optzeci

De la tinereţe...

De la tinereţe
până la bătrâneţe,
drumul e destul de lung,
dar nu mă plâng.
Măsurat în ani,
sunt optzeci la număr.
Măsurat în bani,
n-am avut să număr.
Greutăţi în viaţă,
multe am avut.
Le-am privit în faţă
şi am renăscut.
Scopul vieţii mi-a fost clar:
să-împlinesc dorinţi avute.
Lupta n-a fost în zadar.
Acum am bucurii multe.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ignoră că India, acest mare triunghi răsturnat, a cărui bază e la nord şi al cărui unghi e la sud, posedă o suprafaţă de o sută patruzeci de mii de mile pătrate, pe care-i inegal răspândită o populaţie de o sută optzeci milioane de locuitori. Guvernul britanic exercită o dominaţie reală asupra unei anumite părţi a acestei imense ţări. El are un guvernator general la Calcutta, guvernatori la Madras, la Bombay, la Bengal şi un locotenent-guvernator la Agra.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dave: Optzeci şi şapte de ore petrecute în misiuni pe treizeci şi două de planete extraterestre. Luptă la sol în prima linie de patru ori.
Locotenent Colonelul Mitchell: Speram să-mi spui ceva despre tine... ceva personal.
Dave: Lumea îmi spune "Dave."
Locotenent Colonelul Mitchell: Scrie aici că ăsta e numele tău.
Dave: Da.

replici din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spataru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

La expoziţia Paris-Moscova, cutremurare în faţa portretului, pictat de Ilia Repin, al lui Remizov tânăr. Când l-am cunoscut, Remizov avea optzeci şi şase de ani; locuia într-un apartament aproape gol, râvnit, pentru fiica ei, de portăreasa care uneltea să-l evacueze, sub pretext că locul e un focar de infecţie, un cuib de şobolani. Iată unde ajunsese omul pe care Pasternak îl socotea drept cel mai mare stilist rus. Contrastul dintre bătrânul hârbuit, jalnic, uitat de toţi şi imaginea tânărului srălucitor pe care o aveam sub ochi mi-a tăiat orice poftă de a mai vizita şi restul expoziţiei.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţa m-am prins de mână

Cu optzeci de ani în urmă cu viaţa m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deşi timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut şi de viaţă m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ţinem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viaţa, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărţi. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărţi, cu copiii mei de mână.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe sunt de tine

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Şi-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul me te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi...
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţe-mi te-ai smult...
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 februarie 1879)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţii politico-economice

Respiraţii politico-economice...

De la o vreme bărbaţii nu se mai bărbieresc
somnul şi-l împlinesc
între două staţii
de autobus
sau tramvai
micul dejun şi-l iau în pauza de ţigară

nu nu le mai pasă

copiii au spart tabla
la şcoală se fumează
pe la colţuri
în wc şi-n ghereta portarului
fondul clasei a mai
crescut
un părinte
repară tavanul
altul raşchetează parchetul la trezorerie trei bugetari aliniaţi la ghişeele de la parter

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, ţara mea frumoasă

Vai, ţara mea frumoasă, bogată Românie,
Ce ai trecut prin veacuri, cu stimă şi mândrie!
Şi s-au luptat vitejii alor tale neamuri
Să-ţi apere pământul şi fiinţa, şi să-ţi aducă glorii!

Acum eşti umilită, eşti scoasă la mezat
Duşmanii dinăuntru te-au sacrificat,
Au jefuit şi au vândut a ta bogăţie,
N-a mai rămas nimic, din a ta faimă, Românie!

Duşmanii cei de-aici, ce cu impostură îşi zic români,
Ţi-au secătuit averea, muncită de bătrâni,
Uzine, fabrici, pământul şi petrolul au fost înstrăinate,
Şi peste tot în ţară se-mparte nedreptate.

Pădurile se taie, se fură în disperare,
Când cu buna ştiinţă legea nu se aplică,
Rămâne în urmă un dezolant pustiu, şi se explică:
De ce ecosistemul se distruge, şi fauna dispare?

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (8 octombrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!