Toate rezultatele despre noapte, pagina 2
Jertfă
Ce noapte, ce noapte și mâine ce noapte
și clopote toate cum bat înnoptate
și slujbe-n biserici și oameni pe coate
se roagă de moarte să plece departe
Și cuie în mâini și cuie în picioare,
ce jertfă pe cruce, ce spini fără floare,
ce jertfă jertfită, ce sânge se scurge
și-o mamă cum plânge cu fruntea pe cruce
ce noapte, ce noapte și mâine ce noapte
și clopote toate cum bat înnoptate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O noapte în brațele tale
O noapte în brațele tale
Și încă o noapte... apoi,
Iubito, îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.
O noapte senină și lungă,
În care nebun mă-nfășor,
Lăsând către tine s-ajungă,
Vrăjitul și-adâncul... fior.
O noapte cu vise aprinse,
Beție de patimi... arzând,
Ușor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.
O noapte de-atingeri și șoapte,
De ploaie și fluturi în zbor,
Când buzele-n rouă sunt coapte
Și-n tine... amorul... strecor.
poezie de Constantin Triță din Doar pentru tine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O noapte în brațele tale
O noapte în brațele tale
Și încă o noapte... apoi,
Iubito! îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.
O noapte senină și lungă,
În care nebun mă-nfășor,
Lăsând către tine s -ajungă,
Vrăjitul și adâncul... fior.
O noapte cu vise aprinse,
Beție de patimi... arzând,
Ușor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.
O noapte de -atingeri și șoapte,
De ploaie și fluturi în zbor,
Când buzele -n rouă sunt coapte
Și-n tine... amorul... strecor.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte bună
Noapte bună... primăvară,
Curg iubirile-n povești
Și sub nucii de afară
Vise dragi îți regăsești.
Noapte bună, luna trece
Dezlegând a vieții cheie,
Nestatornică și rece,
Transformându-se-n femeie:
Noapte bună, cerul plânge
Cu luceferi și cu stele
Care nu mai pot ajunge
Unde-s dorurile grele.
Noapte bună... primăvară,
Curg poveștile-n iubiri
Pentru-a nu știu câta oară
Dezgolind nemărginiri.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cer în noapte
Noapte neagră, noapte de argint.
Lume nesfârșită
În spațiu și timp.
Prin mijloc, Calea Lactee
Cine trece pe ea?
Trece omeneasca idee.
poezie de Leopold Staff din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Julieta: Noapte bună, noapte bună! Așa mâhnire dulce-i despărțirea, c-aș sta să-ți spun tot "noapte bună" până-n zori.
replică celebră din piesa de teatru Romeo și Julieta, Actul II, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte bună
Noapte bună, dinspre vară
Curg iubirile-n povești
Și sub nucii de afară
Vise dragi îți regăsești.
Noapte bună, luna trece
Dezlegând a vieții cheie,
Simplu și cu sânge rece,
Transformându-se-n femeie:
Noapte bună, cerul plânge
Cu luceferi și cu stele
Care nu mai pot ajunge
Unde-s dorurile grele.
Noapte bună, dinspre vară
Curg poveștile-n iubiri
Pentru-a nu știu câta oară
Dezgolind nemărginiri.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt noapte
-Sunt noapte.
Apasa-ti piciorul cu grija,
Taioasa-i durerea din tine
Mi-ajung colturi lasate
pe-alocuri in mine.
-Sunt noapte.
Nu-mi pasa de raza lumina,
Ma mangaie fiecare soapta,
culeasa farama.
-Sunt noapte.
Si-n fiecare e toamna
Ma-nfasor in frunze
Ce curg din nevoia
de lumina.
poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fir de lună
Noapte, noapte
îmi dai șoapte,
de iubire și de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna,
în brațele cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
și rugam păsările
să mi-l țină-n cântece,
cum lumina soarelui,
viața pământului!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!