Serioase/triste despre optsprezece, pagina 2
Își poate închipui orișicine că păsările, cocostârcul, rândunica și multe altele, când să întorc primăvara, își caută cuibul pe care l-au lăsat. Cât sunt de bucuroase, dacă nu l-a fărmat nime și îl găsesc, îl mai tocmesc oliacă și trăiesc în el. Dar cu cât este mai amărâtă o ființă ominiască, cum am fost noi, care ne-am întors după optsprezece ani de pribegie de prin meliaguri atât de pustii și geroase, și când ai ajuns pe locurile unde te-ai născut, unde ai muncit din tinerețe, în loc să-ți alini durerile din urmă, a trebuit din nou să mai suferi.
Anița Nandriș-Cudla în 20 de ani în Siberia (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Candori
« E la fel ca atunci. Ca la optsprezece.
Aceeasi apa, aceeasi lacomie de trandafir,
aceeasi aplecare a trupului
si spaima de sarut, si a te trezi din somn e-o fericire
si sambata si targul Mosilor,
toate acelasi. »
- Atunci, ce s-a schimbat? intreaba domnul invatator.
« Nu stiu. N-am invatat lectia.
N-am invatat nici o lectie.
Am lipsit de la lectie.
N-am putut sa vin la scoala
pentru ca am fost sanatoasa. »
- Atunci, am sa te las repetenta, spune domnul invatator.
« Asa si trebuie. O sa mai incerc.
O sa ma straduiesc. Poate ca-mbatranesc
pan' la semestrul urmator »
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret
Deci versul meu legat în largi turbane
De lănci zbârlit, ca țeasta unei cegi,
Cu albele-i prăpăstii și capcane
De munte-opioman, nu-l înțelegi!
L-am scris, e drept, când ochii mei văzură
Rusalca unui iezer scandinav,
Ești însă: ritm, vigoare și măsură,
Suavii Francii duhul tău e sclav.
Încât, înadunate, calme linii
Încerc să prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai grădinii
Și chipul tău în noapte, sub masiv.
Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia gânditul arc al buzei tors,
Cu genele străvechi în care zace
Un codru-adânc de farmec dureros.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret
Deci versul meu legat în largi turbane
De lănci zbârlit, ca țeasta unei cegi,
Cu albele-i prăpăstii și capcane
De munte-opioman, nu-l înțelegi!
L-am scris, e drept, când ochii mei văzură
Rusalca unui iezer scandinav,
Ești însă: ritm, vigoare și măsură,
Suavii Francii duhul tău e sclav.
Încât, înadunate, calme linii
Încerc să prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai grădinii
Și chipul tău în noapte, sub masiv.
Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia gânditul arc al buzei tors,
Cu genele străvechi în care zace
Un codru-adânc de farmec dureros.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De copil visam la flota mea
am sacrificat câteva caiete de matematică
dar balta a secat de atunci
au crescut câteva blocuri pe oceanul meu
apoi am lansat avioane cu fuselajul de dictando
dar sper să nu mai aterizeze niciodată
aeroporturile le-am pierdut la optsprezece ani
când am votat prima dată
încă mai știu să fac crucișătoare
cuirasate și tot felul de monitoare
închizând ochii
văd speranța cu toate pânzele sus
și pe ismail
toate visele mele sunt caravele
fiecare ajunge fără escală în lumi noi nouțe
unde pot fi zeu pentru o zi
să fac trafic cu băștinașii
să le ofer câteva iluzii
despre viața de dincolo de moarte
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la plecarea lui Radu Gorj cei din sat și îndeosebi păcurarul Frig își dăduseră seama de asta fagul își pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Și fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viața cetățuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Și zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podișul Orgal rămășițele castelului din Carpați! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămislește bucuros. Și mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puțin dovedit, deși Frig nu șovăia s-o afirme el însuși, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păștea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă țăran, ca și pentru cel dintâi dregător din Verești era neîndoielnic faptul că cetățuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la optsprezece
- „O primblare la munti” de Vasile Alecsandri
- Stefan Ahnhem la Bucuresti
- Salonul Internațional de Carte de la Torino 2019
- „Despre metoda și stilul lui Proust” de Paul Zarifopol
- Firida Rușinii
Mai multe articole despre optsprezece la Blog.Citatepedia.ro »