Poezii despre maladie, pagina 2
CREDINȚA - coloana infinitului pentru ortodoxia românilor
DA. Credința este coloana infinitului pentru ortodoxia românilor.
Nici vântul, nici ploile, nici măcar corona virusul sau orice altă maladie, nu poate stinge setea de credință a neamului românesc. Cu atât mai puțin voi, cei care puneți tot felul de restricții ca să confiscați dreptul la închinare în fața moaștelor. Așa ați procedat cu credincioșii de Sfânta Parascheva la Iași, așa ați procedat și la București de Sfântul Dimitrie.
Credința în Dumnezeu nu ne-o puteți lua. O moștenim de la străbunii noștri Dacii care credeau în veșnicia sufletului. Noi, românii credem în Creatorul nostru și în veșnicia nației române.
Pentru noi credința e sfântă, este hrană sufletească. Credința ne ajută să supraviețuim pe aceste meleaguri, supranumite și Grădina Maici Domnului.
Lăsați-ne să înălțăm rugăciuni în fața sfintelor moaște pentru mântuirea neamului nostru și al întregii lumi. Lăsați-ne să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene pentru liniștea și securitatea tuturor credincioșilor.
Voi,
"În zadar vă zbateți și asudă
fruntea voastră galbenă ca ceara.
În zadar vă este orice trudă..."
Nu ne puteți fura comoara.
Ne este scris pe frunte
să fim în viață credincioși.
Neclintiți ca stânca-n munte munte,
suntem stejari înalți, vânjoși.
Precum e scris în Sânta Carte,
CREDINȚA în noi rămâne.
Cu drag vom duce mai departe
tradiții vechi, străbune.
poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație
Doamnă, eu m-am născut deja, îndrăgostit lulea,
Simt cum mă răvășesc aripile de fluturi
Ce mi te dăruiesc, nălucă printre gânduri,
Pășind cu eleganță și stil pe mintea mea.
Mereu desăvârșită în nudul tău de zeie,
Pe tocuri cui, îmi celebrezi un rit feeric,
Schițând un univers de fantezii în întuneric,
Stăpână ești pe vise, diavol și Dumnezeie.
În matca mea de gheață, de piatră sau de lut,
Te simt curgând tumulturi de șoapte prea fierbinți,
Dar încă nu pricep dacă îmi ești sau doar mă minți,
În ceața îndoielii mă simt tot mai pierdut.
Răsari din curcubeie, mă arzi spre asfințituri,
Mă aduni din patru vânturi, mă înflorești din ger,
Mă-nalți pe-aripi de suflet, mă albăstrești în cer
Și-apoi mă risipești în clipe de-nceputuri.
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miya și Hammy. O altă poveste de dragoste
aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă și ignora mă simțeam înșelat cu o nobilă indiferență
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy
povestea e reală și vreau să știți că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosință
vreau să știți că așa în general am rămas repetenți
la lecțiile de viață oferite de animale
și dacă un câine cu o pisică sunt văzuți dușmani pe viață
vreau să vă spun că e jale dar vă înșelați
ei bine în fiecare zi la aceeași oră și timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea și Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural și nu aveau altceva
mai supra sau mai senzațional de făcut
mă rog au fost și săptămâni întregi când Hammy lipsea
[...] Citește tot
poezie de George Asztaloș (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la maladie
- „Notă la comemorarea lui Renan” de Paul Zarifopol
- Sindromul Stavroghin
- Două veacuri de populism românesc
- Lisa Genova: Ce puteți face pentru a preveni boala Alzheimer
- Duelul sutei de sonete dintre Mircea Trifu și George Corbu
Mai multe articole despre maladie la Blog.Citatepedia.ro »