Poezii despre noiembrie, pagina 2
Noiembrie
așa ești tu femeie în luna lui noiembrie
ești palidă ca ceața, cuvintele ți-s reci
și te întreci cu norii și te îmbraci în umbre
și te prefaci în frunze de sălcii pe poteci
așa ești tu mâhnită în luna lui noiembrie
când vântul ne destramă în cea din urmă zi
ai aripile-ntoarse și zbori doar către tine
și mie-mi lași abisul de-a nu te mai iubi
așa ești tu femeie în prag de despărțire
ai ochii arși de brumă și buze de strigoi
când îți întorci obrazul eu te sărut pe frunze
și te-nvelesc cu mine când umerii ți-s goi
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
Aș îndrazni sa-ntreb iubite,
Cánd bruma alba pe copaci
Din poala toamnei ratacite
Te mangaie, tu ce faci?
Ce faci, cand la plimbare
Cu vantu' ma iau de maná
Și amândoi pe o cărare
Te căutăm de-o săptămână?
Toamna asta acum devine
Un vis carunt pe undeva
Ce faci? Tu stii ca maine,
E noiembrie si-i ziua mea?
poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât o tarla de porumb
am niște nori grozavi
de noiembrie
expandați
cu bun-simț fac loc pruncului de soare
e amiază și am un gust de mămăligă
tăiată cu ața pentru fiecare
pe o masă cu picioare scurte
nu e nicio minciună
vă jur că soarele meu din ceaun răsturnat
în copilărie
se face timid azi
într-un noiembrie când
cele două mâini nu mai sunt
să împartă egal
fericire gălbuie
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Novembre
Ea știe în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
"Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.
[...] Citește tot
poezie de Meng Ye
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
16 Noiembrie
Plouă mărunt
Si geamul plânge
Cu picături reci de ploaie.
Și da, plouă umil
Peste orașul care sună
Ca doua clopotnițe sparte
În zi de sărbătoare păgână.
Plua... Și cântec de toamnă
Se-aude in beznă
Si flori de metal răsar peste dealuri,
Ruginind sub ploaia
Care ne cântă la geam
Colind de noiembrie.
poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
Noiembrie tu m-ai învățat
Să las ploile să mă spele
Și umbra verii ce-a fost
Și anii tinereților mele
Să las vântul să răscolească
Noianul de gânduri și vise
Suspine încastrate în suflet
Și rânduri ce nu au fost scrise...
S-adorm încătușată de brațe
Ce mistuie trupu-n visare
Pe dinafară și pe dinăuntru
Nisipuri mereu mișcătoare...
Să înțeleg că ne scriem povestea
Cu fiece gând și privire
Fire dezlegate încet
Din inimi sau din amintire
poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
Noiembrie, perlă pe cerul cenușiu,
treci din roșul călduț al zâmbetului de
octombrie, cu frunzele ce cad în vârtejuri
lente din galaxiile copacilor, -
când trupurile lor sunt dezvelite
și formele rămân dezbrăcate făpturi tăcute;
când iarăși pamântul își trimite ramurile, brațele
golașe, spre cer;
spre decembrie cel alb, ce barba-i
dezplitește stele din nori, - fulguite clipe
așezate în straturi albe și moi,
mărturia trecerii spre alt basm.
Noiembrie, te așezi liniștită în iarba verde,
ca o lună neinvinsă a toamnei.
Golașă ar fi amintirea fără tine,
fără încăpățânarea ta, fără secretele tale.
Amprentele tale sunt cele mai colorate
și mai aprinse din lunile anului. Ești povestea
fără de sfârșit a bucuriei inimii!
poezie de Aurel Petre (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie târziu
rum&coke să-ți suflu-n gură
să-ți răvășesc
insectele interioare
jazz&ganja să
mi te cos
sub aurora boreală
pășește atent
nu vrei
să declanșezi
nimic
o să te doară
am acoperit
cu dragostea noastră
gura
unei vrăjitoare
noiembrie târziu
mesteacănul din curte
pare-un schelet lucios
în razele de soare
pe
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia nebună
Nu voi cânta un cântec pentru luna mai.
Asemenea cântec ar trebui să fie drăguț. Merci.
Voi aștepta până-n noiembrie
Și voi cânta un cântec gri.
Voi aștepta până-n noiembrie
Aceasta-i anotimpul meu.
Voi ieși afară-n aerul înghețat și voi cânta
Cum cântă,-întunecat, un bulgăre de minereu.
Iar omuleții mă vor privi mirați,
Spunând " veniți și-o ascultați cu toții, hai!
Ea este Femeia Nebună
Care nu cântă-n luna mai".
poezie de Gwendolyn Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie, timpul melancoliei...
Noiembrie ești luna parfumată de nuci și castane
care acum își scriu dorințele de la sfârșitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înțelegând covorul de frunze uscate.
Aș vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
și așteaptă decorațiunile de Craciun,
care vin ca o lecție de speranță ce încarcă inima.
Se pregătește să ne părăsească melancolia frunzelor
și vine entuziasmul și magia lucrurilor pe care le aștepți cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei și-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca și cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăți pe tine,
în timp ce cade frunza și zboară
și binele deja se pregătește să crească,
iar copacii te vor învăța lucruri
pe care nici un maestru nu ți le va spune.
poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!