Serioase/triste despre orbit, pagina 2
Ochi de soare
Crește timpul
în ciorchine
pe umbra ta
și nu seamănă
cu nimeni și nimic
iluzia în ochi de soare
ce m-a orbit
până la nebunia șoaptei
nicicând rostite.
poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secol
Răsărit al crestelor de păsări,
Steme nicăiri în fâlfâit,
Bântuie, când soarelui voit
Arcuite pajurile cățări.
Seceri dintre secete-au sclipit!
Chemi zidul ars, cu ierburile cimbruri,
Anulare unor albe timpuri,
Sub arginții muntelui orbit.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secol
Răsărit al crestelor de păsări,
Steme nicăiri în fâlfâit,
Bântuie, când soarelui voit
Arcuite pajurile cățări.
Seceri dintre secete-au sclipit!
Chemi zidul ars, cu ierburile cimbruri,
Anulare unor albe timpuri,
Sub arginții muntelui orbit.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiica lui Atlas
Unde să se ivească
visul lui Platon,
pe acest atlas fără Atlantida?
Din ce noapte a memoriei
sau din ce sânge, din ce secol?
Istoria este-adâncită-n somn
pe-acest pământ plin de gunoaie,
orbit de demență și de-arhetipuri.
Ce a mai rămas din ea
plutește deasupra, traversând mările,
căutându-și un chip.
poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea e un deșert
Lumea e un deșert
În care te pierzi
Orbit de miraje.
În marea de nisip,
Printre dune și cactuși,
Încrâncenată înaintez,
Și sub tălpile mele
Fuge fierbinte nisipul,
Fuge fără întoarcere...
Ce bine spus-a înțeleptul:
" Vanitas vanitatum et omnia vanitas!"
Cu alte cuvinte:
"Deșertăciune a deșărtăciunilor,
Totul este deșertăciune!"
poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Dincolo de mine
Ce este dincolo de mine?
Un suflet pustiu.
Ce este dincolo de mine?
O flacără ce arde.
Un strigăt de durere.
Ce este dincolo de mine?
O rază de speranță...
Cântecul unei reînvieri.
Moartea sufletului orbit de-atâta dragoste.
Ce este dincolo de mine?
Iubirea!
poezie de Alexandra Mihai
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăcit
Cuprins profund de ochii tăi,
Lin pierd șirul vieții cruzi.
Mă las purtat de tu și noi
Printre vise și iluizi'...
O atingere mi-ar fi de-ajuns
Să revin de-unde-am plecat,
Însă tu tot mă scufunzi
În locul de mult uitat...
Găsesc acolo amintiri
Sentimente multe... o comoară
Închid ochii și suspin
Gândul că nu te mai am, mă omoară.
Dorința tare mă apasă,
De-a rămâne veșnic rătăcit,
În inima ta uitată,
De teamă să nu fi orbit.
poezie de Ilie Vlăduț (29 aprilie 2012)
Adăugat de Ilie Vlăduț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regele Lear
Nu sunt cel mai deștept din țară
Așa cum cred românii mei,
Din contră, sunt o grea povară
Nu am dolari, dar n-am nici lei.
La ce mi-a folosit cultura
Și am citit pân-am orbit?
Îmi râde-n față stârpitura
Ce stoarce, din orice, profit.
Nu sunt un geniu, dimpotrivă
Mai prost ca noaptea sunt, e clar,
N-am bani de cărți, nici de colivă,
Eu sunt un Rege Lear hoinar
Pe o corabie-n derivă
Care oftează după far...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 149
Cum poți să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ți iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaș crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunți vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea și gem firesc.
Ce har am eu atât de drag și pur
Și mult prea mândru pentru a-ți servi
Când ce-am mai bun iubește-al tău cusur
Și-l miști cum vrei cu ochii tăi cei vii?
Urăște-mă, iubito, c-am simțit,
Iubești pe cei ce văd, eu sunt orbit.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdută viață
Viața-mi unde-i, ce putea să fie
dar n-a mai fost? Cea mai plină, norocoasă
ori cea mai sumbră groază, ce ma-pasă,
că spada n-am încins cu vitejie,
nici scutul n-am ținut? Și unde-i marea
și ancora de viking ne-nfricat?
Strămoș persan avut-am? Dar uitat
destin de-a fi tot eu? Dar întâmplarea
de-a fi orbit? Dar cerul înstelat
ce-ncredințează, trudnică și mută,
precum literatura ne-a-nvățat,
o nouă zi plugarului. Tăcută,
mă aștepta iubita-n asfințit
Oare-aștepta-va până la sfârșit?
poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!