pasc

Cârciumă veche

Bere neagră şi greţoasă şi gheţoasă
şi mai jos tavanul tras de fum
şi podeaua mesii, foarte joasă,
şi-un alaltăieri fiind acum.

Din departe se aude dingul
al statuilor ieşind din ceas,
ciolănoasele olane, zincul
care peste case au rămas.

Beau cu ghiorţ şi-aud vorbire,
berea neagră-mi curge peste barbă.
Trupul tău iubitule-n oştire,
de atâta vreme este iarbă.

cal aş vrea să fiu, centaur, inorog,
să m-aplec pe tine flasc,
la un zeu al morţii când mă rog
şi în timpul rugăciunii, când te pasc.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai...

mai plec câteodată din mine, străin
mă caut,
mai ies din graniţe destin
aut.

mai fug afară de linii;
unii zic că greşesc,
dar simt nebunia s-o fac; vinii
plătesc!

mai cred câteodată adevăr
în minciună
şi beau să leşin, ca să mor,
de arvună.

mai simt ameţit de iubire
vârtejul
şi ţipăt ar fi "fericire",
dar uscat e... gâtlejul!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule Rădulescu, Deosebirea dintre un trecut perfect compus (v-a împiedicat) şi un viitor (va împiedica) ar trebui să se facă [...] | Citeşte tot comentariul

Sângerează pădurea

Sângerează pădurea în zăpadă
Când venele-i tăiem cu fierăstrăul,
Ţipă oxigenu-n lumea toată,
În păduri se instalează hăul.

Pasările nu au loc de cuiburi,
Stelele nu le surâd în pene,
Căprioarele nu pasc din muguri,
Puiuţii lor nu-l au pe Moşul Ene.

Sângerează viaţa pe pământ,
Copiii noştri trăiesc în spitale,
Desenează lucrul cel mai sfânt:
Pădurile ce nu le ies în cale.

E-o amintire sau fi-va amintire
Sângerarea noastră-n propria viaţă?
Pădurea este leac de vieţuire,
Nu este preţuită doar în piaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi verzi

Ochi verzi tulburi,
Îmi sapă flăcări în minte,
Prin sticlă de lacrimi,
Abur din zâmbetul tău îmi înceţoşează gândul,
Devreme,
Din glasul surd al primei priviri.

Arunc cuvinte cu nuci în gardul de sârmă,
Unele trec, altele atârnă.
Pe firul timpului mă clatin,
Beţiv de o mână,
Cu fruntea prinsă în fire de degete,
Într-o rană,
Nebună.

Spun, în tăcere,
tot dorul din mine,
Car lacrimi în car cu umărul drept,
Pasc viermi din trecut,
şi cu tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Invio Nevis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jalobă fără noimă

Prinţesă! Ce durere că nu sunt baremi zeu
Ca Hebe cea pe care, pe şeaşcă, adineauri
O sărutaţi... Mă mistui, dar, ca abate, eu
N-am să apar pe Sevres, nici gol, încins cu lauri.

Cum nu-ţi sunt pechinezul, nici fardulrozaceu,
Nici galeşele jocuri de nu-uri şi de da-uri,
Şi cum asupră-mi ochiul închis ţi-l simt mereu,
O, blondă pieptănată de meşteri aurfauri

Numiţi-ne... tu care striveşti atâţi fragi
În râsul turmei tale de mieluşele dragi
Care ne pasc dorinţa şi-o behăie sub astre,

Şi ca să fiu de Amor, pictat pe evantai
CU fluierul în gură, vrăjind acest alai,
Numiţi-ne păstorul surâsurilor voastre.

sonet de Stephane Mallarme din Cele dintâi poeme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balena

Balena trăieşte în oceane şi în mări,
Copiind perfect peştii ca formă şi mişcări;
Iar Ştiinţa arată limpede că balenele-s mamifere
Ca vacile, caprele sau cocoşatele dromadere.

Când nu-s perturbate, balenele de toate mărimile
Pasc la fel ca vacile, caprele sau cămilele
Ierburi cu fel de fel de alte forme de viaţă-amestecate,
Transformându-le-apoi, pentru puii lor, în lapte.

Nu fac nazuri şi nu cer lucernă, ovăz şi nici fân măcar,
Cum pretind camilele, vacile sau caprele de la grăjdar;
Balena, cel mai mare furnizor de lapte,-ar trebui practic
Să fie sursa noastră principală de suc lactic.

Laptele nostru din mare, de la astfel de specimene,
Ar trebui să provină, problema însă e, cine s-ar oferi oare –
Şi-aici apare, iată, un mare semn de întrebare –
Să fie fecioara care mulge-o cireadă de balene?

poezie de Ellis Parker Butler, 1869 – 1937, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mii de generaţii...

Peste mii de generaţii
Mai revin pe-acest Pământ,
Să mă întâlnesc cu fraţii
Şi s-admir plaiul meu sfânt.

S-aud tril de păsărele,
Să văd munca clocotind,
Cu viraj de rândunele
Şi nu gloanţe şuierând.

Să mai gust din Cupa Vieţii,
Să iubesc, să fiu iubit,
Să privesc cum fug băieţii
Înspre crângul înverzit.

Să mai văd cum copilaşii
Strâng brânduşe, ghiocei
Şi cum zboară hulubaşii
Urmăriţi de nepoţei.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Cucereavii (8 martie 1968)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!