Replici despre mihai ralea, pagina 2
Mihai: Luci, ce-a însemnat asta?
Lucian: Poftim?! Mihai, încă ești aici?! Nu te observasem. Credeam că ai plecat cu ceilalți.
Mihai: Ei, uite, că n-am plecat. Și... Repet, ce-a fost asta?! N-am înțeles nimic.
Lucian: Păi, dacă ai auzit, nu e nimic de adăugat. A fost exact ce-ai auzit, nimic altceva.
Mihai: Da, am auzit, tocmai de aceea spun că nu te înțeleg. Adică, tocmai ți-ai dat acordul ca ea să se întâlnească zi de zi cu Sid, fără ca tu să participi la acele întâlniri, decât ei doi.
Lucian: Văd că pricepi. Exact asta am făcut.
Mihai: De ce?
Lucian: Mihai, poate ai treabă și eu te rețin, ceea ce, sincer, n-aș vrea să se întâmple!
Mihai: Nu, n-am nimic de făcut, altfel n-aș fi încă aici, cu tine.
Lucian: Cred că Ly te așteaptă. Mai bine ai pleca, să nu se supere.
Mihai: Las-o pe Ly în pace! Mă așteaptă, e adevărat, dar... Nu se va supăra deloc. Nu mă goni, că nu plec. Spune-mi clar, ce-i cu tine!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Uite, cred că mai e cineva la masa domnișoarei Sonya.
Lia: Înseamnă că e Sid, fratele ei. Pe el îl aștepta. Bine, atunci plec. Acum pe mine mă așteaptă, amândoi. Deci, rămâne cum ne-am înțeles.
Mihai: Dar nu ne-am înțeles încă.
Lia: Ba da, Mihăiță! La ora 20.00, în camera noastră, doar noi două, eu și Ly, fără tine! Clar?
Mihai: Hmm... Vom încerca să ajungem.
Ly: Da' greu mai ești de cap... Tu nu, decât Ly!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Salut. Vrei să pleci acasă?
Nistor: Cam așa ceva. Intenționez să plec...
Mihai: Și... Chiar te grăbești să ajungi acasă?
Nistor: Depinde; de ce mă întrebi?
Mihai: Păi, mă gândeam că dacă nu te grăbești, am putea trece pe la mine, să-mi arăți la geogra', dacă zilele trecute n-ai putut; erai ocupat...
Nistor: Ah, asta doreai... Când ai proba la geogra'; mâine?
Mihai: Nu; poimâine.
Nistor: Păi și... Pentru mâine? Nu te pregătești?
Mihai: Mâine n-am probleme, sunt superpregătit; am proba la fizică.
Nistor: Ah, deci, cu fizica nu stai prost, doar cu geografia...
Mihai: Eh, nici cu geografia nu stau foarte prost, dar dacă tu știi mai multe, presupun că mi-ai putea arăta și mie, dacă vrei; nu te obligă nimeni.
Nistor: Bine, hai...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Nu cred că te interesează.
Mihai: Ah, ești enervant, zău așa! Nu-ncepe din nou cu chestii din astea! Nu mă interesează?! Păi, suntem sau nu prieteni? Spune-mi tu, că eu nu mai înțeleg nici măcar chestia asta.
Lucian: Ba da, suntem, normal, cum altfel?!
Mihai: Atunci, mă interesează! Pricepi, comandante?! Doar pentru asta sunt totuși prietenii. Nu?! Eu așa credeam.
Lucian: Bine, ai dreptate. Uff... Scuză-mă, Mihai, te rog... Știu, uneori spun lucruri pe care n-ar trebui și-mi dau seama de asta, dar prea târziu, după ce le-am dat deja glas.
Mihai: Păi, e simplu; nu le mai spune și se rezolvă...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Mihai, nu aveam nici o urgență, însă doar cu tine puteam discuta, pentru că... Azi e ziua mamei mele și...
Mihai: Doamna Enka?! Ziua dânsei? Nu știam. Păi, la mulți ani! Pentru dânsa, evident, nu ție.
Lucian: Da, mersi...
Mihai: Și câți ani împlinește?
Lucian: 45.
Mihai: 45? Doar atât?!
Lucian: Da, doar atât.
Mihai: E destul de tânără. Și de asta ești trist? Din cauza mamei tale?
Lucian: Nu ți se pare suficient?! După cum i-am spus și Liei, tot așa mă comportam și-n anii trecuți, de ziua ei, doar că nu mă vedeați voi.
Mihai: Ah, te ascundeai de noi... Normal, tipic ție... Bine, gata! Nu te mai necăjesc; văd că oricum, ești destul de necăjit. Totuși... Când ai vorbit cu Lia despre asta?
Lucian: Păi, a venit să vadă de ce nu m-am dus la întâlnirile alea, la care trebuia să particip, ieri și alatăieri, nici astăzi, cu Sid Kelso, în oraș și m-a găsit tot aici, așa cum mă vezi și tu acum, așa că a trebuit să-i explic...
Mihai: Înțeleg.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: În plus, luni am proba la mate' și mă gândeam că, dacă vrei, m-ai putea ajuta nițeluș. Nu că n-aș ști eu deloc mate', dar tu știi mult mai bine, ești as.
Lucian: Ah... Aici deja ai intrat în domeniul meu forte. Bine. Vino mâine de dimineață pe la mine, să vedem ce putem face, inclusiv cu proiectul tău de diplomă; se uită blondul peste el, se pricepe mai mult la informatică.
Mihai: Blondul?! Cine-i blondul?
Lucian: Tatăl meu.
Mihai: Aaa... Și de ce-i spui așa?
Lucian: Simplu; pentru că e blond. Deci, te aștept de dimineață; o să-ți las adresa mea. Sper că vei ști să ajungi.
Mihai: O să mă descurc eu.
Lucian: Și dacă va mai fi nevoie, duminică o să vin eu la tine.
Mihai: Mulțumesc. M-ai salvat!
Lucian: Nici chiar așa...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Arăți bine. Dar cam somnoros, după cum mi se pare.
Mihai: Da, ai dreptate. Sunt puțin obosit după petrecerea de aseară.
Lucian: Ce vrei să spui? Doar ne-am retras destul de devreme.
Mihai: Nu, tu te-ai retras destul de devreme, poate și ceilalți...
Lucian: Aha, pricep... Deci tu ai mai întârziat după aceea, golanule! Probabil cu Ly.
Mihai: Exact. Vezi că ai ghicit? Am întârziat. Cu Ly. Și nu doar puțin.
Lucian: Atunci n-ar fi trebuit să te trezești așa de devreme; puteai veni mai târziu, doar nu era o urgență.
Mihai: Lasă, recuperez eu altădată. Acum o să fac față.
Lucian: Deci, cu Ly... Și ce-ați făcut până târziu?
Mihai: Ne-am plimbat prin parcuri și... Știi tu, deci nu fii indiscret! Doar tu m-ai sfătuit să...
Lucian: Așa-i, eu; să exersezi... Deci, ai reușit s-o cucerești în cele din urmă?
Mihai: Așa cred.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Care Jerry; cel din desenele animate, cu Tom?
Lucian: Nu acel Jerry; altul. Un alt hamster, pe nume Jerry, al colegei noastre blonde, de unde provine și Rikky; știi doar, ea mi l-a dat.
Mihai: Ah...
Lucian: Dar cum așa? Și tu te uiți la desene animate?
Mihai: La cele cu Tom și Jerry, da, uneori; sunt amuzante. Bine, de fapt, nu doar la cele cu Tom și Jerry, dar ai zis "și tu"...
Lucian: Ai dreptate, așa am zis, "și tu", ceea ce înseamnă că da, uneori încă mă mai uit și eu la desene, nu doar cu Tom și Jerry.
Mihai: Vezi; până și Rikky se uită.
Lucian: E tare drăguț hamsterul tău, Pedro, însă cred că am să plec spre casă.
Mihai: Mai stai puțin!
Lucian: De ce?
Mihai: Ți-am spus că i-am terminat pe cei doi roboți; le-am introdus în memorie date despre misiune și echipaj. Aș vrea să-i vezi, să-mi spui ce părere ai despre ei. Le poți pune chiar și întrebări.
Lucian: Întrebări? Roboților? Ce-aș putea să-i întreb?
Mihai: Orice dorești.
Lucian: Bine. Să vedem și roboții.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sever: În general, cum se poartă cu colegii lui, mai ales de când a fost numit în funcția de comandant; s-a schimbat ceva în atitudinea lui, a devenit mai autoritar, îi tratează pe ceilalți cu un aer de superioritate? E sever, exigent?
Mihai: Din câte am remarcat eu, nu, deloc. E la fel de drăguț cu toți ca și înainte de a fi devenit comandant.
Sever: Ce părere ai despre activitatea lui pe plan profesional?
Mihai: Activitatea lui profesională nu poate fi clasificată decât drept una de excepție, judecând după cea mai mare realizare a lui, nava spațială "Pacifis", proiectul lui de diplomă. Cât despre matematică, nu știu ce-aș putea adăuga; cred că se știe că este expert.
Sever: Are cumva un caracter dificil?
Mihai: Nu, deloc.
Sever: Ți se pare că ar fi indisciplinat?
Mihai: Mie, nu...
Sever: L-ai auzit vreodată înjurând, vorbind urât, vulgar sau indecent?
Mihai: Nu, niciodată.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ce zici, acum?
Mihai: Ai dreptate, e ciudat... Tu, ce crezi? Care-i bănuiala ta?
Lucian: Eu aș vrea să aflu mai întâi părerea ta, dacă nu te superi...
Mihai: Păi, se refereau clar la tine, ca la un secret al dumnealor, păstrat de-a lungul anilor, care acum ar fi aici, în siguranță, pe Proxima... Luci, crezi că ar fi posibil ca domnul director să fie, de fapt... Adică, dânsul... Tatăl tău?! Domnul director, Luci?!
Lucian: Da, asta bănuiam și eu, dar speram că doar mi se părea mie...
Mihai: Nu, nu ți se părea, asta reiese clar din cuvintele acelea.
Lucian: Ah, nu... Nu se poate!
Mihai: Luci...
Lucian: Sunt bine, n-am nimic... Deci, de fapt din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui, nu din alt motiv...
Mihai: Păi, eu nu știu ce să-ți spun.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!