Serioase/triste despre nimicit, pagina 2
Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viață! Rămas fără o poziție materială asigurată și purtând lovitura morală ca o rană care nu se poate vindeca, voi fi nevoit să iau toiagul pribegiei. O singură fericire ar renaște în sufletul meu, dacă aș putea să ascund nedreptatea, posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraților mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am disprețuit și acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborât în mocirla vremurilor de azi.
Mihai Eminescu în după destituirea din funcția de revizor școlar de către liberali
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare țară, sunt feluriți zei, ici, crocodilul, dincolo, vânzătoarea de dragoste; însă, când e vorba de păduche, la acest nume sacru, sărutând pretutindeni deopotrivă lanțurile sclaviei lor, noroadele toate îngenunchează împreună pe augustele trepte ale templului, la tronul idolului pocit și sângeros. Neamul care n-ar asculta de propriile sale instincte de târâre și ar da semne de revoltă, acel neam ar dispărea mai curând sau mai târziu de pe fața pământului, ca o frunză de toamnă, nimicit de răzbunarea neînduplecatului zeu.
Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul al doilea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unicul gând al vieții mele este el. Dacă totul ar pieri și n-ar rămâne decât el, eu aș continua să exist; iar dacă totul ar rămâne și el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriașă lume străină mie și mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, așa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea ființă.
Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de Faur Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cenusa
De unde vii, pasăre măiastră?
Din ceruri înalte
Ai coborât
Ș i ți-ai nimicit aripile
.
Glasul tău,
Ochii și parfumul tău,
Mă induce într-o visare cumplită,
Dar ignoranța ta mă omoară
..
Dorul,
Cumplita tortură,
Ce macină sufletul meu,
Arde în mine!
Ah și ce dor mi-e de tine
.
Teama,
Mă trimite în tăcere,
Mută!
Mă simt în fața ta
[...] Citește tot
poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumuseți pierdute
Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simți sfârșit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ți
Și ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toți, dar să simți că nu ești,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găsești,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de ești.
Totul din viața-ți tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să privești norii, dar să nu știi ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simți soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete și să simți că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate și uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte și în niciunul valori.
Să simți valul mării uscat cum izbește în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim și pierdut,
Și-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
[...] Citește tot
poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la nimicit
- „Cauza pesimismului în literatură și viață” de Constantin Dobrogeanu-Gherea
- „Personalitatea și morala în artă” de Constantin Dobrogeanu-Gherea
- Edgar Allan Poe și moartea conștiinței
- Napoleon Bonaparte în viziunea Rusiei învingătoare
- Emily Brontë și destine la răscruce de vânturi
Mai multe articole despre nimicit la Blog.Citatepedia.ro »