de idei etalate, se străduieşte să satisfacă exigenţele imperioase ale logicii. Pentru aceasta el înglobează toate materialele sale într-o singură situaţie şi reproduce un grup logic prin intermediul unei apropieri în timp şi spaţiu. Aproape la fel cum face pictorul care reprezintă poeţii adunaţi pe Parnas, ştiind foarte bine că modelele sale nu s-au întâlnit niciodată pe vârful unui munte şi că tabloul său este pur simbolic.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii de piatră

Ei veniră întâi din ală epocă
De unde se risipeau stoluri stoluri
Ei zburau preventiv peste alte ere
Mult mai înainte de potop
De unde existau şi dinozauri
Ei veneau dinadins pe deasupra
Pe urmă s-au încastrat în piatră
Şi piatra în stânca veşniciei
Să nu ne calce pe orgoliu
În variante negre sau pedunculare
În versiuni emotive sau austere
Implementaţi în propria tăcere
Încremeniţi în nedumerire
Acum aşteaptă prefăcuţi în stânci
O nouă epocă exhaustivă
Când vor putea să procreeze
Când vor putea reproduce zboruri.

poezie de David Boia (17 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADN-ul stă la baza vieţii de pe Pământ. El are o structură elicoidală dublă, asemănătoare unei scări în spiral şi a fost descoperit de Francis Crick şi James Watson la Cambridge, în laboratorul Cavendish, în 1953. Cele două laturi ale dublei spirale sunt legate prin perechi de baze, asemănătoare treptelor unei scări în spiral. Există patru baze în ADN: adenina, guanina, tiamina şi citozina. Ordinea în care apar ele de-a lungul spiralei codifică informaţia genetică şi permite ADN-ului să înglobeze toată informaţia de care un organism are nevoie pentru a se dezvolta şi reproduce.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul modern de autonomie a raţiunii vine din umanismul păgân, adică din încrederea nelimitată în puterea individului de a se ridica deasupra lumii formulându-i sau dictându-i legile lui. E o atitudine de orgoliu, care reproduce la infinit şi consacră păcatul lui Adam, căzut prin trufie în clipa când îl îmbăta iluzia înălţării prin propria-i natură. Lumea dinainte de Hristos a gândit în această autonomie; lumea modernă, divorţată de Hristos, s-a întors la ea, reluând păcatul de la capăt. Neoumanismul, care şi-a făcut din ea principiul de temelie, crede că reînviază ideile greco-latine când, în realitate, repetă tragica rebeliune adamică.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când ştiu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.

Dar nu-i aşa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărţirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?

Sigur, de când mă ştiu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..

De ea mi-e veşnic dor şi-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veşnicu-i murmur foşnit şi-nfiorarea
Iubirilor vacanţelor... prefigurate-n iele.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a întâmplat să nu pot reproduce numele inofensivului oraş morav Bisenz şi analiza a dovedit că nu era nicidecum vorba de o atitudine ostilă din parte-mi faţă de acest oraş, ci că amnezia ţinea mai degrabă de asemănarea care există între numele său şi acela al palatului Bisenzi din Orvieto (oraş italian situat cam la jumătatea distanţei dintre Roma şi Florenţa), unde odinioară am petrecut multe zile plăcute. Ne găsim aici pentru prima oară în prezenţa unui principiu care, din punct de vederea al motivaţiei tendinţei care favorizează uitarea de nume, ni se va dezvălui mai târziu ca îndplinind un rol preponderent în determinarea de simptome nevrotice: este vorba, între altele, de refuzul memoriei de a evoca ceva asociat cu senzaţii penibile legate de unele amintiri a căror evocare ar fi de natură să producă aceste senzaţii. În această tendinţă de ocolire a neplăcerii pe care le pot pricinui amintirile sau alte acte psihice, în această fugă psihică din faţa a tot ce este penibil trebuie să vedem ultima raţiune eficientă, nu numai a uitării de nume, ci şi a multor alte acte ratate, cum sunt neglijenţele, erorile etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!