Epigrame despre prostul moare de grija altuia, pagina 2

Uşor da altuia, în viaţă
Ce ştim că i se cuvenea;
Şi groapa-n care sta de faţă
Tot altuia vroia s-o dea...

Ca lemn, cu "drujbă" ori secure,
Mă taie prostul din pădure
Şi mă omoară, ca hârtie,
Cu pixul prostul care scrie...

Pân' acum a fost, să zic,
Prostul mare-n postul mic.
Promovat e, ca atare,
Prostul mic în postul mare.

Când te-ntâlneşti cu câte-un fercheş
Te afli-adesea în derivă:
Să te fereşti de prostul leneş,
Ori prostul cu iniţiativă?

prost: Prostul, ce e drept e drept,
Spun şi îmi asum tot riscul,
Aparent e-un om deştept
Dacă nu-şi deschide pliscul.

Nu tot prostu-i prost de-l doare,
Altu-i prost din întâmplare
Şi prostia-i şi mai mare.
Prostul n-o simte, se pare!

Tot făcând mereu pe prostul,
Când avea şi n-avea rostul,
Urmărindu-l ghinionul
Şi fugindu-i neuronul,
Într-o zi rămase-aşa:
Prost sadea.

Când prostia nu-i acasă-
Prostul sigur e de rasă-
Şi o ştie foarte bine:
Că n-are pereche-n lume!

A fost scris un comentariu până acum.
Spune-ţi părerea!

Prostul cel cu bota-n baltă,
Ce se credea mare deştept
Lasă înţelepţii să scoată,
Învăţătura udă a prostului... înţelept.

epigramă de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moare şi-un nefumător,
Şi cel ce-a fumat de zor,
Însă cel nevicios,
Moare mult mai sănătos...

<< < Pagina 2 >

prostul moare de grija altuia