obsesiv

Mă întreb în ultimul timp, din ce în ce mai mult, chiar obsesiv, dacă în ziua de azi bunătatea şi îngăduinţa mai pot fi considerate încă drept virtuţi ale personalităţii cuiva. A fi bun, subliniez încă o dată, în vremuri ca ale noastre, înseamna a permite viciului omniprezent, în oricare dintre formele sale, să se manifeste nestingherit, poate chiar să se simtă încurajat. Paradoxal, calitatea se transformă în "complice" al defectului. Iată cum, în perspectiva unei astfel de realităţi, proprii unei societăţi care ridică impostura la rangul de forţă sau merit, toată filosofia morală occidentală de la Socrate încoace poate deveni cu uşurinţă un periculos non-sens.

Juliana Mallart în Cine sunt eu?
Adăugat de Juliana Mallart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este uimitor cum pot să se saboteze oamenii atunci când deschid gura sau când rămân singuri cu ei înşişi. De la Buddha, acum 2600 de ani care spunea: "Suntem ceea ce gândim, cu gândurile noastre facem lumea", până la Napoleon Hill care zicea în 1937: "Autosugestia este singura cale de a schimba şi influenţa mintea subconştientă." şi până la majoritatea ramurilor psihologice de azi care spun obsesiv "Tot ceea ce ai este rezultatul gândirii tale." Aşadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că asta este până la urmă gânditul. Un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Şi de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Gândurile şi cuvintele ce le vom planta în mintea şi sufletul nostru, sunt viitoarele recolte ce le vom culege. Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. Ce recoltă vrei să strângi? De buruieni sau de hrană şi bunăstare?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!