Poezii despre minulescu, ion, pagina 2

Amiază rurală
E cald
Şi lacul pare o hartă de noroi...
E harta unei ţări după război,
În care - dezgustat de-atâta murdărie -
S-a sinucis şi ultimul broscoi,
Un biet şcolar cu nota 3 la geografie...
Pe malul lacului,
Un bou,
O vacă,
Un viţel
Şi-un taur
Recită Testamentul nou
Şi poezia veche, din clasele primare:
"Viitor de aur
Ţara noastră are!..."
Iar pe şoseaua comunală,
Cârciumarul,
Învăţătorul,
[...] Citeşte tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sonet
Cum se deşir din straşina-nvechită
Şi picur jos broboanele de ploaie!...
Un paltin tânăr crengile şi-ndoaie
Ai crede că îşi frânge vreo iubită.
Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Şi mă dezgustă viaţa netrăită
Şi fără sens... Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.
Aş vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o ţin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viaţa-ntunecată...
Şi o aştept... dar nu ştiu... o să-mi vină?
Mi-e dor de ea... mi-e dor de luna plină
A nopţilor din vremile de-alt'dată.
sonet de Ion Minulescu din Viaţa nouă, nr. 2 (15 februarie 1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Drum crucial
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!…
Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!…
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Strofe pentru El
Deşi noi toţi îi suntem fraţi
Şi toţi îl ascultăm la fel -
Noi nu-i suntem decât argaţi,
Căci l-am ales stăpân pe El!...
Dar Eu, cum nu-i pot fi argat -
Deşi noi toţi suntem la fel -
De şorţul alb m-am dezbrăcat
Şi n-am mai ascultat de El...
Dar azi, când simt că se cuvine
Ca toţi să-l ascultăm la fel -
Deşi m-ascult numai pe mine,
Eu nu m-ascult decât prin El!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, nr. 6 (iunie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântec de drum
Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.
Pe drumuri lungi şi vechi, bătătorite
De-atâţia mulţi porniţi'naintea mea,
Am colindat călăuzit de-o stea –
Icoana unei lumi întrezărite,
Dar într-o zi o fată – bat-o focul –
Mi-a-ntors din cale pasul obosit...
- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit
Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?...
poezie celebră de Ion Minulescu (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Trecută-n ani
Trecută sunt prin vreme, trecută sunt in ani.
Iubesc floarea de tei si floarea de castani...
Aminte imi aduc de gara mică-n munţi,
De spicele din lanuri, de paşii mei desculţi.
Intunecată-i zarea cu iz bacovian...
Iubesc pe Minulescu "" bazar sentimental""
Şi mult aş vrea să cred că voi rămâne-n timp,
O perlă albă mică, desprinsă din nisip,
La malul unde marea vuieşte ne-ntrerupt
Si valurile spală al lumii inceput...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Spovedanie (Nu beau)
Nu beau,
Nu cânt
Şi nu iubesc!...
Sunt ca un vechi răboj de lemn,
Pe care-ncep să-mi recitesc
Înfrângerile-n sens invers,
Că-n suflet, fiecare semn
De pe răboj se schimbă-n vers...
Privesc pe cei ce trec mereu
Pe jos, pe sus, pe străzi, prin gări -
Botezuri, nunţi şi-nmormântări,
Şi parcă-n fiecare grup
Obiectul principal sunt Eu,
Ca aurul lichid din stup...
Şi mă revăd aşa cum ieri,
Şi patruzeci de ani în şir,
Schimbam cireşii-n palmieri,
[...] Citeşte tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, V, nr. 193 (17 august 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Povestea mea
Povestea mea e-aşa de scurtă
Şi-aşa de tristă că ades
Deşi-am trăit-o pe de-a-ntregul
Îmi pare-un ce fără-nţeles...
"Un fluturat uşor de mână
Şi-atâta tot"... Când am plecat,
Nici sărutări de despărţire,
Nici tânguiri de-nmormântat.
Nu mi-am lăsat nimic în urmă
Şi-aproape nu mi-am luat nimic
Decât scrisorile iubitei
Pecetluite-n vechiul plic.
Şi dacă-mi pare rău de-un lucru
E doar acel că nici nu ştiu
Dacă-am sfârşit la timp povestea
Ori de-am sfârşit-o prea târziu...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Hodie mihi, cras tibi
În mine,
În tine
Şi-n el
Inima cântă
Şi plânge la fel...
Cântă
Şi plânge
Înfiptă în noi –
Căntă în clipa în care ne naştem
Şi plânge cu clipa de-apoi...
Când cântă cu ploaia
Ne-nchidem odaia...
Când plânge cu vântul
Ne-nchidem mormântul
Tustrei, şi, la fel,
Şi-n mine,
Şi-n tine,
Şi-n el!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Familia, seria II, nr. 4-5 (mai 1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroză
De vrei să nărui fresca femeilor streine,
Şi să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îţi voi turna fiinţa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră...
Dând gândului să scrie cântări imaginare
Şi-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumiă şi flori însufleţite...
Şi când vei fi făptura închipuirii mele,
Când infinitul însuşi va fi spre noi deschis -
Voi îngropa şi timpul, şi spaţiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis...
poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
